ÎN ACEASTĂ TOAMNĂ CORLĂTENI-UL MEU A FOST MAI MÂNDRU CA ÎN ALȚI ANI ȘI A CULES ÎN VOIE STRUGURII DULCI ȘI MUSTOȘI

Am tot întins-o cu scrierea acestor rânduri până la momentul când, iată că și la nordul republicii au fost recoltați strugurii iar mustul clocotind a fost depozitat în balercile din beci. 

Zic, am întins-o într-un fel intenționat, deoarece subiectul de astăzi e despre vița de vie și fructul ei, despre culesul și strivirea strugurilor, despre cât de săritori în ajutor sunt rudele și vecinii la momentul când vine vremea culesului poamei. Iar momentul la care mă refer s-a întâmplat nu mult după ziua Crucii, așa cum se obișnuiește să fie culeasă poama în satul unde m-am născut.

Mai mândru ca în alți ani, Colrăteni-ul meu, așa cum îl vedeți în poza de mai sus, a muncit în voie la strânsul roadei. Timpul a ținut cu el. Cu noi, adică. Pentru că și eu, atunci când vine vremea culesului, mă fac în fiecare an agricultor. Iată și niște argumente fotografice.

Am întârziat cu publicarea acestor rânduri și din alte motive. Mi-am zis că trebuie s-o fac cât mai aproape de Hramul satului. Pentru că e ultimul Hram din fiecare toamnă, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. După care creștinii intră în postul de Crăciun. Și după care, cam toate lucrările din câmp sunt încheiate.

Iată că o fac la început de noiembrie, dar de hram voi merge în sat să gustăm tulburelul. Și să ne urăm pace, sănătate, dragoste și belșug în toate.

TROTINETA MAGDALENEI ȘI CĂRUCIORUL MEU DE ALTĂDATĂ

Am întâlnit zilele trecute undeva pe internet această poză, în care o văd pe nepoțica Magdalena. Bănuiesc că s-a bucurat mult când părinții i-au cumpărat această trotinetă. Pentru că mai țin minte câtă bucurie aveam eu în copilăria mea când mă vedeam "conducând" pe ulițele satului un fel deosebit de "trotinetă". 

Alergam ca toți copiii, dar cu un altfel de cărucior: un cerc de la plita unde, vara mama făcea mâncare, cerc care luneca pe o urechiușă creată din sârmă tare. Se îneca în colbul de pe uliță, dar înainta cu îndrăzneală. Și conduceam uneori această "mașină" până pe malul Răutului sau chiar până în Ponoară. Unde-i găseam bucuroși și fericiți pe băiețandrii din vecinătatea casei noastre sau chiar din altă mahala.

Nepoțica trăiește în alt secol și în alte condiții. Iată de ce căruciorul ei este altul. Iar bucuria ei este și a mea.

SPICUIRI DIN SPECTACOL: “SCOALĂ-TE DE PE LOCUL TĂU SĂ MĂ AȘEZ EU” ȘI “ÎȚI DAU VOIE SĂ TE MĂRIȚI DE ȘAPTESPREZECE ORI”

Ceea ce am văzut și am ascultat aseară de pe scena Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți, mă impune să încep această relatare cu două fraze care nu pot fi ignorate. Le-am spicuit dintr-un spectacol prezentat în premieră pe 21 octombrie și sună astfel: “Scoală-te de pe locul tău să mă așez eu” și “Îți dau voie să te măriți de 17 ori”.

Sună nu doar ciudat, intrigant, ci și… hazliu. Hazliu în sensul întrebării “Care părinte poate să permită fiicei sale să se mărite tocmai de 17 ori?” Iată că s-a găsit unul. Și nu un oarecare cineva, ci un Papură-Împărat, unul din eroii centrali ai piesei “Sânziana și Pepelea”, scrisă încă în anul 1880 de către Bardul de la Mircești, Vasile Alecsandri, piesă care este, cred eu, foarte actuală și astăzi. Detaliez și precizez că anume această feerie națională în cinci acte a fost înscenată de trupa bălțeană, spectacolul purtând chiar titlul lucrării regelui poeziei.

