VERIȘORUL MEU A ALES SĂ MOARĂ DEPARTE DE BAȘTINĂ TOCMAI ÎN MOMENTUL CÂND ÎN DONBAS SE DUCEAU LUPTE CRÂNCENE

O spun din capul locului: nu știu cum Nicolae, verișorul meu de pe tată, a ajuns să moară în Rusia. Se vorbește că nu a avut o moarte violentă. S-a stins bolnav fiind: suferea de inimă. Dar prea devreme s-a dus. Era doar cu doi ani mai în vârstă ca mine.

Bănuiesc că Olga s-o fi supărat, deoarece nimeni dintre ai noștri nu au fost prezenți la înmormântare. Nu s-au pornit la drum deoarece pentru a participa la funeralii trebuia să mergem în Rusia prin Ucraina. Tocmai în perioada când ardea Donbasul. Când cădeau bombe și explozive cu nemiluita pe aeroportul și stadionul din Donețk. Iar localitatea unde locuia Nicolae, e undeva pe acolo. Cum s-ar zice, Domnul să ne judece, dacă am greșit.

Olga este soția vărului meu, Nicolae. O vedeți fericită în fotografia de mai sus. Alături de viitorul său soț, dar și alături de mine, că eu sunt cel cu buchetul de flori în mâni. O fi fost, cred, anul 1966, când mai erau în viață și sunt prezenți în această poză, ambii părinți ai verișorului, dar și sora lui cea mai mare, Eudochia, care s-a stins până să plece el.

În aceiași poza mai descopăr chipurile unor personalități din acele timpuri ale satului meu natal. Sunt prezenți la ceremonie secretarul sovietului sătesc, cum se numea atunci, Tamara Șchiopu, vestitul conducător de brigadă, Eroul Muncii Socialiste Gavril Talpă, secretarul organizației primare de partid Iacob Nenescu, ambii părinți ai mirelui, eu și sora mea Larisa, niște fete din vecinătatea casei mirelui și cineva din partea miresei, sosit tocmai din Găgăuzia, care atunci nu exista ca unitate administrativ-teritorială.

Când a murit, am fost anunțați, doar că puține șanse am avut să ajungem fără întârziere la înmormântare. În partea de est a Ucrainei se duceau lupte, iar Regiunea Belgorod din Federația Rusă e la o azvârlitură de băț de Donbasul ucrainean. Această situație a impus practic pe toate rudele verișorului meu să-l petreacă în ultimul drum doar imaginar. Din știrile care ajunseseră până la urechile noastre, la granița dintre Rusia și Ucraina era concentrată multă tehnică și unități militare rusești.

 Mai târziu am aflat că nici unica soră în viață nu a putut să ajungă la înmormântare. A reușit doar soțul acesteia, cumnatul răposatului, aflat la munci în Moscova. Tocmai el, nu știu cum și pe ce căi a ajuns, totuși, cu întârziere în orășelul cela din regiunea Belgorod.

Sigur că-mi pare rău. Nicolae a fost unul dintre cei mai apropiați veri. Pentru că era cu doi ani mai mare ca mine, l-am avut mereu drept exemplu în toate. Chiar și atunci când s-a însurat cu Olga și au jucat o nuntă frumoasă la Corlăteni, în casa mirelui. Ca să plece mai apoi la sud, să se stabilească cu traiul tocmai în Cahul, unde Olga avea un job frumos. Vă dați seama ce însemna să lucrezi în perioada sovietică în calitate de merceolog la un magazin care comercializa mobilă. Am și mers într-o vară la ei ca să mă conving că trăiesc bine.

Peste câțiva ani, nu mai știu ce s-a întâmplat că soția verișorului,  crescută fără părinți și care înțelegea româna, dar nu o vorbea, a făcut ce a făcut și și-a adus familia în Proteagailovka, o suburbie a orașului Bender. Au cumpărat o casă mare cu acareturi și câțiva ari de pământ și creșteau doi copii: pe Oleg și Tatiana. I-am vizitat și acolo și m-am convins odată în plus că sunt gospodari buni.

Ca să aflu peste ceva ani că au părăsit și Benderul. Și să se stabilească cu traiul în Rusia, în regiunea Belgorod. 

Întrebarea care mă urmărește și astăzi e de ce acest scump văr nu a găsit un loc mai potrivit pentru a se aciua la bătrânețe? Nici gând să o acuz cumva pe Olga că l-a dus să moară tocmai în Rusia. Dar nu pot să potolesc gura lumii și a rudelor. Ale mele și ale verișorului: "Uite ce a făcut găgăuza ceea: l-a dus pe urlați să moară".