Veste tristă în a treia zi de Paște: ne-a părăsit actorul și regizorul Silviu Fusu. Cel care a montat la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Bălți mai multe spectacole. Omul care a avut o relație de suflet cu bălțenii. Și care a avut la Bălţi foarte mulţi prieteni ce i-au rămas dragi pentru întreaga viață. Pe lângă faptul că l-am avut și eu de prieten, am făcut împreună facultatea: el literele, eu - jurnalistica între anii 1970-1975. Și am scris mai multe materiale despre activitatea lui la teatrul din Bălți. Într-un interviu realizat în 2004 Silviu Fusu afirma că...

„CEI MAI MARI DUŞMANI POT FI ÎMBLÂNZIŢI, DACĂ NE APROPIEM DE EI CU DIPLOMAŢIE, DÂRZENIE ŞI CREDINŢĂ”

Dialog cu regizorul Silviu Silvian Fusu, care a finalizat zilele acestea montarea la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi a spectacolului „Ultimul urmaş a lui Ştefan Vodă”.

În seara zilei de ieri, 30 iunie, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi a avut loc premiera spectacolului „Ultimul urmaş a lui Ştefan Vodă”, înscris în acţiunile de comemorare a aniversării a 500-ea de la trecerea în eternitate a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Evenimentele din reprezentaţie se petrec în zilele de astăzi, iar sentimentele pe care le trăieşte Urmaşul lui Ştefan Vodă, eroul central al spectacolului, îl fac pe spectator să mediteze asupra celora ce s-au întâmplat acum cinci secole, ori ce ar putea să se întâmple în viitor în spaţiul mioritic unde a domnit Ştefan cel Mare şi Sfânt. În conceptul dramaturgului bălţean Gheorghe Calamanciuc, autorul piesei, ultimul Urmaş a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt este posibil unul dintre contemporanii noştri, dar el ar putea fi şi una dintre persoanele multor generaţii care vor veni.

Regizorul Silviu Silvian Fusu, care semnează regia artistică a spectacolului, a acceptat cu amabilitate să ofere un interviu reporterului săptămânalului nostru, pe care-l prezentăm în rândurile ce urmează. Poza maestrului îmi aparține. 

- D-le Silviu Fusu ce va făcut să montaţi piesa lui Gheorghe Calamanciuc pe scena teatrului bălţean?

- Am o legătură de suflet cu Bălţiul, pentru că aici mi-am început activitatea regizorală prin cele două montări din anii 90 ai secolului trecut  -  „Frunza de la urmă” de Arhip Cibotaru şi „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri. În plus, vin cu mare plăcere la Bălţi deoarece sunt de baştină de la nord, din fostul judeţ Edineţ, comuna Parcova. În al doilea rând, am aici, la Bălţi foarte mulţi prieteni care într-un fel mi-au rămas dragi după montările mai vechi. Şi în al treilea rând, atunci când am citit piesa am înţeles că este un material de-al meu, este tocmai ceea ce mă frământă la momentul actual şi pe mine. Apoi tema lui Ştefan cel Mare şi Sfânt în teatru mă interesează de foarte mulţi ani, mai montând spectacole cu acest erou, dar şi interpretând rolul lui Ştefan în numeroase reprezentaţii teatrale. Când am venit la Bălţi, încă nu cunoşteam posibilităţile tehnice ale scenei Naţonalului local, doarece cele două spectacole pe care le montasem în acest oraş au fost jucate la Palatul municipal de cultură, clădirea teatrului fiind atunci în schele. În opinia mea este cea mai bună scenă de teatru din Republica Moldova, iar când am cunoscut îndeaproape trupa am descoperit un colectiv extraordinar, din care face parte şi distribuţia spectacolului.

-Ne puteţi spune în linii generale despre ce este piesa şi evident, spectacolul?

