AGRIȘUL NEPOTEILOR DE LA CHIȘINĂU A CRESCUT CÂT COPACII ȘI DĂ ROADE FRUMOASE. DOAR CĂ NU ARE CINE SĂ LE CULEAGĂ

Zilele acestea culeg agrișe. De pe crengile unui arbust neobișnuit de înalt, pe care l-am plantat acum câțiva ani cu o înălțime de doar vreo 60 de centimetri. Și pe care, simbolic, l-am dăruit nepoatei Magdalena. 

Pentru că acum un an și ceva fiica-mea a adus pe lume și un băiat, iar arbustul cela s-a făcut de vreo doi metri și ceva, am dăruit (tot simbolic) o jumătate de agriș și lui Doru, nou-născutului. Care e flăcău deja.

Deci, zilele astea culeg agrișe. Pentru că în anul curent a crescut o roadă foarte frumoasă și nu am reușit într-o zi să strâng întreaga recoltă. Dacă nu vine ploaia, merg astăzi să închei recoltarea acestor delicioase fructe. 

Și trec, de mâine, la dulceață. Bănuiesc că nici nu vă închipuiți cât e de potrivită și necesară s-o guști în toiul iernii la un ceai.

În context fiind spus, îmi amintesc că acum mulți ani, pe locul unde crește și dă roade bogate agrișul ăsta înalt, se juca Rodica, mama nepoților Magdalena și Doru. Eu munceam la pământ, iar fiica-mea îl dădăcea pe Tom. A fost un pisoi drăguț, blând și alintat care mergea cu noi și căuta joacă întotdeauna.