NU MAI E TATA, NU MAI ESTE PRINTRE NOI MAMA. AU PLECAT SUS, LA DOMNUL, TOȚI CEI 7 COPII AI BUNEILOR NICOLAE ȘI ELISAVETA

Facebook-ul mi-a scos astăzi din arhiva sa o postare mai veche, care merită s-o am la îndemână zilnic, nu doar de Ziua Crucii. Iată de ce am decis să public conținutul ei și în acest blog ca să o pot citi când îmi vine dorul de părinți.

Ieri, de Ziua Crucii, am dat peste unica poza ce o am cu bunelul Nicolae, tatăl părintelui meu. În viață nu l-am putut vedea, deoarece a murit după războiul al doilea mondial, cu câțiva ani înainte de a mă naște eu.

Îmi spunea tata și bătrânii din sat că a fost un adevărat gospodar al timpurilor. Iar tata și toți ceilalți încă șase frați și surori i-au moștenit calitățile.

Nu mai e tata, nu mai este printre noi mama. Au plecat la domnul toți cei 7 copii ai buneilor Nicolae și Elisaveta. Iar ieri, când i-am întâlnit poza postată de mine acum câțiva ani aici, m-am gândit că, de Ziua Crucii, toate aceste neamuri ale mele ar putea să se întâlnească acolo Sus. Cum o făceau deseori când erau în viață. Fără Bunelul și Bunica din partea tatălui.

DULCEAȚA DE LA POARTA GARAJULUI LUI ANATOL BURLACU

Când a murit nu eram în oraș. Iar vestea am aflat-o abia peste o săptămână, după ce am revenit la Bălți din sat. Dar l-am plâns așa cum putem noi, bărbații, să plângem. Și îl pomenesc de fiecare dată când se întâmpla să întâlnesc pe cineva care l-a cunoscut. Și cu care am fost împreună întâmplător sau cu orice ocazie.

Zilele trecute mi-am amintit iarăși de actorul Anatol Burlacu, care mi-a fost un bun prieten și care, vă spuneam mai sus, nu mai e cu noi. Pentru că pe 22 iulie i-am fi sărbătorit ziua de naștere, dacă acum 11 ani bunul Dumnezeu nu-l lua Sus, lângă El. L-am pomenit aflându-mă deunăzi în afara orașului, acolo unde cresc mărar și căpșune, usturoi și agrișe, sfeclă roșie și pătrunjel și ce mai dă domnul.

Când era în viață, ne întâlneam deseori la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Bălți. El pe scenă, eu în sala. Se întâmpla să-l întâlnesc pe stradă sau când mergeam la garaj, unde aveam o "Ladă" veche, iar el, într-un alt garaj din vecinătate - o motocicletă. La intrare în garaj, pe dreapta și pe stânga porții, avea plantate câteva tufe de viță de vie. Cu struguri dulci ca mierea.

Nu mai țin minte în ce an l-am rugat să-mi permită să tai câteva ramuri pentru a croi niște butași ca să-i sădesc acolo unde cresc usturoiul și căpșunele. Doi sau trei lăstari mi i-a tăiat chiar el. Și s-au prins, deși i-am plantat în aceeași zi de toamnă secetoasă. De mai mulți ani deja, strâng nectarul vitei de vie replantat de la poarta garajului prietenului în câmpul vilei mele. Iar deunăzi am cules o căldare plină cu struguri și i-am adus acasă. Cam putini anul acesta, dar la fel de dulci ca mierea. 

Ziceam că l-am plâns în singurătate pe Anatol, deoarece a fost nu doar un actor bun, ci și un om de mare omenie. Glumea odată că trebuie să-i zic bade, deoarece s-a născut cu câteva săptămâni înainte de a veni eu pe această lume. Iar altă dată m-a rugat să scriu un scenariu pentru un spectacol care-l avea deja în mintea lui, după o poveste a lui Ion Creangă. Regret că i-am refuzat propunerea, altfel ajungea, poate, și numele meu pe vreun afiș teatral.

Trebuie să știți că deși am încercat, nu am îndrăzneala cuvenită să scriu cronici teatrale. Pentru că o fac mult mai bine specialiștii. Iar despre actorul Anatol Burlacu a scris cât se poate de sincer regretatul lui coleg de teatru, Pavel Proca. În culegerea "Să mă aplaudați cu palma pe obraz", bunăoară, cronicarul consacră două pagini lui Anatol Burlacu. Textul e cât se poate de sincer, căci, de fapt, aparține nu lui Proca, ci protagonistului și are titlul "Spovedania unui artist". Adică, Spovedania artistului Anatol Burlacu. 

