ACUM DOI ANI, ÎN TIMPUL PROTESTELOR ANTI-LUKAȘENKO DIN BELARUSI, AM AVUT SENZAȚIA CĂ ÎN UNA DIN COLOANE ERA PREZENTĂ ȘI YADVIGA
Yadviga este o cunoscută din tinerețea mea. Din timpurile când încă eram holtei și călătoream mai mult decât acum.
Era toamna lui 1978 când ne-am întâlnit la Svetlogorsk, un orășel turistic din Regiunea Kaliningrad, care face parte și azi din Federația Rusă. E o localitate turistică de coastă, situată pe malul Mării Baltice, la câteva zeci de kilometri de capitala regiunii. Svetlogorsk ca și întreaga regiune face parte din fosta Prusie Orientală, anexată la 2 august 1945 de către URSS, ne spune Wikipedia. Iar noi sosisem pe acele meleaguri într-o călătorie turistică. Eu de la Bălți, ea - din Minsk.
Impresionați de acea regiune mirifică, am adunat împreună firicele de chihlimbar pe malul Mării Baltice, am vizitat mormântul filosofului german Immanuel Kant, am călătorit cu autobuzul circa 100 de kilometri pe o limbă de nisip care leagă regiunea Kaliningrad cu orașul lituanian Klaipeda. Unde am întâlnit o altă cultură până și într-un bar cu bere. Am mai admirat frumusețea toamnei din acele locuri, iar la întoarcere - și arhitectura clădirilor din fosta Prusie Orientală.
Între timp, am aflat de la Yadviga un adevăr pe care nu puteam să-l cunosc până atunci. Un adevăr despre care nici nu m-am prea răsuflat. Pentru că cineva din părinții ei avea origini poloneze și nu-i putea suferi pe ruși. Și întrucât locuiau în capitala Republicii Belarusi, iar tatăl ei avea un serviciu bun la o întreprindere cunoscută, nu se arătau nemulțumiți de regim. Din câte am înțeles, nici fiica nu-i agrea pe cei care pretind că sunt frații mai mari ai tuturor
popoarelor fostei URSS.
Cât am fost celibatari, am ținut
legătură. Vorbeam uneori la telefon, corespondam prin intermediul
scrisorilor. Când Yadviga s-a căsătorit, am avut senzația că a luat-o de soție un
moldovean. Pentru că numele ei de familie după soț sună moldovenește și este destul de întâlnit prin părțile noastre. De fapt, dânsa glumea că și-ar fi dorit un moldovean, dar
s-a căsătorit cu un belarus.
Anii și tot ce s-a întâmplat mai
apoi cu fostele republici ale ceea ce s-a numit URSS, ne-au depărtat. Și mi-am amintit de ea tocmai în timpul protestelor stradale ale
belarușilor din anii 2020-2021. Îndreptate împotriva președintelui autoritar de
acolo, Aleksandr Lukașenko, care se declarase câștigător al alegerilor
prezidențiale pentru al șaselea mandat, protestele scosese în stradă milioane de cetățeni. Încât am avut senzația că am văzut-o pe Yadviga în una din coloanele de protestatari.
După 24 februarie 2022, când Putin a declanșat războiul din Ucraina, m-a dus din nou gândul la ea. M-am pomenit, de fapt, că nu știu ce crede Yadviga despre președintele țării în care locuiește, care susține agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, și despre războiul dintre cele două state vecine. Dar îmi asumam siguranța că părerea ei nu prea diferă de a mea. Și acum nu ar fi de prisos s-o aud chiar pe dânsa că nu greșesc.
Din păcate, nu mai știu
cum să fac legătura cu ea. I-am pierdut adresa. O aveam cândva înscrisă
într-un carnețel. Pe care l-am zăvorât undeva.
Trebuie să-l caut. Și să-i scriu
sau s-o sun. Să mă conving că gândim la fel despre cele ce se întâmplă în Belarusi și despre războiul din Ucraina.