E un spectacol pentru toată familia, ne anunță afișul. E o drama comică unde binele luptă cu răul. Și unde binele, desigur, învinge răul. Iar Pepelea îl învinge pe Zmeu și o ia de nevastă pe fata împăratului, Sânziana.

E un spectacol colorat, a menționat după căderea cortinei, actrița Onorina Burlacu-Tănase, director general interimar al Naționalului bălțean. A și argumentat calificativul, pe care sper să-l aflați, dacă o să mergeți să priviți spectacolul.

Aplauzele îndelungate ale sălii pline cu spectatori au fost adresate nu doar actorilor, ci și debutantului în regie, tânărului director artistic al teatrului, Pavel Lupăcescu. Tot el a interpretat unul din rolurile de bază ale reprezentației.

În spectacol sunt angajați 18 actori, practic întregul colectiv de creație. Alături de veteranii teatrului, Ion Marcoci, Anatol Răcilă, Eufrosinia Capmare, Constantin Stavrat, Anișoara Țăruș, etc, au evoluat actori din generația mai tânără. Iar rolurile principale, cele ale lui Pepelea și Sânziana au fost interpretate de Sergiu Chiaburu și Natalia Lupăcescu. Scenografia aparține lui Adrian Suruceanu, iar muzica pentru spectacol a fost creată de Ghenadie Eni.

* * *

Administrația teatrului a anunțat că pe 26 octombrie Naționalul “Vasile Alecsandri” din Bălți va găzdui trupa Teatrului “Victor Ion Popa” din Bârlad, Romania, cu spectacolul “O noapte furtunoasă” după I. L. Caragiale. Două zile mai târziu, pe 28 octombrie, scena bălțeană va găzdui trupa Teatrului municipal din Suceava, România, “Matei Vișniec” cu spectacolul “Pisici 2”. Acestea fac parte din cadrul primi ediții a Festivalului "Onor Teatrului Românesc", care presupune un schimb de spectacole prezentate de Naționalul bălțean pe scenele din dreapta Prutului și reprezentații jucate pe scena din Bălți de către trupele teatrelor românești din Deva, Bârlad și Suceava.

ERA VREMEA CIREȘELOR ALBE, IAR MAGDALENA UMBLA DESCULȚĂ PRIN CURTEA PE CARE AM CUTREIERAT-O CÂNDVA ȘI EU

Ca să înțelegeți mai bine ce-mi doresc să spun prin titlul de mai sus, vă îndemn, dragi prieteni, să priviți acest video. Suntem eu și nepoțica, în curtea casei părintești, aflați chiar sub un cireș cu fructe albe și dulci, dulci. Că eram amândoi pofticioși de cireșe albe, nici vorbă să fie. Magdalena, însă, m-a uimit că și-a lăsat încălțările, călcând desculță prin țărâna deja bătătorită a livezii. Cum alergam și eu tot pe acolo în copilăria mea.

Cireșele dulci și albe, cum erau, ne-a pus pe vorbă și ne-a apropiat mult. Fără s-o întreb de ce umblă desculță, aflu de la nepoțică că-i mai ușor să mergi fără încălțări și-i mai sănătos, cum i-a spus chiar maica-sa. 

Iar pisoiul a impresionat-o și el, că tare voia să pătrundă în casă. Dar i-au zis stăpânii gospodăriei să nu-i permită să intre și nepoțica a găsit că-i tocmai momentul să se joace cu el. Chiar pe prag.

Doruțu, flăcău și el în a patra lună de la naștere, nu-l lăsa pe taică-său să se plictisească. Îl ținea strâns de brațe să nu-l scape undeva de unul singur. Dar privirea-i tot spre cireșe albe ori spre pisoi și-o îndreaptă. 

Că nu mai fusese până atunci în această curte, era, parcă, floare la ureche. Și o ținea pe-a lui. S-a și dumerit că e bine la țară, dar mai ales în satul și în curtea care mai păstrează urmele bunicului său.

Acum cireșele s-au trecut. Iată că și strugurii au fost culeși.  Iar pe pervazul unei ferestre din apartamentul bunelului se coc niște gutui, crescute tot la Corlăteni.