"Ce vă pot spune după un sfert de veac de corvoadă teatrală? Fără a mă lăuda, mărturisesc că promoția de actori a pedagogilor Petru Baracci și Ion Bordeianu (1976) a fost la înălțimea exigențelor profesionale. De nu mă credeți, "divulg" câteva nume: Vitalie Todiraș, Emil Dodiță, Jan Cucuruzac, Constantin Adam, Ion Chiperi, Galina Danilov, Margareta Mustea și, desigur, sluga dumneavoastră - Anatol Burlacu. Am fost repartizați, toți până la unul, la Teatrul "Vasile Alecsandri". Anatol Pânzaru, prim-regizorul teatrului ne-a primit cu brațele deschise și ușile cabinelor de machiaj vraiște - din lipsă de spațiu locativ dormeam în teatru (în vechea clădire "Scala", mâncam în teatru, lucram în teatru, ne căsătoream în teatru... Am fost angajați în repertoriu. Turneele au fost prima școală de teatru profesionist. Primul spectacol în care am repetat, apoi am jucat, a fost "Oficiul bunelor servicii Greierașul", în regia maestrului  Mihai Volontir, dă-i, Doamne sănătate. Aproape toți foștii studenți de mai ieri ne-am căpătuit cu roluri în spectacolul lui bădița Mihai. Am fost și la Chișinău cu dânsul, în cadrul turneului din luna mai 1977. Succes mare, domnilor! Nu mă plâng de roluri, că am avut destule. Nu mă plâng de regizori, că am lucrat și cu Anatol Pânzaru, și cu Nadejda Aronețkaia, și cu Margareta Panfilova (regizor de la Moscova), și cu Ion Bordeianu. "Pragul" bordeienist a fost o revelație pentru mine (și nu numai). L-am făcut pe Șargai, amicul eroului central Buslai, interpretat de fostul coleg de facultate, Vitalie Todiraș. Chiar și mie mi-a plăcut ce am făcut (trec la poezie!), dar a plăcut și criticii teatrale, și publicului. A fost o dramă,  jos pălăria! Când venise Racia Kaplanean la teatrul "A. S. Pușkin" să monteze "Mult zgomot pentru nimic" - acolo m-am oprit. De repetat - am repetat, dar de jucat nu am avut parte, fiindcă mă apucase un dor nebun de Bălți și am picat bob sositor pe scena părintească. Pe urmă am fost o stagiune și la Petroșani, România, unde am jucat în spectacolele lui Nicu Ursu. Dacă nici acolo, deși salariul era incomparabil mai mare ca acasă, n-am încălzit mult timp locul. Am revenit la "Vasile Alecsandri". Sărăcie, mizerie, frig (nu doar în teatrul bălțean - în toate teatrele basarabene), dar vorba cântecului: "Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara ta. Am fost și director adjunct, un fel de impresar-șef, responsabil "pe spectatori și turnee"

N-am tras mâța de coadă, am organizat turnee de vară, actorii au avut și premii (prime) bunicele, publicul ne aplauda, ba și banchete "plămădea". Așa erau timpurile, musiu! Pe urmă am intrat iar în scenă. Am făcut ce mi-au spus și cum mi-au spus. Cui nu-i place, vorba regretatului Valeriu Cupcea - să facă mai bine că eu nu-s contra. Cum mă simt după 25 de ani pe scena Naționalului "Vasile Alecsandri"? Întrebați direcția teatrului, partenerii, regizorii și spectatorii. Eu unul mă simt bine, deși situația teatrelor noastre, vorba deputaților, "nu e tare precară". Mă închin cu plecăciune, al vostru Anatol Burlacu".

Pavel Proca a editat cartea sa în anul 2004. Anatol Burlacu s-a stins pe 6 ianuarie 2011. 

 

DACĂ-I VEDEAM GATA SĂ TRĂIASCĂ ÎNTR-UN APARTAMENT CU DOUĂ CAMERE, SĂ ZICEM, ȘI CU O PENSIE DE 2-3 MII DE LEI...

