FRAGMENT DINTRUN JURNAL ÎNTITULAT "POVESTE NEIEȘEANĂ"

26 aprilie 2010

Aflu astăzi de pe Facebook că Rodica îi scrie unei prietene două versuri din poemul lui Adrian Păunescu „Repetabilă povară”, pe care, în ajun, redutabilul actor român Florin Piersic l-a recitat într-o emisiune de la Jurnal TV:  „Cine are părinţi, încă nu e pierdut / Cine are părinţi are încă trecut.”

M-au podidit lacrimile, la fel cum a lăcrimat, bănuiesc, şi fiică-mea, dacă e să o credem, atunci când l-a auzit pe Florin Piersic declamând poemul lui Păunescu. Am scris un comentariu la spusele fiicei, comentariu alcătuit din altă strofă a aceluiaşi poem de Păunescu: „Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând / Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând. / Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii / Nu copil de părinţi, ci părinte de fii...” 

Primul gând care mi-a venit descoperind avizul Rodicăi pe Facebook e cel care mă face să cred ca este tot atât de emotivă ca şi mine, că nu e afectata de cinism, si ca, la sigur, se gândeşte la toată lumea, inclusuv și la mine. 

Doar că-mi gâdilă sufletul ceva neînțeles încă de mine. Reiese dintr-o strofă a aceluiaşi poem de Păunescu: „Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns / Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns. / Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii? / Pe pământul de cruci, numai om să nu fii.”