Între timp Magdalena s-a pricopsit cu o trotinetă și o fugărește când îi permite vremea. Dorel crește și începe să viseze cireșe albe. Iar bunelul și-a pus "lampă la fereastră/ pentru toată iarna noastră" ca să-și potolească dorul. Dorul de Magdalena, de Doru, de Rodica și de Sandu. Un dor care nu are margini.

"PĂCALĂ PUNE PUNCT VICLENIEI, MINCIUNII ȘI IPOCRIZIEI PRIN UMORUL ȘI ISTEȚIMEA SA ASCUNSĂ SUB O MASCĂ DE NAIVITATE ȘI SIMPLITATE"

„Păcală” a ajuns la Bălți. A parcurs o distanță de circa 500 kilometri ca să urce pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din capitala de nord a Republicii Moldova. Este spectacolul Teatrului de Artă din Deva, județul Hunedoara, România, actorii căruia, pentru prima data în istoria instituției, s-au deplasat la Bălți, prezentându-se în fața spectatorului din partea locului în seara zilei de azi, 16 octombrie.

E o “comedie de moravuri, o satiră la adresa lumii satului românesc, în care viciile sunt amplificate și scoase în evidență”, afirmă scriitoarea Irina Nechit, referindu-se la același spectacol prezentat o zi mai devreme la Chișinău. E un spectacol montat de Mihai Panaitescu după piesa semnată de Bogdan Radu Ghelu. „Păcală, om umblat, cu școala lumii, erou popular iubit de toată lumea, pune punct vicleniei, minciunii și ipocriziei prin umorul și istețimea sa ascunsă sub o mască de naivitate și simplitate. Fii și tu Păcală alături de actorii Teatrului de Artă Deva!„ ne mai îndeamnă Irina Nechit.

"Păcală" este prima reprezentație din cadrul unui schimb de spectacole a teatrului din Bălți cu instituții de profil din Romania. Pe 26 octombrie scena bălțeană va găzdui trupa teatrului din Bârlad cu spectacolul "O noapte furtunoasă", iar pe 28 octombrie bălțenii vor avea ocazia să privească spectacolul "Pisici 2", în viziunea actorilor din Suceava. Vizitele de răspuns ale bălțenilor la Suceava, Bârlad și Deva se vor produce pe 3, 13 și 20 noiembrie. Ei vor veni în fața spectatorilor din dreapta Prutului cu spectacolul „451 Fahrenheit”.

Deva este, cum spuneam, orașul de reședință al județului Hunedoara din România. Iar la Universitatea din Petroșani, care face parte din județul nominalizat și care se află la o depărtare nu prea mare de Deva, își face studiile o nepoțică de-a mea. Cătălina e o studentă silitoare, din câte am aflat, dar e și o fire cutezătoare. Când are timp liber călătorește prin țară. Dorește să cunoască cât mai bine România. Știu că a fost și la Deva. Nu știu doar dacă a intrat și pe la Teatrul de Artă din localitate. Dar o sfătui mult să meargă la vreun spectacol al trupei de acolo. Să guste din umorul și istețimea lui Păcala, care "pune punct vicleniei, minciunii și ipocriziei". Sper să-i prindă bine în viața asta complicată.

GRIGORIȘIN UMILEȘTE PEDAGOGII ȘI POPULAȚIA ROMÂNEASCĂ A MUNICIPIULUI BĂLȚI, VORBINDU-LE ÎN LIMBA "РУССКОГО МИРА"

O spun din capul locului: Nicolai Grigorișin, primarul de Bălți, votat de 7148 din peste 130 mii de bălțeni cu drept de vot în alegerile locale din 19 decembrie 2021, insistă să participe în scrutinul din anul viitor și să fie reales în calitate de primar. Doar că Grigorișin nu realizează că nu e persoana potrivită pentru această funcție, după ce s-a umilit în fața ambasadorilor Japoniei și SUA, care au vorbit la Bălți în limba oficială a Republici Moldova, el rostind ceva doar în limba rusă.

Chiar nu știu de ce nu are remușcări, acest Grigorișin, atunci când apare în fața medicilor, pedagogilor sau a oamenilor de artă din partea loculului, ca să vorbească în limba rusă. O face fără rușine știind că are în față un public inteligent, dar mai ales că a promis acum câțiva ani să studieze limba română.