Abia acum realizez că am printre prietenii de pe Facebook persoane care gândesc mai altfel decât mine atunci când se pronunță față de Unirea celor două maluri ale Prutului. Și față de democratizarea societății, de combaterea corupției, de tot ce se cere de făcut în justiție și organele de drept, pentru a le vedea cu obrazul curat. 

Și observ că o bună parte dintre cei la care mă refer, au fost prin Parlament, au avut posturi de conducere pe la Guvern, au condus niște structuri statale care lâncezesc până astăzi, au beneficiat de granturi sau finanțări din partea UE și RO. Altfel zis, ei au făurit ce au putut să facă la timpul lor, iar astăzi nu mai sunt pe la tribune și nu le place cum acționează actuala guvernare. 

Dar mușcă cu răutate din tot ce încearcă aceasta să schimbe. O fac, repet, cu ură și cu nonșalanță, doar pentru a se arăta că sunt și că ar impune masele largi să le asculte sfaturile. Un fel de dodoni, care declarau și continuă să declare că vor scoate lumea în stradă și vor face revoluție.

Nu aș fi înșirat aceste rânduri, dacă-i vedeam pe aceștia dispuși să unească forțele democratice și gata de a mai trăi ca toată lumea de la plug, într-un apartament cu două camere, să zicem, ori cu o pensie de 2-3 mii de lei. Până se curăță această așa zisă țară de corupți și hoți.

Pe unii dintre cei pomeniți i-am și șters din lista prietenilor. Și nu știu cum au reacționat deoarece am făcut-o fără a-i preîntâmpina. Acum încerc să-i găsesc pe ceilalți. Pentru a rămâne neprieteni, dar oameni.

Pentru că a critica puterea este necesar, dacă nu e chiar o obligație a opoziției. Doar că ea, critica, trebuie să fie  corectă. Pentru a însănătoși această societate bolnavă. 

Pentru că de cei care promit revoluții avem destui. Doar că au probleme cu justiția, sunt fugari, ori nu sunt compatibili cu omenia și morala.

P. S. Eroii pozei de mai sus, găsită undeva în internet, ar putea să nu aibă nimic comun cu cei la care m-am referit. Sunt niște prieteni fideli ai omului, personaje care de cele mai multe ori nu se pot împăca între ei. Dar există și excepții demne de a fi urmate de noi, oamenii.

 

E RÂNDUL MEU SĂ VĂ MULȚUMESC PENTRU DULCEAȚĂ, PRIETENI 

Ieri am fost în centrul atenției prietenilor de pe Facebook. Mi-au expediat o sumedenie de felicitări cu ocazia zilei mele de naștere. 

Iar astăzi este rândul meu să vă mulțumesc din suflet, prieteni. Și să vă spun că e foarte dulce când te convingi că nu ești singur. Până și Doruțu, nepoțelul, se bucură.

CEI DE LA DIRECȚIA DE TROLEIBUZE DIN BĂLȚI GĂSESC ORAȘUL BARNAUL DIN FEDERAȚIA RUSĂ MAI APROAPE DECÂT CHIȘINĂUL

Despre această "invenție" a administrației Direcției de troleibuze din Bălți se vorbește de câțiva ani. Cam de la momentul când la cârma întreprinderii a fost instalat un fin de cununie, iar la cea a primăriei se găsea nănașul respectivului fin. Astăzi finul nu mai are funcția de conducător al întreprinderii, dar tradiția utilizării "invenției" nu e neglijată.

Nu i-am acordat prea multă atenție acesteia până la momentul când un bine cunoscut bălțean, care călătorește zilnic cu troleibuzul, mi-a arătat biletele din pozele de mai sus, pentru fiecare dintre care trebuie să achiți 3 lei. Și abia acum mi-am dat seama că e o problemă a capitalei de nord. O problemă pe care nu știu cum o soluționează Chișinăul, dar Bălțiul o face anapoda, bănuiesc, cu un oarecare interes.

Priviți atent cu o lupă inscripția din josul fiecărui tichet și o să descoperiți un fenomen foarte ciudat. Biletele sunt tipărite nu la Bălți ori Chișinău, ci la... Barnaul, regiunea Altai, Rusia. E vorba despre o tipografie specială din Federația Rusă, care tipărește bilete de călătorie pentru troleibuzele din localitățile țării respective. Iar de la un timp și pentru cele din Bălți-ul basarabean. Și o face de mai mulți ani.

