DE BLAJINI, TOȚI GRĂMĂJOARĂ CU CEI CARE NE AȘTEAPTĂ
Și în primăvara curentă, de Paștele Blajinilor, cimitirul din Corlăteni și drumul ce duce spre el, au fost neîncăpătoare.
Pentru că e cam plin, iar locuitorii satului își îngroapă morții în înghesuială. Și pentru că Corlăteni e o localitate mare și cu multă populație. Dar și pentru că copiii, frații, nepoții și toate celelalte rude ale răposaților ce-și duc viața veșnică sub crucile de aici, vin la cimitir nu doar cei de pe loc.
Azi, apropo, am întâlnit printre cruci pe un bărbat singuratic, care aștepta să i se alăture cineva din apropiați lângă mormântul părinților lui. Și care-mi povestea că se simte strein în satul în care s-a născut, deoarece a slujit mai întâi în armata sovietică, apoi în cea rusească, undeva în apropiere de granița cu China. Și care, mai zicea el, a făcut școala militară împreună cu răposatul Alexandr Lebedi.
Iar drumul care duce spre cimitir e plin cu automobile sosite din toată republica ca să nu zic din întreaga lume.
Eu, am sosit de la Bălți direct la cimitir, cu autobuzul. Unde eram așteptat de sora Lealea, nepoțica Violeta și strănepoțica Raluca. A lipsit doar soțul Violetei, Ion, internat în spitalul din Bălți după o operație de apendicită, și fiica lor, Cătălina, fiind la studii în Petroșani, România.
Ciudată situație, dar în acest loc, în cimitir, am întâlnit lume pe care n-o poți vedea în altă parte. Ca să sfătui cu unul din verișorii mei de pe tată, spre exemplu, ar fi trebuit să merg la Moscova, unde muncește de mulți ani. Dar a sosit el la baștină.
Și încă ceva. Acum niște ani am aflat locul unde se presupune că sunt înmormântați buneii mei de pe tată. Nu i-am prins în viață, deoarece i-a răpus o boală cruntă ce a bântuit după războiul al doilea mondial. La presupusul lor mormânt e doar un ciot de cruce din piatră. Trec și pe acolo de fiecare dată când intru pe teritoriul cimitirului. Am făcut-o și astăzi.
Cam așa-s întâlnirile din cimitir. Venim să ne vedem grămăjoară. Fără cei pe care îi pomenim. Fără blajini. Dar și cu ei, pentru că ne așteaptă întotdeauna.
superbe poze
Bravo, Rodica, pentru indrazneala. Aceasta este adevarata jurnalistica.
Antipenultima e facuta din troleibuz?
extraordinar...
Foarte emoţionante poze! M-au apucat fiorii de durere şi necaz dar şi de bucurie!!!! Totuşi nu toţi dorm!!!
frumoase poze! trage un ochi si la mine p blog sa vezi ce a fost prin timisoara zilele astea!
excelente imaagini!! foarte bine compuse si gandite. Am facut si eu ceva cadre la protest insa in Bacau nu au fost asa multi cum au fost la tine, asa ca nu prea au fost reactii :):):)
numai bine