- Piesa este despre credinţă şi necredinţă. Despre credinţă şi necredinţă în istoria, tradiţiile şi viitorul nostru. De fapt dacă ar fi fost voia mea întitulam această piesă întrebându-mă „Suntem chiar ultimii urmaşi a lui Ştefan Vodă?” Montând spectacolul am intrat într-o dispută foarte serioasă cu autorul piesei Gheorghe Calamaniuc, care dă de înţeles că eroul central este ultimul urmaş a lui Ştefan Vodă. Prin intermediul lui Iisus Hristos, pe care l-am adus în spectacol în locul unui preot creat de autor, spunem lumii că ultimul urmaş a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt încă nu s-a născut şi că acesta va domina secole în şir atâta timp cât vom milita pentru un viitor mai bun şi mai fericit. Spectacolul ne învaţă şi ne spune un adevăr biblic: chiar şi cei mai mari duşmani pot fi îmblânziţi, dacă ne apropiem de ei cu diplomaţie, dârzenie, credinţă, speranţă şi dragoste.

- Aţi prezentat spectacolul „Ultimul urmaş a lui Ştefan Vodă” în premieră trei zile la rând. De ce s-a procedat în acest mod?

- Luni, 28 iunie, a avut loc de fapt avanpremiera lui, la care a asistat întreg colectivul teatrului bălţean. Am insistat asupra prezentării a trei premiere pentru a-mi oferi ofranda mea mică acestui colectiv, iar când zic colectiv îi am în vedere pe toţi - butafor, recuzitor, costumier, machior, operatori de la lumini şi sunete, cei care au creat şi executat decorul - pentru munca depusă la montarea într-un termen foarte scurt a spectacolului. Or la Bălţi după cum am înţeles activează un colectiv teatral foarte unit care a lucrat în aceste zile deosebit de mult.

-Din care cauză aţi prezentat spectacolul în premieră absolută în serile următoarelor două zile, adică pe 29 şi 30 iunie?            

- Necunoscând încă destul de bine trupa, în anumite roluri am repartizat două distribuţii. Acest fapt m-a obligat să promovez premiera spectacolului cu ambele distribuţii. Am vrut să fie o sărbătoare, o sanctificare în teatru a Marelui Voievod, aducând un omagiu tuturor înaintaşilor noştri prin intermediul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

- Cine-s actorii care  evoluează în spectacol?

- Rolul central, cel al ultimului Urmaş a lui Ştefan Vodă este interpretat în ambele distribuţii de către neobositul şi talentatul actor Ion Marcoci. De fapt în acest rol l-am distribuit şi pe Constantin Stavrat, care din motive de sănătate nu a ieşit în scenă la premieră. Sper să se facă sănătos până în toamnă când spectacolul va ocupa un loc de cinste în repertoriul teatrului. Ion Marcoci nu a ieşit din scenă timp de două ore cât ţine spectacolul pe parcursul întregii perioade de montare. El a reuşit să însuşească cu brio toată partitura lui care este deosebit de complicată. Rolul eroului Jenică le-a revenit lui Slavian Vlad şi Radu Tabarcea, iar Nepoata este interpretată de către Ala Rusu şi Lilia Ţugui. În alte roluri evoluează Eufrosinia Ureche, Anatol Burlacu, Victor Odagiu, Gheorghe Crudu, Silvia Ţurcanu, şi alţii. M-a ajutat în montarea reprezentaţiei maestrul de balet Irina Formaniuc care semnează coregrafia, Natalia Minenco, asistenta mea de scenografie şi costume, Vasile Petrenco, care este şeful montării artistice, Victor Cicicalo de la coloana sonoră şi alţii.

- Aţi lucrat la montarea spectacolului puţin de tot, doar o lună.

