CEA MAI DULCE, MAI PRODUCTIVA SI MAI DE NEUITAT PERIOADA DIN ACTIVITATEA MEA JURNALISTICA
In activitatea mea de jurnalist a fost o perioada cand a trebuit sa ma recalific, sa ma adaptez la genurile gazetaresti si sa pun accentul pe calitatea randurilor scrise. O spun asa cum a fost, fara jena, deoarece pana la acel moment activasem vreo 12 ani la Comitetul de radio si televiziune in calitate de reporter zonal, apoi m-am transferat la Agentia de stiri "Moldpres", unde se scria, dar si se gandea altfel decat la un ziar.
Aceasta perioada a inceput la 3 ianuarie 1992, cand la Balti a aparut primul numar al saptamanalului "Curierul de Nord", unicul ziar de limba romana tiparit cu grafie latina in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Am fost invitat sa particip la editarea si lansarea lui chiar daca la acel moment activam in calitate de reporter teritorial al Agentiei "Moldpres" din Chisinau. Am acceptat sa exercit prin cumul functia de redactor de rubrica, incredintandu-mi-se oglindirea activitatii organelor de drept, a celor sportive si, partial, sa public cate ceva ce tine de morala.
O spun fara ocolisuri: nu mi-a fost usor, dar acum imi dau seama ca acei 5 ani si 3 luni cat m-am consacrat "Curierului" au fost, se pare, cei mai productivi ani din activitatea mea profesionala. E adevarat ca a urmat periodic, in diferiti ani, un fel de salahorie la DECA-pres, o agentie de stiri cu sediul la Balti, dar cu difuzare nationala a produselor ei si unde m-am simtit tot in apele mele.
La "Curierul", insa, am acumulat experienta lucrului in colectiv si unde mi-am petrecut cea mai dulce, mai productiva si mai de neuitat perioada din activitatea mea jurnalistica. Cred ca ar putea spune acelasi lucru toata echipa, deoarece ne-am simtit stapani pe sine si am avut libertatea sa scriem despre orice fara pic de teama ca vom fi cenzurati.
Chiar si atunci cand in redactie a intrat un reprezentant al SIS-ului ca sa ne intrebe cine ne-a permis sa scriem despre lagarul de prizonieri din Balti, care pana atunci era o tema tabu, noi ne-am simtit stapani pe situatie. Aveam scrisori de la cititorii nostri, care ne comunicau amanunte despre calvarul si chinurile prin care au trecut apropiatii lor in lagarul nkvd-ist de la Balti. Vedeti mai jos numarul 3, pare-mi-se, al Curierului in care am inserat stirea "Pana acum nimeni n-a vorbit despre asta..." stire care a fost citita si in Romania, si in Franta, si in Suedia, si in alte tari unde ne-am ales cu mai multi cititori.
"Curierul de Nord" a initiat si o fructuoasa colaborare cu "Gazeta de Botosani", Romania, de la ziaristii careia am invat multe. I-am si avut in calitate de oaspeti la inaugurarea si sfintirea Troitei ridicata, tot de noi, in memoria prizonierilor lagarului din Balti. Noi, la randul nostru, am vizitat Ipotestii marelui Eminescu si am vazut cum se face gazetarie la Botosani.
Toate astea si inca multe altele, nu au placut autoritatilor. In 1996 cand Lucinschi l-a schimbat pe Snegur la Presedintie, iar la Balti in calitate de primar a venit socialistul Victor Morev, cand tocmai acumulasem un numar bunicel de abonati pentru un oras rusificat pana la refuz, ni s-a adus un redactor absolut necarturar, dar plin de vanitate comunista. L-am ocolit cat am putut. Pana am fost siliti sa plecam. Iar el, acest necarturar, a inmormantat peste ceva vreme "Curierul" nostru scump.
Ca sa punem punct, adaugam ca acesta ne-a facut pe mai multi angajati sa ramanem fara pensie pentru activitatea la ziarul indragit. Cica ar fi luat safeul cu toata arhiva redactiei acasa si... a murit.