Bilete tipărite în Rusia Bălțiul folosea încă în vremurile când o călătorie costa 2 lei. De aproape un an tariful pentru o deplasare cu troleul a fost majorat până la 3 lei. Și s-a făcut o nouă comandă la tipografia din Ținutul Altai. Dovadă este adresa sit-ului întreprinderii din Barnaul, www.bilet22.ru tipărită, ziceam, în subsolul fiecărui bilet.

Întrebarea e de ce la Barnaul și nu la Bălți sau Chișinău? De ce nu la Iași, la Suceava ori Botoșani, că e mult mai aproape? Și de ce aceste bilete sunt de două culori: albastru și roșu? Gurile rele vorbesc că se contabilizează oficial doar banii acumulați pentru vânzarea biletelor de o singură culoare. Nu știu, să cred gurilor rele, sau să nu cred.

Direcția de troleibuze Bălți este o întreprindere municipală subordonată primăriei Bălți, care atunci când i se solicită, alocă niște milioane din banii publici, întreprinderii care comandă biletele de călătorie în capitala Ținutului Altai.

FRAGMENT DINTRUN JURNAL ÎNTITULAT "POVESTE NEIEȘEANĂ"

26 aprilie 2010

Aflu astăzi de pe Facebook că Rodica îi scrie unei prietene două versuri din poemul lui Adrian Păunescu „Repetabilă povară”, pe care, în ajun, redutabilul actor român Florin Piersic l-a recitat într-o emisiune de la Jurnal TV:  „Cine are părinţi, încă nu e pierdut / Cine are părinţi are încă trecut.”

M-au podidit lacrimile, la fel cum a lăcrimat, bănuiesc, şi fiică-mea, dacă e să o credem, atunci când l-a auzit pe Florin Piersic declamând poemul lui Păunescu. Am scris un comentariu la spusele fiicei, comentariu alcătuit din altă strofă a aceluiaşi poem de Păunescu: „Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând / Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând. / Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii / Nu copil de părinţi, ci părinte de fii...” 

Primul gând care mi-a venit descoperind avizul Rodicăi pe Facebook e cel care mă face să cred ca este tot atât de emotivă ca şi mine, că nu e afectata de cinism, si ca, la sigur, se gândeşte la toată lumea, inclusuv și la mine. 

Doar că-mi gâdilă sufletul ceva neînțeles încă de mine. Reiese dintr-o strofă a aceluiaşi poem de Păunescu: „Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns / Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns. / Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii? / Pe pământul de cruci, numai om să nu fii.” 

 

 

ROMAN IAGUPOV: BĂLȚI ESTE UN ORAȘ CU O POPULAȚIE MAJORITATEA CĂREIA VORBEȘTE LIMBA ROMÂNĂ

Tocmai în seara zilei de 31 august bălțenii au avut posibilitatea să asculte și sa privească “Trenulețul” Zdubilor și fraților Advahov pe viu. Norocul a picat din cer cu ocazia sărbătorii de ieri, când administrația bălțeană s-a văzut nevoită să invite "Trenulețul" la Bălți.

Apariția în scenă a îndrăgiților lăutari a încheiat suita acțiunilor consacrate sărbătorii “Limba noastră cea romană” în cadrul unui spectacol nocturn cu participarea mai multor interpreți. Iar echipa lui Roman Iagupov împreună cu frății Vasile și Vitalie Advahov au electrizat spectatorii aflați în Piața "Vasile Alecsandri" din capitala de nord. Ca la un moment dat, tot ei, să anunțe convingerea lor că Bălti este un oraș cu populație majoritară vorbitoare de limbă romană.

Și se pare că doar primarul Grigorisin nu cunoaște acest adevăr, ori nu vrea să-l recunoască. Pentru că nu s-a rușinat sa iasă pe aceeași scena și sa vorbească ceva in limba rusă.

De la momentul când a promis că va studia romana și s-a făcut de râs în fața ambasadorului nipon, sosit la Bălți acum câțiva ani, a învățat să zică doar “La mulți ani! Va doresc sănătate și pace!”

Lumea i-a înțeles intențiile. Vrea tovarășul sa fie ales din nou primar.

Iar gura lumii vorbea ieri că Grigorișin și-a sărbătorit limba sa. Deoarece o persoană care are stimă față de limba oficială a țării în care locuiește, ar plasa în anunțurile publicitare mai întâi varianta în limba română. Or la Bălți româna e mai la... coadă. Pe primul loc e limba lui Grigorișin.