vineri, 10 februarie 2023

"TREBUIA SĂ FIE UN FILM BUN, CARE SĂ MÂNGÂIE SUFLETELE OAMENILOR, SĂ-I AJUTE SĂ DEPĂȘEASCĂ UNELE METEHNE, SĂ FIE MAI BUNI, SĂ ÎNȚELEAGĂ ȘI SĂ PREȚUIASCĂ DRAGOSTEA, LIMBA, ISTORIA, TRADIȚIILE ȘI OBICEIURILE NEAMULUI"




O proprie știre publicată în presa republicană încă în 2004 m-a readus la actorul Mihai Volontir, omul care în acele vremuri trăia clipe de mari așteptări în realizarea unui vis. Avea să se întâmple după ce vice-ministrul culturii din acea perioada, Valeria Şeicanu, anunțase public că Guvernul va sprijini financiar realizarea filmului „Nebunul din Codrii Orheiului”, scenariul căruia l-a scris chiar maestrul. 

Volontir afirma atunci că înfăptuirea visului său i-ar întregi viața și l-ar fi făcut cel mai fericit om. El declara că aceasta va fi cea mai mare bucurie din viața sa, deoarece era convins că filmul lui este așteptat de către spectator. Şi că pelicula cinematografică, dacă va ajunge să fie realizată, va constitui un bilanţ al activităţii sale de o viaţă pe scena Naţionalului „Vasile Alecsandri” şi pe toate celelalte platouri. 

Filmul, care potrivit scenariului mai are încă un titlu, „Drumul spre acasă”, (spre acasă, nu spre casă, zicea maestrul) cheamă pe toţi să apere veşnicia şi dragostea. O persoană judecată pe nedrept se întoarce din locul ispăşirii pedepsei pentru a se căuta pe sine printre cei ce nu fuseseră pedepsiţi. Şi se găseşte printre ei.

Scriam în acea știre că dacă va fi să dispună de suficiente mijloace financiare, maestrul Volontir ar putea încredinţa realizarea filmului unui regizor vestit. El intenționa să invite şi actori pe potrivă din spaţiul ex-sovietic, dar şi din Republica Moldova. Maestrul mai afirma că specialiştii Departamentului de cinematografie ar fi calculat că veniturile de la vânzările viitorului film putea depăşi de trei ori cheltuielile.

Filmările peliculei „Nebunul din Codrii Orheiului” urmau să înceapă un an mai devreme. Dar apăruse nişte probleme legate de finanţare şi proiectul a fost dat uitării. Deşi anterior fusese acceptat la toate nivelurile.

Tot în acei ani Mihai Volontir mai spunea că şi-ar fi putut realiza filmul în alte ţări, pe banii unor structuri şi oameni de afaceri străini, care îi apreciază înalt creaţia cinematografică. Nu şi-a permis acest confort, considerând că nu e corect să procedeze astfel.

Filmul nu a mai fost realizat. S-a procedat ca la moldoveni. Într-un interviu acordat săptămânalului regional "Cuvântul", din 2 ianuarie 2013, Marele Mihai Volontir spunea că pelicula ar fi fost un film-bilanț al întregii sale activități de creație. "Împreună cu regizorul Nicolae Ghibu, vreo cinci ani am tot bătut pragurile demnitarilor din Chișinău. Și ministrul culturii, și președintele de la „Moldcinema”, și alții s-au jurat că ne vor susține. A fost formată chiar și o comisie guvernamentală. Filmul trebuia să apară pe ecrane încă în 2009. Dar din ordinul nu știu cui, resursele preconizate au fost date pentru alt scenariu. Îmi pare rău, pentru că trebuia să fie un film bun, care să mângâie sufletele oamenilor, să-i ajute să depășească unele metehne, să fie mai buni, să înțeleagă și să prețuiască dragostea, limba, istoria , tradițiile și obiceiurile neamului".




DESPRE O MINCIUNĂ DE CARE NU PUTEM SCĂPA ANI ÎN ȘIR Pe 22 mai curent, de Hramul orașului Bălți, autoritățile locale în comun cu o parte din ...