ERA VREMEA CIREȘELOR ALBE, IAR MAGDALENA UMBLA DESCULȚĂ PRIN CURTEA PE CARE AM CUTREIERAT-O CÂNDVA ȘI EU

Ca să înțelegeți mai bine ce-mi doresc să spun prin titlul de mai sus, vă îndemn, dragi prieteni, să priviți acest video. Suntem eu și nepoțica, în curtea casei părintești, aflați chiar sub un cireș cu fructe albe și dulci, dulci. Că eram amândoi pofticioși de cireșe albe, nici vorbă să fie. Magdalena, însă, m-a uimit că și-a lăsat încălțările, călcând desculță prin țărâna deja bătătorită a livezii. Cum alergam și eu tot pe acolo în copilăria mea.

Cireșele dulci și albe, cum erau, ne-a pus pe vorbă și ne-a apropiat mult. Fără s-o întreb de ce umblă desculță, aflu de la nepoțică că-i mai ușor să mergi fără încălțări și-i mai sănătos, cum i-a spus chiar maica-sa. 

Iar pisoiul a impresionat-o și el, că tare voia să pătrundă în casă. Dar i-au zis stăpânii gospodăriei să nu-i permită să intre și nepoțica a găsit că-i tocmai momentul să se joace cu el. Chiar pe prag.

Doruțu, flăcău și el în a patra lună de la naștere, nu-l lăsa pe taică-său să se plictisească. Îl ținea strâns de brațe să nu-l scape undeva de unul singur. Dar privirea-i tot spre cireșe albe ori spre pisoi și-o îndreaptă. 

Că nu mai fusese până atunci în această curte, era, parcă, floare la ureche. Și o ținea pe-a lui. S-a și dumerit că e bine la țară, dar mai ales în satul și în curtea care mai păstrează urmele bunicului său.

Acum cireșele s-au trecut. Iată că și strugurii au fost culeși.  Iar pe pervazul unei ferestre din apartamentul bunelului se coc niște gutui, crescute tot la Corlăteni.

Între timp Magdalena s-a pricopsit cu o trotinetă și o fugărește când îi permite vremea. Dorel crește și începe să viseze cireșe albe. Iar bunelul și-a pus "lampă la fereastră/ pentru toată iarna noastră" ca să-și potolească dorul. Dorul de Magdalena, de Doru, de Rodica și de Sandu. Un dor care nu are margini.