IULIAN CODĂU A FOST UN ACTOR INCOMOD PENTRU DEMNITARI, UN "COPIL TERIBIL", DIN CARE CAUZĂ TOT EL A SUFERIT
Stiu, actorul Iulian Codau a fost o persoana incomoda, un "copil teribil" pentru toti demnitarii din breasla teatrala. O stiu din priopriile observatii, dar si din spusele regretatului sau coleg, Pavel Proca, in volumul "Sa ma aplaudati cu palma pe obraz". Doar ca de 18 ani Iulian Codau joaca, probabil, teatru in cimitirul de la marginea Balti-ului, iar demnitarii si-au gasit, se vede, alti incomozi.
A murit pe 12 decembrie 2002, daca nu-si poate aminti cineva cand a urcat in ceruri. O spun pentru a accentua ca numele lui a cam fost dat uitarii. Prea multa lume l-a uitat. Inclusiv, colegii de la Teatrul National "Vasile Alecsandri", unde a activat chiar din prima zi a existentei acestei institutii, 16 mai 1957, pana la 12 decembrie 2002, cand a decedat.
A creat peste 100 de roluri in teatru si 9 - in cinema. A obtinut si un titlu onorific, cel de "Artist emerit". A publicat versuri si publicistica in majoritatea ziarelor ce se editau in republica. A si tradus din limba rusa mai multe piese pentru a fi montate. A fost regizorul a catorva spectacole. A sculptat in lemn. Si a scris o carte, un volum la care a lucrat, precum scrie chiar el, "toata viata, de la 1957 incoace".
"Teatru pe roate", ca asa se numeste cartea vietii lui, povesteste despre toate peripetiile pe care le-a infruntat de-a lungul anilor Nationalul "Vasile Alecsandri" din Balti. Ea intruneste amanunte despre care nimeni nu a putut sa le spuna. Cum ar fi eliberarea fortata din functie a directorului teatrului, Ragulin, sau despre deplasarile de lunga durata a trupei baltene in Bucovina si Transcarpatia, despre spectacolele prezentate la miez de noapte, despre aspectul si conditiile de cazare la hotelul din Nisporeni, etc, etc.
Ziceam ca Iulian Codau a fost un actor incomod pentru demnitari, un rebel, un "copil teribil", din care cauza tot el a suferit. Deoarece, chiar daca o merita, cei de sus nu acceptau sa-i acorde vreun titlu oarecare. Tot cei de sus, au facut ce au facut si au ajuns la intelegerea sa nu fie prea laudat in presa periodica. Si tot cineva dintre cei de sus, mai concret, de la ministerul culturii, nu s-a grabit nicicand sa-l fi pus ca exemplu pentru altii. Iar Codau isi facea cu suflet meseria si "musca avan cand un oarecine atenta la istoria neamului, la limba stramoseasca, la datini, obiceiuri si simbolurile nemuririi noastre", afirma acelasi Pavel Proca. "Inca de la primele roluri, din timpul lui Boris Harcenco, isi copiaza textele in latinita, iar de pe scena a vorbit numai si numai romaneste".
Despre Iulian Codau mai mult s-a tăcut. S-a scris puțin, uneori printre rânduri. Pâna pe 4 iunie 1989, când am reușit să public un crochiu despre el în cel mai influent pe atunci cotidian, "Moldova Socialistă". A fost, de fapt, riscul poetului și publicistului Serafim Belicov, Dumnezeu să-l ierte, care era pe atunci șef al secției Cultură la respectiva publicație.
Intitulat "Toamna de aur a unui actor" si plasat la rubrica "Profiluri", materialul nu cred sa fi starnit prea mare interes. Cine aprecia talentul lui Iulian Codau, il iubea si fara sa fi citit randurile scrise de mine. Dar un moment special din acest crochiu merita sa fie amintit pentru ca Codau a insistat sa nu-l omit. La 9 mai 1957, imi povestea el, directia Teatrului moldovenesc-rus muzical-dramatic din Balti, cum se numea pe atunci, l-a anuntat printro scrisoare ca este angajat in calitate de actor, incepand cu 16 mai."Va asteptam cu carnetul de munca si va rugam sa aduceti cu Dumneavoastra si o perna", se mentiona in scrisoarea administratiei teatrului. In caminul institutiei erau de toate, in afara de perne, m-a lamurit Iulian Codau.
Atunci, in anul 1989, la scrierea acestui crochiu, mi-am zis sa pomenesc despre perna adusa la Balti de la Sofia, undeva la sfarsitul materialului, ca un fel de epilog. Astfel, in ultimul lui aliniat am introdus urmatoarele randuri: "Si-a adus-o de acasa. Si-i era, si i-a ramas ca o scumpa relicva din indepartata poveste a copilariei sale. E un lucru de care-si aminteste de fiecare data cand isi lasa trudita frunte in puful pernei, parcurgand de acolo-ncoace aceeasi cale intrebandu-se mereu: Am facut oare tot ce am fi putut face?"
In mai 1957, Iulian Codau încă nu împlinise 25 de ani. I-a atins abia pe 13 august.
