CHIAR NIMIC NU SE MIȘCĂ ÎN ACEASTĂ MIȘCARE SPORTIVĂ?

Acum mulți ani am publicat în săptămânalul Comitetului Olimpic al RM "Sport Pus" mai multe știri și corespondențe despre activitatea sportivă din Bălți. Nu aveam fixată o tematică obligatorie, astfel încât îmi alegeam subiectul relatărilor mele în funcție de cele ce se întâmplau pe arenele sportive ale capitalei de nord. Prin luna aprilie am expediat la redacție și o corespondență în care m-am destăinuit că-mi este rușine să elucidez fenomenul despre care scriam. 

Am descoperit-o ieri, răsfoind arhiva mea, și m-am pomenit în situația să-mi pun mie, activiștilor din sport, dar mai ales edililor municipiului Bălți, o întrebare la care nu găsesc răspuns. Pentru că situația de atunci până astăzi nu s-a schimbat cu nici o iotă: Chiar nimic nu se mișcă în această mișcare sportivă din Bălți? Materialul avea titlul "PENTRU CE APLAUZE?"

“Deunăzi pe Stadionul municipal din Bălţi, în timpul unor întreceri la atletism cu participarea elevilor din clasele superioare ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar, am descoperit un fenomen despre care, recunosc, îmi este chiar ruşine să-l elucidez. În toiul unei curse la alergări, antrenorul unuia dintre elevii participanţi la întreceri, care se vede este şi profesor de educaţie fizică la o şcoală cu predare în limba română, îşi încuraja discipolii în limba oficială a Republicii Moldova. Nimic deosebit, veţi zice. Ba da, pentru că pedagogii celorlalţi tineri sportivi participanţi la cursă, făceau acelaşi lucru, dar în limba rusă. Elementul dureros al fenomenului este că pedagogul de la şcoala cu predare în limba română o făcea cu o altă intensitate decât colegii lui, fiindu-i parcă ruşine că vorbea în limba în care-şi instruieşte elevii.

Mi-am amintit de această scenă citind zilele trecute în săptămânalul Comitetului Olimpic al RM „Sport Plus” o corespondenţă semnată de ziaristul Victor Cobăsneanu din Soroca. De parcă s-ar simţi vinovat pentru că a abordat problema utilizării de către arbitrii de pe terenul de fotbal şi de către jucătorii de pe gazon a limbii oficiale a ţării, autorul respectivului material roagă cititorii ziarului să-l corecteze dacă simt că a greşit. (Aşa suntem noi moldovenii: ducem în spinare povara bunătăţii noastre, vorba maesrului Ion Druţă.)

Problema abordată este deosebit de dureroasă nu doar la Soroca şi nu doar la Bălţi, unde ea este simţită mult mai pronunţat, ci pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pentru că aşa precum afirmă autorul materialului nominalizat, în Moldova fotbalul „se joacă precum şi se vorbeşte”. Iar cum e vorbită limba oficială a ţării care se numeşte Republica Moldova o ştie toată lumea.

În municipiul Bălţi româna nu este vorbită nu doar de către alolingvi. Limba baştinaşilor majoritari din această urbe este neglijată practic de toată populaţia, cu excepţia unor intelectuali, deoarece chiar membrii administraţiei publice locale, şi aici cu mici excepţii, utilizează doar rusa. Aceştia, la rândul lor, nu vor să înveţe limba oficială a statului în care trăiesc, deoarece sunt încurajaţi de către conducerea republicii. Şi dacă nici primarul, nici viceprimarii nu se prea trudesc să vorbească româna, macar în măsura în care o cunosc, de ce s-ar simţi obligaţi s-o facă şi ceilalţi funcţionari? Dacă toţi împreună neglijează limba oficială a ţării, de ce s-ar simţi obligaţi să o cunoască şi să o pună în capul mesei directorii şcolilor sportive? De ce ar trebui să o facă şi pedagogii acestor instituţii, antrenorii şi elevii?

Să nu uităm că majoritatea sportvilor perfomeri, care reprezintă culorile ţării la competiţiile de talie internaţională, sunt absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ cu profil sportiv, unde aşa cum menţionam mai sus, problema utilizării limbii oficiale a statului este neglijată şi de către pedagogi. De aici începe „comande naprotiv naş privet”, de aici - „ştrafnoi udar”, etc.

Dacă problema utilizării limbii române în R. Moldova nu poate fi soluţionată la nivel naţional, hai s-o facem cel puţin cu statut de experiment, la nivel ramural. S-o începem cu sportul. Să permitem arbitrajul meciurilor de fotbal şi nu numai doar fluieraşilor care cunosc limba oficială a ţării. Să-i includem în teren pe fotbaliştii care barem încearcă să studieze limba română. Pentru că un meci de fotbal este nu doar o competiţie. El mai trebuie să fie şi un spectacol pe care-l privesc masele largi. Şi dacă spectacolul este jucat prost, cu ce obraz actorii lui ar cere să fie răsplătiţi cu aplauze îndelungate?"

