"GRIGORE SOROCEAN, BORIS STREPCOV, DUMITRU BOSTAN, BORIS ROTARU, MIHAI NOUR, NICOLAE COJOCARU, ION BUTNARU, MIHAI GROSU, NICOLAE ROMAN ȘI MULȚI ALȚI BASARABENI..."
Ar putea fi ca unul dintre bărbații, chipurile cărora sunt prezente în poza de mai jos, este Grigore Sorocean. Și mai cred că unii dintre cei despre care a vorbit el ar putea să fie, de asemenea, în această fotografie.
S-a întâmplat pe 10 mai 1997, când am asistat la un miting de comemorare a victimelor lagărului de prizonieri din Bălți, organizat de mai mulți participanți la cel de-al doilea război mondial în cadrul Armatei Române. Acțiunea s-a produs la Crucifixul instalat cinci ani mai devreme în lunca râului Răut, acolo unde în vara și toamna lui 1944 a existat Lagărul nr. 33 al NKVD-ului sovietic.
Deoarece participam la te-demurile oficiate în fața Troiței de pe Răut cam în fiecare an, uitasem detaliile produse la acțiunea din acea zi. Mi-a împrospătat memoria Cotidianul Național "Flux", la care activam atunci. Răsfoind recent colecția din arhiva mea, am găsit în numărul din 13 mai 1997 o știre întitulată "Autoritățile bălțene i-au neglijat pe veteranii Armatei Române", semnată chiar de mine.
Am citit, recunosc, cu interes acest text, scris acum circa un sfert de secol, și am descoperit mai multe nume concrete ale persoanelor ce au avut de suferit în lagărul bălțean. Le-a pomenit unul din vorbitorii la acel miting, care a stat închis în această instituție NKVD-istă.
Mi-amintesc cum acest Grigore Sorocean, căci despre el este vorba, a povestit mai întâi despre cum a ajuns în lagărul din Bălți și despre cum a fost dus mai apoi, însoțit de un convoi, în Rusia. El a mai declarat că aceeași soartă au avut-o Boris Strepcov, Dumitru Bostan, Boris Rotaru, Mihai Nour, Nicolae Cojocaru, Ion Butnaru, Mihai Grosu, Nicolae Roman și mulți alți basarabeni. Iar eu mi-am notat și am înregistrat aceste nume, ca să le public peste două zile în proaspătul lansat pe piața media basarabeană, ziarul "Flux".
Tot atunci Grigore Sorocean a vorbit despre chinurile prin care au trecut prizonierii ce au murit de boli și de foame nemijlocit în lagărul de pe Răut. Poza de mai jos, care reprezintă niște date despre numărul morților și diagnoza stabilită de specialiștii lagărului în perioada 11-30 septembrie 1944, spune de la sine despre condițiile în care se aflau deținuții. Enterocolita a fost maladia care a secerat viața majorității prizonierilor în acea perioadă. Datele au fost furnizate istoriografilor din Bălți încă în anul 2002 de către V. Korotaev, vice-director al Arhivei militare de stat din Federația Rusă. Tot el anunța că instituția pe care o reprezintă era dispusă să ofere contra plată informații mai desfășurate despre lagărul din Bălți și lista celor ce au avut de suferit aici.
Recitind știrea publicată în "Flux" acum un sfert de secol, îmi dau seama că atunci, în momentul când am adunat materialul factologic pentru ea, nu am încercat să aflu mai multe despre cei ce trecuseră prin lagăr. Păcatul meu cel mare e că nu m-am interesat, măcar, de unde sunt, în ce localități s-au născut și au trăit acești martiri ai regimului sovietic-socialist. Or, în prezent, nu cred că cineva dintre cei pomeniți încă sunt în viață. Mai mult, nu sunt sigur, dar am impresia că o persoană din cele pomenite de către Grigore Sorocean și anume, Mihai Grosu, a fost un consătean de-al meu. Cel puțin, în perioada studiilor ce le-am făcut la școala medie din Corlăteni, am cunoscut un pedagog cu acest nume, despre care se vorbea în șoaptă că a stat în unul din lagărele sovietice de prizonieri.
Există, totuși, o sursă din care am putea afla mai multe nume ale celor ce au trecut ori au murit în lagărul nr. 33. Este vorba despre colecția săptămânalului "Curierul de Nord", editat la Bălți în perioada anilor 1992-96. Repet, e vorba despre perioada de până la anul 1996, deoarece acest săptămânal a continuat să fie editat si după 96, doar că tema prizonierilor din lagărul de la Bălți era interzisă de cenzura comunistă.
Mi-amintesc bine de un nume pomenit de mai multe ori în paginile "Curierului". E vorba despre tatăl președintelui raionului Glodeni în anul 1992, domnul Istrati. Dânsul a povestit la inaugurarea din 7 mai 1992 a Troiței instalată în memoria prizonierilor că ultima dată l-a văzut pe tatăl său, acolo, în lagăr. Cum s-ar zice, e mult de săpat în solul enigmatic al acestei tematici.
Și încă ceva curios. Printre bărbații din fotografia de mai sus l-am regăsit in acea zi pe fostul meu profesor de fizica Nicolae Buga, (rândul doi centru) care, băiețandru fiind, întâmplător a stat închis și el in acest lagăr. Venise să aducă prizonierilor flămânzi niște merinde, sărind pe neobservate peste un gard. Până l-a zărit santinela. Că a stat închis o zi și ceva după sârma ghimpată. A reușit să fugă tot așa cum a intrat în acel teritoriu.
* * *
În aceleași materiale parvenite de la Arhiva militară de stat a Federației Ruse am descoperit că prin lagărul de la Bălți au trecut ostași de diferite naționalități: nemți, unguri, austrieci, italieni, polonezi, ucraineni, sârbi, cehi, români, ostași de alte naționalități. Majoritatea românilor erau basarabeni înrolați în Armata Română, eliberați și lăsați să se întoarcă acasă. Doar că la Prut erau prinși și aduși în lagărul de la Bălți. Dar am găsit în lista ofițerilor prizonieri și un rus cu numele Gust Vladimir Petrovici, născut la 1917 și care avea gradul militar locotenent major.
