DESPRE RĂDĂCINILE COPACILOR ȘI POSIBILELE RĂDĂCINI OMENEȘTI. DE CE NU EXISTĂ UN VERDE PERMANENT ÎN RELAȚIILE OAMENILOR?

Poate că greșesc, dar am impresia că lumea se întoarce pe dos. Ori s-o fi întors deja. Zic astea, deoarece nici nu mai știu cum să apreciez cele ce se întâmplă de o bucată bună de vreme în relațiile dintre membrii unor familii, dintre soț și soție, dintre părinți și copii. Mă refer doar la unele familii, nu la toate. 

Și o mai zic, deoarece pe parcurs ce înaintăm în vreme, ordinea făcută de om apare tot mai stupidă. Or viața creată de Dumnezeu, de Natură, e dată omului, tuturor viețuitoarelor, întregului univers, să fie cât se poate de frumoasă.

Deși personal am niște motive pentru a exemplifica, nu voi încerca să concretizez fenomenul. Nu o voi face-o, deoarece nu-mi ajunge curajul necesar și cred că nici nu prea merită. 

Știu, însă, că o bună parte din societate îl cunoaște bine, ori este implicată în careva întâmplări dureroase din propria familie sau din anturajul apropiaților. Cum ar fi, spre exemplu, divorțurile cauzate de plecarea unuia dintre soți la muncă peste hotare pe o perioadă îndelungată de timp. Ori cazuri de infidelitate. Sau și mai rău, tragedii, de asemenea, familiare.

Doar un exemplu. Cunosc un caz în care un bărbat a ucis cu bestialitate nu una, ci doua soții. A stat în închisoare după ce i-a luat viața consoartei din prima căsătorie. După eliberare, s-a căsătorit a doua oară, ca peste câțiva ani s-o ucidă și pe a doua soție.

Și asemenea întâmplări nenorocite din viața unei bune părți de societate sunt cât frunză și iarbă. 

Dar... toate astea le spun în conjunctura unui text micuț, care poartă un mesaj cât un univers întreg. Autorul lui este scriitorul Ion Anton, care a dat publicității acest text chiar în pagina domniei sale de pe Facebook. 

"Mă gândesc la oameni. De ce oare noi, oamenii, nu luăm exemplu de la... copaci?

Mă miram de armonia în care copacii conviețuiesc în codru. Tufari, apoi copaci de statură mică, urmați de cei puțin mai răsăriți și, în sfârșit, copacii semeți, cei mai înalți... Observați că tot arboretul unei păduri este de un verde vesel, fie că se află la soare sau în umbra copacilor mai înalți. Am aflat răspunsul de la botaniști. Ei au stabilit că toți copacii și arbuștii comunică între ei cu ajutorul rădăcinilor subterane, îmbrățișate frățește unele cu altele. Astfel copacii cei înalți, scăldați mereu în lumina soarelui, transmit lumina și energia solară, prin rădăcinile lor, către rădăcinile tufarilor și arbuștilor aflați în umbră. Iată de ce orice arbore din pădure este de un verde proaspăt și viu...

Oare noi, oamenii, nu avem rădăcini subterane care ar putea să ia exemplu de la rădăcinile copacilor?"

Întrebarea dragului scriitor nu poate fi neglijată. Nici, măcar, să nu urmărim cum se comportă pisica cu puii ei, sau cum reacționează zburătoarele pentru a crește o generație nouă de păsări, nu e bine. 

Și zic că omul ar trebui să meargă la Școala Naturii și să învețe cum să trăiască într-o societate armonioasă. Or... 

* Relațiile dintre oameni în ultimul timp sunt tot mai ostile.

* Mai rău decât omul periculos, este omul care se preface că este bun.

* Pălitura celui apropiat este de o sută de ori mai dureroasă decât cea a streinului. Durerea pe care ti-o provoacă streinul o simți cu corpul, iar cea a aproapelui - cu sufletul.