M-AM POMENIT CU GÂNDUL CĂ DACĂ ERA ÎN VIAȚĂ, TRECEAM PE ALĂTURI DE ACEASTĂ DATĂ

Pe 6 aprilie e ziua de naștere a lui Vlad Pohilă. Și m-am pomenit cu gândul că dacă era în viață, treceam pe alături  de această dată. Pentru că nici nu știam când l-a născut maica-sa. Și pentru că nu țin minte ca în cei 5 ani, cât am fost colegi de grupă la facultate, să-i fi sărbătorit ziua de naștere. Așa era Vlad. Iar acum, când nu mai este alături de noi, ar fi fost un păcat să nu ne mai amintim de el.

Zic, am fost colegi în grupa a cincea, cea de viitori jurnaliști, din cadrul facultății de litere a Universității de Stat din Chișinău între anii 1970-1975. Mai mult, doi ani, dacă nu greșesc, am locuit împreună într-o odaie din căminul șapte. Cel care nu mai este.

Și am avut destul timp ca să ne cunoaștem mai mult decât se cunosc pur și simplu niște colegi de facultate. Vlad și Valentina Vatavu, spre exemplu, erau cei care ne salvau atunci când nu ne pregăteam temele la limba franceză. Tot Vlad era primul care se cerea să răspundă la logica lui Bârliba sau la pedagogia lui Craciun.

Vlad se întorcea seara târziu la cămin. Nu-l interesa hârjoneala noastră studențească. După ore se oprea la sala de lectură a universității ori la Biblioteca republicană "N. Krupskaia". Dimineața, pe la 5, se trezea să citească ceea ce nu reușise în ajun.

Avea mare dragoste față de limbile streine. Încă student fiind cunoștea bine rusa și franceza, bulgara, lituaniana și poloneza, studia iugoslava de atunci, dar când am auzit că încearcă să învețe mongola, am rămas toți cu gura căscată.

Anii în care ne-am făcut studiile au fost prea duri pentru a ne simți liberi în promovarea valorilor naționale. În acea perioadă, pentru că a scris ceva în apărarea lui Ion Druță, a fost impus să plece de la catedra universitară Ion Ciocanu, scriitor și primul conducător al grupei noastre de viitori jurnaliști. Tot în acei ani cenzura a dispus, din motive ideologice, să fie retrasă din vânzare și dată la cuțit placheta de versuri "Săgeți" a lui Petru Cărare.

Nu l-am observat pe Vlad să facă "abuz" de naționalism. Deși citea și cumpăra de la Moscova, Leningrad, Odesa, Cernăuți, multă literatură românească, dintre care și interzisă în acei ani. Unica problemă pe care a avut-o era catedra militară. Iar regula era destul de aspră atunci: dacă nu reușeai la militărie, urma să fii exmatriculat din universitate. Nu știu cum și-a rezolvat Vlad problema. Auzisem că decanul, Ion Mocreac, a avut de spus un cuvânt bun pentru studentul Pohilă, care era eminent la facultate.

Vlad a avut foarte mulți prieteni. Printre ei e și profesorul universitar, actualul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Vasile Șoimaru. Într-un eseu publicat chiar în ziua de naștere a lui Vlad, acesta scrie: "Vlad Pohilă, patriotul basarabean, scriitorul și jurnalistul, lingvistul și redactorul, românul moldovean, unul fără de pereche la aproape toate aceste capitolele. El „s-a însurat” cu limba română, cu istoria română, cu România, în genere. Având la ţară fraţi şi surori foarte dragi, la Chişinău era solitar, stătea într-o garsonieră unde nu puteai păşi liber de cărţi, ziare, reviste, manuscrise, cu greu se descurca el acolo, în acei Carpați de …hârtie. Dincolo de aceste prezentări metaforice, exista însă un lucru pe care îl ştiu la sigur: Vlad nu respiră oxigen, el respiră românism..."

Tot profesorul, deputatul și prietenul lui Vlad, Vasile Șoimaru, șcrie: "Eu, de exemplu, când am gândit suplimentul cu imagini pentru cartea dedicată memoriei lui Vlad Pohilă, din toți cei 25 de ani de amiciție, am adunat cu uşurinţă 2000 de imagini, cu Vlad Pohilă, din care am selectat și prezentat Bibliotecii Municipale, care a pregătit cartea pentru tipar, doar 100, cele mai reprezentative".

Din păcate, nu știu cum s-a întâmplat că eu nu am nici o fotografie cu Vlad din timpul studenției. Ne facem poze sus, în ceruri, când ne întâlnim iar, Vladule.