luni, 18 ianuarie 2021

"SĂ NU CREZI PE NICI UNUL CARE ȚIPĂ CĂ VREA. ȘI PE NICI UNUL CARE ȚIPĂ CĂ NU VREA" 

Sau Ce ziceți despre un președinte comun? Care să fie Maia Sandu?


Mă gândesc cât timp și răbdare ne mai trebuie nouă, basarabenilor, ca să ajungem să trăim și noi ca lumea. Să trăim mai bine, împreună cu tot neamul grămăjoară.

Întrebarea vină n-are, dacă astăzi întâlnim lucruri ciudate în politica de apropiere a celor doua maluri ale Prutului și de integrare europeană a Republicii Moldova. Și se întâmplă, vedeți Dumneavoastră, tocmai când am reușit, în sfârșit, să alegem un președinte pentru care și-au dat votul circa un milion de alegatori. Un președinte care, deși nu se declară oficial unionist, ține mult la aderarea Republicii Moldova la UE și care se bucură de simpatie în lumea democrată. Un președinte care a început deja deblocarea RM din izolarea produsă de ambițiile și impotența lui Dodon, primul pas în acest sens fiind vizita Președintelui României la Chișinău. 

Nu mai țin minte cum mi-a venit în cap să postez deunazi pe facebook un mesaj în care să abordez problema Unirii. Am făcut-o în stilul meu. Nu am zis-o poruncitor - "Hai și ne-om uni!". Am întrebat doar, venind pur și simplu cu o propunere. O idee, la o adica: "Ce ziceți despre un președinte comun? Unul pentru ambele maluri ale Prutului? Și acest președinte sa fie... Maia Sandu. Nu mă interesează părerea dodoniștilor, deoarece o cunosc. Aș vrea să aud ce zic românii din dreapta Prutului. Propunerea vine pentru a-i incuraja pe basarabeni. Și pentru a repara o greseală istorică a unor demnitari de rang înalt de la București." 

Cei vizați tac. Iar ai noștri caută, ca să vedeți, baricade. 

                            *              *             *

"Sunt pentru unire. Însă ea nu se face prin a spune povești. A visa nu e o meteahnă. Cer scuze, însă... vorba ceea...", comentează un coleg de facultate. 

"Maia Sandu nu merită această cinste numai pentru faptul că s-a ferit de cuvântul Unire ca de foc. Este o pălărie prea mare pentru capul Domniei Sale. Ca bun economist eu o văd în postura de Prim ministru. Și atunci... am ,,împăca și capra și varza"! Da. Am putea avea o femeie în fruntea Țării, fiindcă bărbații ultimilor treizeci de ani s-au dovedit lamentabili, lipsiți de principii și dragoste de NEAM. Dar această Cinste se cuvine Custodelui Coroanei, Alteța Sa Margareta, în fața căreia s-ar pleca oricare bărbat mai puțin, fostul Președinte, Traian Băsescu", scrie, banuiesc, un unionist. 

"Trebuie să vrea și cuplul Germania-Franța. Președinte Maia? E patrioată, sărmana, cum patriot e și Klaus! Două drone ale UE!", se da cu parerea un alt facebookist. 

Un prieten, la poziția căruia țin mult, mă face să-mi schimb părerea despre el: "De acord, Pavele, cu Unirea. Dar de ce tu ai ales și președintele deja? Căci dacă vrei să duci de râpa ceva, pune-o pe M. S. în fruntea procesului... Caută un om mai serios, Pavele" 

"Sunt de acord, da pe românii de dincolo de Prut ia-ți întrebat?", mă face să roșesc altcineva. 

"Auzi, Pavele, ce te întreabă o doamnă/domnișoară? Ea zice: da' pe dumnealor de dincolo i-ai întrebat? În principiu, aici stă răspunsul la toate întrebările care observ că te preocupă sincer: ce ar zice dumnealor, aceia de dincolo, dacă i-ai întreba despre unire... despre stat comun... despre existență comună, în ultimă instanță. Încearcă să-ți răspunzi tu la întrebarea asta, iar mâine dimineața trezește-te devreme și fă-ți ordine în viață. Adică, începe o altă viață, fără întrebări. Și nu da vina pe nimeni în sensul că - da-a-a, ăsta sau aia nu e (sau este) pro unire. Să nu crezi pe niciunul care țipă că vrea. Și pe niciunul care țipă că nu vrea. Doar Dumnezeu poate vrea ceva când e vorba despre Marile Uniri. Noi, doar mergem. Pentru că ne cheamă Turmă... (Rog pe oricine să nu se supere dacă nu-i pică bine raționamentul meu.)", mă sfătuie încă un prieten opiniile căruia nu sunt de neglijat. 

 "E o idee bună! Foc!", ma susține Ilie.

                            *             *             * 

Și acum ce să zic? Cei care citesc aceste rânduri ce aveți de adăugat?

  

DESPRE O MINCIUNĂ DE CARE NU PUTEM SCĂPA ANI ÎN ȘIR Pe 22 mai curent, de Hramul orașului Bălți, autoritățile locale în comun cu o parte din ...