vineri, 24 decembrie 2021

DRAGĂ MOȘULE CRĂCIUN! ÎȚI DORESC ÎNCĂ MULTĂ SĂNĂTATE, SACUL PLIN CU DE TOATE ȘI NU UITA SĂ AI ȘI TU DE ELE PARTE












Copiii din generația mea, dar și cei din anii cu două decenii de până la 2000, nu au prea știut și nici nu au fost alintați de Moș Crăciun. Noi am știut doar despre Moș Gerilă, care, de fapt, era un Moș Crăciun de astăzi, cu un sac plin cu cadouri în spinare și cu multe urări de bine pentru toți cei care erau cuminți și stăruitori.


Când vorbesc despre Moș Gerilă, mi-amintesc niște evenimente despre care, cred eu, nu e corect să uităm. Ar fi un mare păcat, deoarece acestea fac parte din viața noastră și s-ar cuveni să se scrie și să se vorbească mai mult despre ele. 

În școală Moș Gerilă apărea, de obicei, la serbarea de Anul Nou. Anume atunci Moșu își deschidea sacul lângă brad și scotea din el o pereche de încălțăminte, spre exemplu, care era oferită lui Ghiță, copil dintr-o familie numeroasă. Din același sac Moș Gerilă mai scotea și niște hăinuțe dintr-un material ieftin, numit porosină, care erau dăruite altui copil din familii nevoiașe. Și acest gest mărinimos a Moșului dura până sacul din spinarea lui rămânea gol. Iar serbarea continua și pentru ceilalți elevi, astfel încât poeziile și cântecele prezentate de micii artiști în jurul bradului se întipăreau pentru multă vreme în memoria copiilor de după război.

Noțiunile Crăciun și Crăciunel, țin de o altă dată, care în fond, are același conținut și semnificație. Doar că ea, această sărbătoare, era marcată la o săptămână după Anul Nou. E vorba despre Crăciunul pe stil vechi marcată, apropo, și astăzi în mare parte sub influența bisericii. 

Mi-amintesc cu pioșenie despre tradiția mersului preotului satului cu Icoana Nașterii Domnului pe la casele sătenilor, în timpul căruia erau binecuvântați creștinii. Era, de fapt, un fel de colind pe care-l oficia părintele însoțit de copii. Și noi, copiii acelor ani, nu puteam să nu ne bucurăm când gospodinele caselor pe care le vizitam, ne îndulcea cu bomboane și prăjituri coapte anume pentru aceasta sărbătoare.


















Iar în ultimii ani, tot mai mulți creștini din Basarabia sărbătoresc Nașterea Domnului, acum circa două mii de ani,  pe stil nou, în ziua de 25 decembrie. Cred că e mai logic, mai creștinește și mai aproape de civilizație.






DESPRE O MINCIUNĂ DE CARE NU PUTEM SCĂPA ANI ÎN ȘIR Pe 22 mai curent, de Hramul orașului Bălți, autoritățile locale în comun cu o parte din ...