SORĂ-MEA CREDEA CĂ VĂRUL ERA BEAT, DAR IURA VORBEA ȘI PLÂNGEA BĂRBĂTEȘTE. NU MAI DISCUTASEM CU EL DE LA ÎNMORMÂNTAREA CELUI DE-AL TREILEA VERIȘOR, VALIC
După aproape 25 ani de tăcere, m-a sunat Iura. Mi s-a destăinuit că și-a cumpărat casă în Bender și că are de toate. Doar că sănătate nu prea. Mi-a spus-o chiar el și am realizat acest lucru și eu.
Iura este verișorul meu de pe mamă. Este unicul fecior a lui tanti Dora de la Zgurița, verișor care după absolvirea facultății de agronomie a acceptat să fie repartizat în localitatea Gâsca din raionul Căușeni, un sat din cadrul sovhozului-tehnicum cu același nume și cu mai multe blocuri locative și administrative multietajate de tip orășenesc.
A mers să muncească încolo încă în perioada sovietică, să fie mai aproape de un alt verișor de-al nostru, Valic Turcuman, care se simțea strein la Bender după absolvirea cu mențiune a Institutului de Medicina. Deși avea dreptul, Valic nu a dorit să rămână în Chișinău din motive serioase, dar nici la nord nu a vrut să plece. E o istorie aparte acest aspect al vieții verișorului meu medic, pe care sper să o povestesc într-un alt crâmpei al epopeii Turcumanilor din Tătărauca Nouă, Soroca.
Iura mi-a vorbit despre multe. Despre faptul că după războiul de pe Nistru din 1992 a lăsat apartamentul din orășelul Gâsca și a trecut cu traiul în satul Gâsca, unde și-a ridicat o casă. Și despre cum se simțea când separatiștii se uitau cu ochi răi la el că este moldovean. Despre cum unul din ei a îndreptat pistolul-automat spre dânsul să-l împuște. L-a salvat un bun prieten, care astăzi este țintuit la pat de cancer.
Mi-a mai spus că m-a văzut într-un reportaj la TVR Moldova, în care povesteam ceva și de atunci privește, când are posibilitate, acest canal. A vorbit despre multe și mărunte, că la un moment dat m-am pomenit plictisit - eu cunoșteam evenimentele despre care-mi povestea el. Dar l-am lăsat să vorbească, să se descarce emoțional, să se bucure și să-și amintească despre vacanțele copilăriei noastre de la Tătărăuca Nouă, unde ne adunam toți ai noștri la bunici ca să coborâm spre Nistru, sau să ne adâncim în pădurea de alături până ajungeam la Mănăstirea Rudi.
Mi-a vorbit despre atâtea încât nu știu dacă merită să pomenesc despre toate. Dar despre un fenomen pe care-l apreciez cu o notă înaltă, trebuie să scriu. Iura a crescut la Zgurița, un fost centru raional de pe timpurile sovieticilor și care a reușit să se rusifice destul de repede. Cu părinți moldoveni, români adică, l-am prins pe Iura că-i este mai comod să vorbească în rusă decât în limba tatălui și mamei. Mai mult, când a venit să lucreze la Gâsca, limba de comunicare îi era tot rusa.
Și m-a uimit să-l aud în receptor vorbind o română destul de curată și cultă. Locuind în orașul Bender. Și făcând comerț ani în șir la piața din această localitate. Mă și tem să scriu ce-mi spunea el despre rușii din partea locului. Zic, mă tem să nu-i fac un rău.
Am aflat că l-a încolțit covidul și a avut mult de suferit. Plus că are un buchet întreg de alte maladii cronice de care nu duce lipsă cam orice moldovean al timpurilor în care trăim. Mi-a pomenit, în lacrimi - simțeam la receptor după cum îmi vorbea - despre cireșul bunelului Luca de la Tătărăuca Nouă și iazul din apropierea casei lui, unde ne zghihuiam până nu ne implora bunica să mergem acasă să mâncăm că se răcește borșul, peștele prăjit și mămăliguța. Și-a amintit Iura și despre cum mergeam la Nistru, fiecare cu undița pe spate, ca să prindem bibani. Și că atunci când lucra la Gâsca în calitate de brigadier și avea treabă în vreo gospodărie agricolă din nordul republicii, sau la Zgurița, trecea numaidecât și pe la Corlăteni s-o vadă și pe tanti Xenia, mama mea și a sorei Larisa, dar și pe noi, că părinții lui nu mai erau în viață.
I-am răspuns lui Iura, printre lacrimi și eu, că la Corlăteni s-au prins și dau roadă câteva tufe de viță de vie de soiul "Moldova". Deabia fusese elaborat acest soi de poamă, când fiind pe la Gâsca, Iura mi-a pus într-o sacoșă vre-o 20 de butași și m-a sfătuit cum să-i sădesc și să îngrijesc de ei. M-am împărțit din această pomană și cu socrul de la Bocșa, astfel că și în satul lui crește poamă altoită în brigada pe care a condus-o Iura la Găsca.
Dar câte încă am mai avea de vorbit!!! Și ni le vom aminti. Deoarece ne vom și întâlni. La Bender, sau la Corlateni. Ori chiar la Bălți, de ce nu?
Iura, Iura... Parcă nu trăim la o distanță prea mare unul de altul, dar suntem atât de... departe. Cine ne-a îndepărtat atât de mult? Războiul din 1992? Regimul acela blestemat de la Tiraspol? Lipsa lui Valic? Viața? Bătrânețea? Cine?