- În toată lumea civilizată la montarea unui spectacol se lucrează nu mai mult de o lună. Precizez că acest lucru poate fi obţinut doar într-un colectiv unde toate structurile teatrului sunt în aşa raport de colaborare cum sunt cele pe care le-am descoperit la Naţionalul bălţean. În plus, sunt un regizor invitat şi ar fi fost o povară prea mare pentru teatrul de la Bălţi dacă îmi puneam în scop să montez spectacolul într-un termen mai îndelungat. Din acelaş motiv şi trupa s-a mobilizat trecând cu uşurinţă peste toate greutăţile. În prima săptămână de montare distribuţia era deja în mizanscenă, în cea dea doua – s-a inclus muzica, iar la începutul săptămânii a treia au fost puse în scenă costumaţia şi decorul. În total, cu cele generale, am efectuat circa 40 de repetiţii.

- Suntem împreună cu cititorii ziarului pe care-l reprezint curioşi să aflăm unde activează în prezent actorul şi regizorul Silviu Silvian Fusu.

- Din iunie trecut, când am fost „rugat” să eliberez postul de director artistic al Teatrului „Ion Creangă” sunt ca şi voi, ziariştii, independent. Aflu însă zilele trecute că problema Teatrului „Ion Creangă" a reapărut în avanscenă şi că tot pentru ceea ce am militat în decurs de 15 ani pe timpul când eram conducătorul acestei instituţii, două hectare de pământ şi trei clădiri, sunt scoase iarăşi la mezat. Ca să vezi, Silviu Fusu, este din nou căutat, pentru că doar eu deţin toate cozile şi aţele care ar permite instituţionalizarea Teatrului „Ion Creangă”. Acum un an am fost „rugat”, cum ziceam, să plec din funcţie după 10 ani de luptă pentru instituţionalizarea Teatrului „Ion Creangă”.

- Aveţi relaţii şi cu alte colective teatrale?

- În prezent colaborez cu mai multe teatre din republică. Pe parcurs am montat cinci spectacole la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, am imprimat le televiziune pentru fondul de aur un spectacol din repertoriul aceluiaş Naţional din Chişinău, am montări la „Luceafărul, iar în prezent încep o colaborare cu Teatrul rus „Cehov”. În timpul apropiat sper să montez „Chiriţa în Iaşi” la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Dar mai sunt şi alte lucruri cu care mă ocup. Anul trecut în satul meu de baştină Parcova, Edineţ, în perioada 25 iulie – 10 august am organizat un festival-tabără internaţional de creaţie la care au participat peste 30 de pictori, sculptori, actori, regizori din Olanda, Rusia, Ucraina, România şi R. Moldova. Pe parcursul activităţii taberei s-a produs tot ce ţine de artă – pictură, sculptură, tapiserie, mască, piese de teatru, spectacole, muzică, etc. Ultimele trei-cinci zile participanţii la lucrările taberei au mers în localităţile rurale din raion, unde a fost prezentată producţia creată în cadrul ei. Începând cu 25 iulie curent vom organiza tot la Parcova ediţia a doua a festivalului la care, sper, vor sosi oaspeţi din Italia, Polonia, România, Franţa, etc. Eu sunt director artistic al acestui proiect, iar director executiv este fermierul Ion Bâlba, care şi-a asumat toate cheltuielile financiare. Cele mai reprezentative lucrări produse în perioda festivalului sunt donate satului, ele urmând a completa fondul unui viitor muzeu de arte. Anul trecut am selectat în acest scop circa 50 de lucurări.

- În rest...?

-În rest, toate bune şi frumoase, regizorul Silviu Silvian Fusu împlinind în 2003 cincizeci de ani. Iar spectacolul „Ultimul urmaş a lui Ştefan Vodă”, montat la Bălţi, este într-un fel jubiliar. Împlinesc 30 ani de activitate artistică, perioadă în care am montat peste 200 spectacole de teatru pe scenele din R. Moldova, România, Federaţia Rusă, Ucraina, Belarusi, Canada şi Marea Britanie. În spectacolul de la Bălţi am adunat metaforele din toate reprezentaţiile pe care le-am montat în aceste trei decenii de activitate. Este un spectacol de metafore, unul de chintesenţă.

A dialogat Pavel DUMBRĂVEANU

“Accente Libere” din 1 iulie 2004