El mereu rămâne fără remușcări și regrete. Cum a procedat recent, apărând în fața angajaților din domeniul învățământului, ca să premieze învingătorii concursului municipal "Profesorul anului 2022" și să-i felicite cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din domeniul învățământului.

Cunoscându-i feleșagul, îl întreb și pe această cale dacă nu-i este rușine să apeleze la ajutorul unor traducători atunci când asculta pe cineva care vorbește în română ca să ia cuvântul și el în limba oficială a Federației Ruse. Știu că răspunsul la întrebarea mea e cunoscut: asemenea personaje cum este Grigorișin nu au rușine. Altfel nu ar candida la o funcție care necesită cunoașterea limbii oficiale a Republicii Moldova.  Că obrazul lui Grigorișin este prea gros o spune și acest spot publicitar afișat pe străzile orașului cu o populație majoritară de origine românească de circa 70 la sută.

Mie mi-ar fi rușine, zau! 

(Poze preluate de pe internet)

UN SFAT PENTRU TINERII ȘI DOMNIȘOARELE DIN TROLEIBUZE ȘI AUTOBUZE CU CĂȘTI ÎN URECHI ȘI TELEFOANE ÎN FAȚĂ

Am un sfat pentru tinerii cu căști în urechi și telefoane în față, aflați pe scaunele troleibuzelor și autobuzelor și care se fac a nu vedea că alături stă în picioare o mătușă gârbovită sau un moșulică sprijinit într-o cârjă. Mergeți să vizionați spectacolul „451 Fahrenheit”, montat la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Bălți pentru ca să învățați bunele manieri: amabilitatea, bună-cuviința și politețea. V-o spun deoarece, se vede, acasă și la școală aceste materii nu le-ați însușit. 

Spectacolul a fost montat după romanul cu același titlu semnat de scriitorul american Ray Bradbury dramatizarea și regia căruia aparțin Irinei Popescu Boieru și lui Radu Ghilaș. Nu cred că merită să vă dezvălui subiectul, el fiind foarte potrivit să-l cunoască nu doar elevii, ci și  și pedagogii lor. Dar și părinții. Voi spune doar ceea ce zice Wikipedia despre acest material: "Romanul prezintă o societate futuristă în care cărțile sunt interzise, iar pompierii au rolul de a găsi și arde cărțile." 

Criticul de teatru Larisa Ungureanu, prezentă la spectacolul din 23 septembrie curent, l-a pus  la dispoziția juriului de preselecție pentru Gala Premiilor UNITEM 2022. A făcut, altfel spus, o propunere. Sper să fie înțeleasă corect de către jurați.

Imaginile din această postare aparțin  Larisei Ungureanu.

 

NU MAI E TATA, NU MAI ESTE PRINTRE NOI MAMA. AU PLECAT SUS, LA DOMNUL, TOȚI CEI 7 COPII AI BUNEILOR NICOLAE ȘI ELISAVETA

Facebook-ul mi-a scos astăzi din arhiva sa o postare mai veche, care merită s-o am la îndemână zilnic, nu doar de Ziua Crucii. Iată de ce am decis să public conținutul ei și în acest blog ca să o pot citi când îmi vine dorul de părinți.

Ieri, de Ziua Crucii, am dat peste unica poza ce o am cu bunelul Nicolae, tatăl părintelui meu. În viață nu l-am putut vedea, deoarece a murit după războiul al doilea mondial, cu câțiva ani înainte de a mă naște eu.

Îmi spunea tata și bătrânii din sat că a fost un adevărat gospodar al timpurilor. Iar tata și toți ceilalți încă șase frați și surori i-au moștenit calitățile.

Nu mai e tata, nu mai este printre noi mama. Au plecat la domnul toți cei 7 copii ai buneilor Nicolae și Elisaveta. Iar ieri, când i-am întâlnit poza postată de mine acum câțiva ani aici, m-am gândit că, de Ziua Crucii, toate aceste neamuri ale mele ar putea să se întâlnească acolo Sus. Cum o făceau deseori când erau în viață. Fără Bunelul și Bunica din partea tatălui.

