"SĂ NU NE RĂZBUNAȚI, DAR SĂ NU UITAȚI!",

sau DE CE AM STAT LA UN SPECTACOL TIMP DE DOUĂ ORE ÎN PICIOARE

Zilele trecute am fost la un spectacol prezentat pe scena Naționalului "Vasile Alecsandri" din Bălți de trupa Teatrului "Mihai Eminescu" din capitală. Este vorba despre "Dosarele Siberiei", spectacol prezentat în cadrul unui turneu prin localitățile republicii și montat acum câțiva ani "pentru a păstra vie în memoria noastră realitatea trăită de mii de basarabeni ridicați și duși în Siberia".

Prima impresie, ce am avut-o chiar în timpul desfășurării evenimentelor după ridicarea cortinei, a fost că Naționalul din Chișinău nu are atâția angajați câți actori au ieșit în scenă. Pentru că aceștia au trăit viața tuturor basarabenilor trimiși forțat în Siberii în cele câteva valuri de deportări. Și că în două ore și ceva cât a durat spectacolul, nu au încăput toate chinurile și grozăviile prin care au trecut buneii, străbuneii și părinții noștri.

Sala teatrului a fost arhiplină, încât multă lume a luat loc chiar pe scările ei. Ca să învețe a trăi. Așa precum ne-au dat de înțeles unele personaje din spectacol: "Omul rămâne Om chiar și în fundul iadului", ori "Nu te lăsa băiete, vinde-ti munca atât cât să nu mori de foame, dar să nu-ți vinzi sufletul!" și "Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați!"

Scenariul aparține lui Petru Hadârcă și Marianei Onceanu și a fost scris după memoriile Ecaterinei Chele, Margaretei Cemârtan-Spânu și Ion Moraru, iar regia artistică e semnată de către același Petru Hadârcă. E vorba, deci, despre un spectacol documentar, cu personaje concrete ridicate din Sângerei și transportate în vagoane de vite în fundul Rusiei și stabilite cu traiul și cu munca într-un colhoz dintr-o pădure siberiană.

Repet, în timpul acestei reprezentații sala Naționalului bălțean a fost arhiplină. Mulți din spectatorii prezenți au stat în picioare ori și-au improvizat un loc de șezut pe scările sălii. Am stat și eu două ore și 15 minute în picioare, dar nu am simțit oboseală. Și doar lacrimile, am simțit, că obosesc să nu apară în ochii multora dintre spectatori, în momentele când Ecaterina și Constantin Chele, Lealea Cojocaru, Margareta Spânu, Ion Moraru, bunicul Pintilie Oloinicu, Valentina Cafencu și alte personaje cu nume reale din spectacol și-au împărțit păsul cu martorii din fața scenei.

După vizionarea spectacolului, actriță Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți, Natalia Lupacescu, a scris pe o rețea de socializare următoarele:

"Am filmat doar o clipă pentru că nu mă puteam opri din aplauze. Un spectacol atât de binevenit pentru Bălţi, "Dosarele Siberiei"! Am simţit un moment de curaj nespus pentru patria noastră, pentru neamul nostru! Nu vreau să intru în polemică cu nimeni, fiecare are dreptatea lui, dar după atâtea fraze auzite, cică " Бельцы русский город", doresc să-i mulţumesc din suflet primarului din Sângerei pentru provocare, ori oraşul nostru ştie să-i raspundă lui Eminescu: TRĂIASCĂ NAŢIA - SUS CU DÂNSA!!!!"

Spectacolul s-a produs în seara zilei de 13 iunie, iar ziua la Sângeri a avut loc dezvelirea unui monument dedicat basarabenilor din partea locului deportați în Siberia.

Pozele și video-urile de mai sus le-am preluat din internet. Tot aici puteți viziona spectacolul în întregime prezentat la Buzău, România.

 "CU PRIMĂVARA  ÎN BRAȚE ȘI ÎN  SPATE"

Știți cine se ascunde dincolo de spatele acestor două ființe? 

Când am întâlnit poza, am trecut pe lângă ea. Dar ceva m-a făcut să revin. Prea apropiate mi-au părut detaliile din această poză. Pentru că am întrezărit în părul de pe capul celor două ființe ceva cunoscut. Și un cireș înflorit în față, sau un vișin. Ca în curtea casei părintești. Ca la Corlăteni. 

Și niște cârlionți în plete. La una și la cealaltă. Fix cum apăream eu când îmi creștea părul prea lung.

Și un titlu ingenios sub fotografie. Îl puteți citi mai sus.

Nici nu-i de mirare. Rodica nu putea să întituleze altfel această poză. O fi și ideea nepoțicăi. A Magdalenei, bănuiesc.