"AR FI CAZUL SĂ ÎNVĂȚĂM CÂTE CEVA DE LA PĂRINȚII NOȘTRI .  DACĂ NU SĂ IUBIM, MĂCAR SĂ NU NE CERTĂM UNUL CU ALTUL" 

Lucia Cucu este unul din cei zece copii pe care i-a crescut sora tatălui meu, Nina, împreună cu soțul său, Vasile Cucu. Iar titlul de mai sus mi-a fost sugerat de un comentariu scris de cineva la o postare ce aparține verișoarei mele, Lucia. Iată ce scria dânsa în pagina sa de facebook pe 8 martie curent:

"Astăzi sunt cu gândul la Mama și la Tata. Altfel nu poate fi. Au crescut împreună 10 copii. Nu l-am auzit pe tata vreo dată să-i spună mamei că o iubește, dar aveau ei un fel de gingășie, ce însemna mai mult decât „te iubesc”. Niciodată nu i-am auzit să se certe și Doamne ferește să ne fi auzit pe noi numindu-ne cumva unii pe alții. Niciodată nu strigau la noi, dar știam noi de un „Sfântul Nicolai” din colț. Duminica era ziua de odihnă și ne adunam și ne jucam, în alte zile nu era timp de joacă. Dar duminica după masă îi admiram cum se joacă ei cu cărțile și noi cei mai mici eram suporterii. De 8 martie adunam și noi ceva bănuți, care tot tata ni-i dădea și cumpăram o felicitare iar cei mai mari cumpărau mamei o basma. Sărbătoream ziua Mamei. Era o fericire nemaipomenită că puteam și eu să-i dăruiesc Mamei o felicitare".

Știam că în familia mătușii Nina și a lui badea Vasile au crescut mulți copii, dar că au fost tocmai zece îmi venea greu să cred. Lucia, care locuiește acum la Chișinău și crește o fiică, m-a convins că anume așa a fost: "Galina - cea mai mare, (fiica tatălui de la prima soție - mama ei a decedat când ea avea 3 ani), Vladimir (fiul mamei din prima căsătorie) și Nicolai (fiul tatălui, aveau 1.5 - 2 ani, cand i-a murit mama). Tata cu 2 copii și mama cu un copil și-au unit destinele, apoi au apărut Nadejda, Lidia, Olga, Ion, Pavel, eu (Lucia) și Valentina (Dumnezeu să o odihnească - a murit la 18 ani de cancer)."

Tanti Nina, adică mătușa mea și sora lui tata a crescut, de asemenea, întro familie cu mulți copii. Așa cum erau timpurile grele și zbuciumate, buneii mei Elizaveta și Nicolae au dat viață la șapte copii - patru băieți și trei fete. S-au crescut unii pe alții, deoarece după război au rămas toți orfani - ciuma secerându-le părinții. Și când te gândești că sărăcia și greutățile nu i-au despărțit, fără să vrei, ajungi la concluzia lăsată întrun comentariu de către cineva la postarea Luciei: "Viata din trecut a fost mai grea, dar mai frumoasa..."

Toți șapte și-au înfiripat familiile și gospodăriile lor. Iar despre tatăl meu, nu că mi-e tată, circulă legende prin sat: "Un om mai cuminte și mai bun la suflet nu am întâlnit", îmi mărturisea un bătrân care mă întrebase al cui sunt. Badea Mișuca, cel mai mic dintre feciori, era preferatul meu. În copilăre, de Anul Nou pe vechi, îl admiram cat de frumos dansa în ceata "Căluțului". Tanti Natalia, cea mai firavă și mai frumoasă, în opina mea dintre fete, ne găzduia pe cuptorul mic al casei sale împreună cu propria gloată de copii, atunci când mama sau tata nu ne putea lăsa singuri. Despre badea Vasile, bunul și întotdeauna receptiv soț al mătușii Nina, adică tatăl verișoarei Lucia, am și scris când eram deja flăcău, dar încă elev la școală, un crochiu pe care l-am publicat în gazeta raională. Și nici nu mă îndoiesc că rândurile de mai jos, lăsate drept comentariu la postarea verișoarei Lucia, conțin mai mult decât un adevăr. "I-am prins și eu pe acești părinți minunați, dar nu pot uita niciodată cum mâna “muncita” a mamei tale dezdoia cutele de la perne sau plapumele strânse, ca “sa fie ca lumea!” Pentru ea era culmea și perfecțiunea curățeniei..."

Mă veți întreba ce are toată această înșirătură de nume și amintiri cu cele scrise și poza publicată de verișoara Lucia. E un tot întreg. Deoarece fiica matușei Nina, găzduiește în conștientul ei fix aceleași sentimente care mă chinuie și pe mine în raport cu părinții mei. Altfel spus, tata și sora lui, Nina, nu pot și nu lipsesc din viața noastră, a mea și a Luciei. Ne leagă ceva dumnezeiesc. Ne leagă arborele genealogic. Un sânge care apă nu se face.

Public aici niște poze scumpe. Și mă doare tare că nu am mai multe, cel puțin șapte câți frați și surori au fost în familia buneilor mei de pe linia lui tata. Sper, totuși, să completez acest album, dacă poate, mă ajută cineva să găsesc și poze cu unchii Fedea și Valentin, dar și cu matușa Măriuța. Și mai mult mi-aș dori să am măcar o poză cu bunica Elizaveta. Că bunelul, Nicolae, uite-l, îi duce dorul. Ca și mine și sora, Larisa. 

Iar aici îi am pe tanti Nina și Nătălița, pe badea Mișa și tata, dar și pe bunelul Nicolae, pe care nu l-am prins în viață.

                                *                   *                    *  

P.S. Nu am reușit bine să pun punct la aceste rânduri că... am găsit un exponat nou al albumului nostru familial. E vorba despre încă o poză cu tanti Nina, mama Luciei. Și însoțită cu un text de nota zece. Citiți-l și lăsați lacrimile să-și facă treaba: 

Blândă, caldă și senină!!!

Ne privea cald și cu blândețe, chiar și atunci când făceam vreo șotie, noi cei mai din urmă, fiind...

Aveam un pat atât de mare, în care încăpeam toți, chiar și nepoții când veneau.... Tata l-a meșterit!

...Dar când toți au plecat, patul s-a făcut mai mic. Mama se culca de-a curmezișul ca sa-i pară că nu e pustiu patul.

....Mi-e dor de-a ta privire,

Mi-e dor de tine, Mamă!..