DULCEAȚA DE LA POARTA GARAJULUI LUI ANATOL BURLACU

Când a murit nu eram în oraș. Iar vestea am aflat-o abia peste o săptămână, după ce am revenit la Bălți din sat. Dar l-am plâns așa cum putem noi, bărbații, să plângem. Și îl pomenesc de fiecare dată când se întâmpla să întâlnesc pe cineva care l-a cunoscut. Și cu care am fost împreună întâmplător sau cu orice ocazie.

Zilele trecute mi-am amintit iarăși de actorul Anatol Burlacu, care mi-a fost un bun prieten și care, vă spuneam mai sus, nu mai e cu noi. Pentru că pe 22 iulie i-am fi sărbătorit ziua de naștere, dacă acum 11 ani bunul Dumnezeu nu-l lua Sus, lângă El. L-am pomenit aflându-mă deunăzi în afara orașului, acolo unde cresc mărar și căpșune, usturoi și agrișe, sfeclă roșie și pătrunjel și ce mai dă domnul.

Când era în viață, ne întâlneam deseori la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Bălți. El pe scenă, eu în sala. Se întâmpla să-l întâlnesc pe stradă sau când mergeam la garaj, unde aveam o "Ladă" veche, iar el, într-un alt garaj din vecinătate - o motocicletă. La intrare în garaj, pe dreapta și pe stânga porții, avea plantate câteva tufe de viță de vie. Cu struguri dulci ca mierea.

Nu mai țin minte în ce an l-am rugat să-mi permită să tai câteva ramuri pentru a croi niște butași ca să-i sădesc acolo unde cresc usturoiul și căpșunele. Doi sau trei lăstari mi i-a tăiat chiar el. Și s-au prins, deși i-am plantat în aceeași zi de toamnă secetoasă. De mai mulți ani deja, strâng nectarul vitei de vie replantat de la poarta garajului prietenului în câmpul vilei mele. Iar deunăzi am cules o căldare plină cu struguri și i-am adus acasă. Cam putini anul acesta, dar la fel de dulci ca mierea. 

Ziceam că l-am plâns în singurătate pe Anatol, deoarece a fost nu doar un actor bun, ci și un om de mare omenie. Glumea odată că trebuie să-i zic bade, deoarece s-a născut cu câteva săptămâni înainte de a veni eu pe această lume. Iar altă dată m-a rugat să scriu un scenariu pentru un spectacol care-l avea deja în mintea lui, după o poveste a lui Ion Creangă. Regret că i-am refuzat propunerea, altfel ajungea, poate, și numele meu pe vreun afiș teatral.

Trebuie să știți că deși am încercat, nu am îndrăzneala cuvenită să scriu cronici teatrale. Pentru că o fac mult mai bine specialiștii. Iar despre actorul Anatol Burlacu a scris cât se poate de sincer regretatul lui coleg de teatru, Pavel Proca. În culegerea "Să mă aplaudați cu palma pe obraz", bunăoară, cronicarul consacră două pagini lui Anatol Burlacu. Textul e cât se poate de sincer, căci, de fapt, aparține nu lui Proca, ci protagonistului și are titlul "Spovedania unui artist". Adică, Spovedania artistului Anatol Burlacu. 

