MEDICAMENTUL DE PE STRADA "ȘTEFAN CEL MARE" DIN BĂLȚI

În ultimii ani, Bălțiul rămâne tot mai mult văduvit de copaci. De copaci sănătoși, puternici, care au a trăi încă mulți ani înainte.

Sunt tăiați cu hurta și nemiluita. Cum s-a întâmplat pe străzile Decebal și Konev pentru a reconstrui trotuarele, în parcul central și cel care poartă numele "Andrieș", pentru a oferi terenuri spre a înălța niște cafenele și restaurante.

Această situație mi-a amintit de o tabletă, scrisă acum câțiva ani la tema oxigenării spațiului aerian urban, tocmai la momentul când facebook-ul mi-a amintit de ea. Și mi-am dat seama cât de mult - cam cu vreo trei-patru săptămâni - întârzie schimbarea temperaturii anotimpurilor în acest an.

* * *

Coboram ieri pe strada Ștefan cel Mare din Bălți spre Autogară, iar mai la vale de Catedrală m-am pomenit parcă întro Împărăție. Un aer și un miros plăcut de flori de tei mi-au umplut pieptul și conștientul pentru a-mi aminti de Teiul lui Eminescu din Parcul Copou și de Lacul cu nuferi din Codrii Ipoteștiului.

M-am simțit ca după o terapie intensivă cu un medicament miraculos. Am avut senzația că sunt, întradevăr, întro poveste, chiar dacă călcam pe o strada a orașului despre care regretatul Mihai Volontir a compus și a cântat "Băltiul meu, murdar până la stele".

Și mi-am dat seama că nu chiar tot și toate din Bălți este de aruncat la gunoi. Acești tei, cărora până ieri nu le-am atras prea mare atenție, ar trebui să fie, de asemenea, cântați. Cel puțin, pentru a mobiliza bălțenii să planteze cât mai mulți asemenea copaci.

Am și eu un tei al meu. E adevărat, crește fără să-l fi sădit eu. Dar l-am ocrotit să nu fie distrus. Crește chiar sub balconul apartamentului meu. Pană la nivelul patru, unde stau, mai are să se înalțe un etaj și ceva. Alți vecini sunt mai norocoși. La cealaltă scară un tei a crescut tot sub balcoane, dar până la etajul șase.

* * *

Asta e povestea. Și mă rog Domnului să le ajungă minte celor cu toporul și ferestrăul să nu-i taie.