CONSĂTEANUL MEU DIN GERMANIA, GRIGORE BURDA, MĂ ÎNTREBA ACUM UN DECENIU DESPRE COLEGII LUI DE CLASĂ ȘI DESPRE SATUL ÎN CARE S-A NĂSCUT
Acum ceva mai mult de un deceniu, primisem prin intermediul unei rețele de socializare un mesaj din Germania semnat de Grigore Burda. Este feciorul directorului meu de şcoală, dar şi conducătorului de clasă, Alexei Efimovici Burda. E şi un coleg de şcoală, deoarece şi-a făcut studiile doar cu un an mai târziu ca mine.
Îmi spunea atunci că se află de vreo două decenii în Germania, că s-a acomodat la viaţa de acolo şi că se simte bine. Mi-a mai scris că mai comunică cu Maia, soră-sa aflată tot în țara lui Goethe. Comunică în limba moldovenească (așa-mi scria el), cu copiii – în limba rusă şi cu nepoţii şi ginerele – în germană.
Mă întrebam atunci cum de un evreu-moldovean, crescut şi educat în mediul moldovenesc, poate să treacă cu atâta uşurinţă prin asemenea metamarfoză încât să accepte o schimbare mare a stării de lucruri, iar un moldovean nelipsit și de niște păcate firești, cum sunt eu spre exemplu, să nu-şi permită asemenea lux.
Zic, îmi pun această întrebare şi o raportez la interesul lui Grigore Burda faţă de ceea ce se întâmplă în R. Moldova, în Bălţi şi în Corlăteni. Grişa mă mai întreba ce mai fac colegii lui de clasă, simţind în acest interes o fire de moldovean sadea, chiar dacă părinţii lui, Dumnezeu să-i ierte, au fost, dar şi el se consideră evreu. Să fie un blestem al moldovenilor români?
Nici nu mai țin minte cum am întrerupt corespondența, încât astăzi îmi pare rău că nu am păstrat măcar adresa lui electronică. Că era un băiat dezghețat, un coleg nu doar inteligent, dar și săritor la nevoie. A profesat mai mulți ani pedagogia la o instituție de învățământ din Bălți și a dispărut pe neobservate.
Mi-am amintit despre corespondența ce am întreținut-o cu Grigore Burda acum câteva zile, când fiind la Corlăteni, am trecut pe lângă casa părinților lui, casă în care în prezent locuiește altcineva. Și mi-a apărut în față chipul lui Grigore care mă întreba acum un deceniu dacă casa în care a crescut și a locuit cu părinții mai este întreagă și dacă mai locuiește cineva în ea. Atunci nu i-am putut spune nimic - nu cunoșteam adevărul. Acum îl cunosc, dar nu mai știu cum să-l găsesc pe Grigore. Poate citește aceste rânduri să mă contacteze iar.