"Ce vă pot spune după un sfert de veac de corvoadă teatrală? Fără a mă lăuda, mărturisesc că promoția de actori a pedagogilor Petru Baracci și Ion Bordeianu (1976) a fost la înălțimea exigențelor profesionale. De nu mă credeți, "divulg" câteva nume: Vitalie Todiraș, Emil Dodiță, Jan Cucuruzac, Constantin Adam, Ion Chiperi, Galina Danilov, Margareta Mustea și, desigur, sluga dumneavoastră - Anatol Burlacu. Am fost repartizați, toți până la unul, la Teatrul "Vasile Alecsandri". Anatol Pânzaru, prim-regizorul teatrului ne-a primit cu brațele deschise și ușile cabinelor de machiaj vraiște - din lipsă de spațiu locativ dormeam în teatru (în vechea clădire "Scala", mâncam în teatru, lucram în teatru, ne căsătoream în teatru... Am fost angajați în repertoriu. Turneele au fost prima școală de teatru profesionist. Primul spectacol în care am repetat, apoi am jucat, a fost "Oficiul bunelor servicii Greierașul", în regia maestrului  Mihai Volontir, dă-i, Doamne sănătate. Aproape toți foștii studenți de mai ieri ne-am căpătuit cu roluri în spectacolul lui bădița Mihai. Am fost și la Chișinău cu dânsul, în cadrul turneului din luna mai 1977. Succes mare, domnilor! Nu mă plâng de roluri, că am avut destule. Nu mă plâng de regizori, că am lucrat și cu Anatol Pânzaru, și cu Nadejda Aronețkaia, și cu Margareta Panfilova (regizor de la Moscova), și cu Ion Bordeianu. "Pragul" bordeienist a fost o revelație pentru mine (și nu numai). L-am făcut pe Șargai, amicul eroului central Buslai, interpretat de fostul coleg de facultate, Vitalie Todiraș. Chiar și mie mi-a plăcut ce am făcut (trec la poezie!), dar a plăcut și criticii teatrale, și publicului. A fost o dramă,  jos pălăria! Când venise Racia Kaplanean la teatrul "A. S. Pușkin" să monteze "Mult zgomot pentru nimic" - acolo m-am oprit. De repetat - am repetat, dar de jucat nu am avut parte, fiindcă mă apucase un dor nebun de Bălți și am picat bob sositor pe scena părintească. Pe urmă am fost o stagiune și la Petroșani, România, unde am jucat în spectacolele lui Nicu Ursu. Dacă nici acolo, deși salariul era incomparabil mai mare ca acasă, n-am încălzit mult timp locul. Am revenit la "Vasile Alecsandri". Sărăcie, mizerie, frig (nu doar în teatrul bălțean - în toate teatrele basarabene), dar vorba cântecului: "Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara ta. Am fost și director adjunct, un fel de impresar-șef, responsabil "pe spectatori și turnee"

N-am tras mâța de coadă, am organizat turnee de vară, actorii au avut și premii (prime) bunicele, publicul ne aplauda, ba și banchete "plămădea". Așa erau timpurile, musiu! Pe urmă am intrat iar în scenă. Am făcut ce mi-au spus și cum mi-au spus. Cui nu-i place, vorba regretatului Valeriu Cupcea - să facă mai bine că eu nu-s contra. Cum mă simt după 25 de ani pe scena Naționalului "Vasile Alecsandri"? Întrebați direcția teatrului, partenerii, regizorii și spectatorii. Eu unul mă simt bine, deși situația teatrelor noastre, vorba deputaților, "nu e tare precară". Mă închin cu plecăciune, al vostru Anatol Burlacu".

Pavel Proca a editat cartea sa în anul 2004. Anatol Burlacu s-a stins pe 6 ianuarie 2011. 

 

DACĂ-I VEDEAM GATA SĂ TRĂIASCĂ ÎNTR-UN APARTAMENT CU DOUĂ CAMERE, SĂ ZICEM, ȘI CU O PENSIE DE 2-3 MII DE LEI...

Abia acum realizez că am printre prietenii de pe Facebook persoane care gândesc mai altfel decât mine atunci când se pronunță față de Unirea celor două maluri ale Prutului. Și față de democratizarea societății, de combaterea corupției, de tot ce se cere de făcut în justiție și organele de drept, pentru a le vedea cu obrazul curat. 

Și observ că o bună parte dintre cei la care mă refer, au fost prin Parlament, au avut posturi de conducere pe la Guvern, au condus niște structuri statale care lâncezesc până astăzi, au beneficiat de granturi sau finanțări din partea UE și RO. Altfel zis, ei au făurit ce au putut să facă la timpul lor, iar astăzi nu mai sunt pe la tribune și nu le place cum acționează actuala guvernare. 

Dar mușcă cu răutate din tot ce încearcă aceasta să schimbe. O fac, repet, cu ură și cu nonșalanță, doar pentru a se arăta că sunt și că ar impune masele largi să le asculte sfaturile. Un fel de dodoni, care declarau și continuă să declare că vor scoate lumea în stradă și vor face revoluție.

Nu aș fi înșirat aceste rânduri, dacă-i vedeam pe aceștia dispuși să unească forțele democratice și gata de a mai trăi ca toată lumea de la plug, într-un apartament cu două camere, să zicem, ori cu o pensie de 2-3 mii de lei. Până se curăță această așa zisă țară de corupți și hoți.

