duminică, 26 mai 2024

DESPRE O MINCIUNĂ DE CARE NU PUTEM SCĂPA ANI ÎN ȘIR


Pe 22 mai curent, de Hramul orașului Bălți, autoritățile locale în comun cu o parte din locuitorii urbei, au sărbătorit și Ziua orașului, adică un fel de aniversare a primei atestări istorice a localității Bălți. În acest sens, au fost afișate panouri publicitare plătite din bugetul comun, în care se arăta că 1421 este anul primei atestări istorice a localității Bălți. De fapt, este o minciună de care bălțenii nu pot scăpa ani în șir. Și acest fals se întâmplă deoarece la cârma Primăriei Bălți se strecoară persoane streine de interesele istoriei, științei și culturii naționale. Sunt aleși indivizi care-și plasează în prim plan doar interesele personale și care nu doresc să schimbe această situație mincinoasă. Întrebarea e de ce nu vor? Că nu au ce pierde.













S-a stabilit, însă, că ziua de 22 mai este doar Hramul, nu și data primei atestări istorice a orașului Bălți, cum s-a tot trâmbițat ani în șir. Pentru că prima atestare istorică a localității Bălți ține de 4 octombrie 1620, în perioada domniei lui Alexandru Iliaș, scrie Wikipedia.

Satul Bălți de pe râul Răut a fost înființat de către locuitorii satului Bălți de pe pârâul Bălți. Adică, a avut loc strămutarea unui sat pe un alt loc, păstrându-se vechea denumire. 

Despre aceasta ne spun savanții și istoricii Academiei de Științe a RM, respingând astfel afirmațiile precum că prima atestare istorică a localității Bălți ține de anul 1421. Ei afirmă că în acea perioadă nu exista vreo localitate cu acest nume. Abia la 20 august 1588, într-un uric a lui Alexandru Lăpușneanu este atestat satul Bălți care purta numele râulețul Bălți. Pârăul există și în prezent, izvorăște în satul Iliceuca și se varsă în râul Cubolta, ne spune aceeași Wikipedia. 

Sursa nominalizată mai precizează și data primei atestări istorice a localității Bălți de pe râul Răut, sat înființat prin strămutare de către locuitorii satului Bălți de pe pârâul Bălți. "Există o informație care ne permite să precizăm data primei atestări documentare a satului Bălți, deja de pe Răut. Sursa provine de la comentariile legate de expediția armatei polono-lituaniană contra Imperiului Otoman. În septembrie 1620, armata polonă comandată de Stanisław Żółkiewski a trecut frontiera cu Moldova la Iargura și s-a oprit lângă Ungheni, la 7 – 8 km de Țuțora. După pierderea bătăliei de la Țuțora, polonezii se retrag prin satele Petrești, Scumpia, Catranâc, „iar pe la amiaza zilei de 4 octombrie ajung la râul Răut, lângă satul Bălți” (ținutul Soroca). Seara, trupele polone au trecut Răutul și la 5 octombrie au ajuns la râul Cubolta. Așadar, prima atestare a municipiului Bălți are loc la 4 octombrie 1620, în perioada domniei lui Alexandru Iliaș. Astfel, numele orașului Bălți (1620) din prezent provine de la satul Bălți (1618), iar denumirea celui din urmă - de la pârăul Bălți. Noul Bălți a fost ridicat mai sus de cartierul Podul Chișinăului, în apropiere de râul Răuțel", precizează Wikipedia.

Reiterez că și în anul curent, 2024, pe 22 mai, autoritățile bălțene au marcat împreună cu locuitorii Hramul și Ziua orașului Bălți. Iar unii participanți la parada consacrată Hramului Bălțiului duceau cu ei pancarte din conținutul cărora reiese că Bălți a împlinit 603 ani. Adică cu 199 de ani mai mult decât ne spun istoricii.



Filmul de pe youtube aparține publicației SP.

 



DESPRE O MINCIUNĂ DE CARE NU PUTEM SCĂPA ANI ÎN ȘIR Pe 22 mai curent, de Hramul orașului Bălți, autoritățile locale în comun cu o parte din ...