Pe unii dintre cei pomeniți i-am și șters din lista prietenilor. Și nu știu cum au reacționat deoarece am făcut-o fără a-i preîntâmpina. Acum încerc să-i găsesc pe ceilalți. Pentru a rămâne neprieteni, dar oameni.

Pentru că a critica puterea este necesar, dacă nu e chiar o obligație a opoziției. Doar că ea, critica, trebuie să fie  corectă. Pentru a însănătoși această societate bolnavă. 

Pentru că de cei care promit revoluții avem destui. Doar că au probleme cu justiția, sunt fugari, ori nu sunt compatibili cu omenia și morala.

P. S. Eroii pozei de mai sus, găsită undeva în internet, ar putea să nu aibă nimic comun cu cei la care m-am referit. Sunt niște prieteni fideli ai omului, personaje care de cele mai multe ori nu se pot împăca între ei. Dar există și excepții demne de a fi urmate de noi, oamenii.

 

E RÂNDUL MEU SĂ VĂ MULȚUMESC PENTRU DULCEAȚĂ, PRIETENI 

Ieri am fost în centrul atenției prietenilor de pe Facebook. Mi-au expediat o sumedenie de felicitări cu ocazia zilei mele de naștere. 

Iar astăzi este rândul meu să vă mulțumesc din suflet, prieteni. Și să vă spun că e foarte dulce când te convingi că nu ești singur. Până și Doruțu, nepoțelul, se bucură.

CEI DE LA DIRECȚIA DE TROLEIBUZE DIN BĂLȚI GĂSESC ORAȘUL BARNAUL DIN FEDERAȚIA RUSĂ MAI APROAPE DECÂT CHIȘINĂUL

Despre această "invenție" a administrației Direcției de troleibuze din Bălți se vorbește de câțiva ani. Cam de la momentul când la cârma întreprinderii a fost instalat un fin de cununie, iar la cea a primăriei se găsea nănașul respectivului fin. Astăzi finul nu mai are funcția de conducător al întreprinderii, dar tradiția utilizării "invenției" nu e neglijată.

Nu i-am acordat prea multă atenție acesteia până la momentul când un bine cunoscut bălțean, care călătorește zilnic cu troleibuzul, mi-a arătat biletele din pozele de mai sus, pentru fiecare dintre care trebuie să achiți 3 lei. Și abia acum mi-am dat seama că e o problemă a capitalei de nord. O problemă pe care nu știu cum o soluționează Chișinăul, dar Bălțiul o face anapoda, bănuiesc, cu un oarecare interes.

Priviți atent cu o lupă inscripția din josul fiecărui tichet și o să descoperiți un fenomen foarte ciudat. Biletele sunt tipărite nu la Bălți ori Chișinău, ci la... Barnaul, regiunea Altai, Rusia. E vorba despre o tipografie specială din Federația Rusă, care tipărește bilete de călătorie pentru troleibuzele din localitățile țării respective. Iar de la un timp și pentru cele din Bălți-ul basarabean. Și o face de mai mulți ani.

Bilete tipărite în Rusia Bălțiul folosea încă în vremurile când o călătorie costa 2 lei. De aproape un an tariful pentru o deplasare cu troleul a fost majorat până la 3 lei. Și s-a făcut o nouă comandă la tipografia din Ținutul Altai. Dovadă este adresa sit-ului întreprinderii din Barnaul, www.bilet22.ru tipărită, ziceam, în subsolul fiecărui bilet.

Întrebarea e de ce la Barnaul și nu la Bălți sau Chișinău? De ce nu la Iași, la Suceava ori Botoșani, că e mult mai aproape? Și de ce aceste bilete sunt de două culori: albastru și roșu? Gurile rele vorbesc că se contabilizează oficial doar banii acumulați pentru vânzarea biletelor de o singură culoare. Nu știu, să cred gurilor rele, sau să nu cred.

Direcția de troleibuze Bălți este o întreprindere municipală subordonată primăriei Bălți, care atunci când i se solicită, alocă niște milioane din banii publici, întreprinderii care comandă biletele de călătorie în capitala Ținutului Altai.