Pavel STOICU,  „Sport Plus”, aprilie 2004

 

 

ÎN BĂLȚI POȚI ÎNTÂLNI MAI PUȚINE DRUMURI BUNE, DAR NIȘTE INDICATOARE, BINE FIXATE, TE FAC SĂ CREZI CĂ EȘTI ÎN CHIKAGO

Zilele trecute, primarul municipiului Bălți a felicitat angajații din sfera transportului feroviar cu ocazia sărbătorii lor profesionale. Și nu a uitat să semneze cu majuscule, НИКОЛАЙ ГРИГОРИШИН. A făcut-o nu în fața feroviarilor, ci cu ajutorul unor bannere publicitare împrăștiate pe străzile orașului într-un tiraj de numai el știe câte exemplare. Care costă, la sigur, nu puțini bani achitați nu din buzunarul lui Grigorișin, ci din banii publici.

Am încerca să trecem pe lângă acest fenomen, dacă am ști că bugetul municipiului Bălți are suficiente surse chiar și pentru asemenea soi de felicitări. Dar mă gândesc și la altceva: de ce n-ar merge Grigorișin la depoul de locomotive, spre exemplu, și să felicite feroviarii chiar acolo, aflându-se față în față cu colectivul sărbătoriților. Și de ce Grigorișin nu s-ar lăuda că bugetul municipal pe care e obligat să-l gestioneze corect, nu duce lipsă de mijloace financiare și pentru tirajarea unor bannere publicitare cu un asemenea soi de informație?

Încă de pe timpurile când capitala de nord era condusă de Vasile Panciuc și comuniștii rebotezați peste noapte democrați, la fiecare intersecție de drumuri, străzi, stradele și ulicioare, au fost instalate indicatoare. Ca, nu cumva, cineva să rătăcească în Chikago din nordul republicii. Vedeți și voi, dragilor, în poza de mai sus cum arată ele. La fiecare intersecție de drumuri, străzi, stradele și ulicioare. Că și aceste indicatoare au costat niște bani, cerșiți de la bugetul veșnic peticit, nu l-a prea durut pe nimeni.  

Iar mai deunăzi întrebam pe un funcționar din cadrul unei întreprinderi municipale unde au dispărut coșurile metalice de gunoi de pe străzile orașului. Mi s-a răspuns că acestea au fost înlocuite cu altele mai noi, dar mai costisitoare și care, vedeți și Dumneavoastră, deja se deteriorează. Ce scop au urmărit edilii urbei atunci când au decis să schimbe шило на мыло, cum zic românii noștri, e ușor doar de presupus. Mai ales că o parte din coșurile metalice de gunoi fuseseră schimbate ceva mai devreme cu altele noi, frumoase, nu zic, dar bănuiesc, mai scumpe.

Le  puteți vedea alăturat. Și-l puteți aplauda pe Grigorișin.  Că a început deja următoarea campanie electorală pentru primăria Bălți.

                 *        *        *

Pe lângă toate astea mai e ceva de presupus. Ba chiar vorbesc gurile rele că metalul astăzi costă mulți bani. Și se colectează până și o cutie de conserve, nu doar un coș de gunoi. Chiar de pe străzi,  din orice loc unde acesta nu stă prea bine.

                 *          *         *

Iar această construcție instalată acum câțiva ani chiar în fața primăriei, sub ferestrele biroului primarului, se numește bibliotecă de stradă. La începuturi am văzut și cărți în interiorul ei. Luai ce-ti plăcea și puneai altceva în loc. Dar de vreo 4-5 ani, cutia e pustie. Încă bine că n-o doboară vântul, că nu s-au aciuat porumbeii sau cioroii în interiorul ei. Și când știi că bugetul bălțean e gol, și nu ajunge pentru peticirea tuturor găurilor, fără să vrei, îți pui o întrebare la care nu știu dacă cineva nu cunoaște răspunsul. Pentru că un primar, un viceprimar responsabil de gestionarea corectă a bugetului, nu ar admite să cheltuie banii publici pentru felicitări scrise pe bannere publicitare, care costă, sunt sigur, nu puțini bani. Ei ar merge în colective să le adreseze ce au a le spune. Doar că bannerele sunt cu bani, iar banii, zic înțelepții, sunt... ochiul dracului.

AZI, ÎNTR-UN TROLEIBUZ DIN BĂLȚI, AM ÎNTÂLNIT-O PE RUSANDA 

Am întâlnit-o astăzi pe Rusanda la Bălți. Pe țărăncuța Rusanda din povestirea lui Ion Druță, "Frunze de Dor". 

Tocmai intrasem în troleibuzul cu numărul 4, care are drum până lângă casa unde locuiesc. Obosit, cu două genți pline cu bunătăți strânse de pe lotul de pământ de la o margine de oraș, m-am așezat repede pe un scaun din spatele troleibuzului. Și fiindcă nu era prea multă lume, m-am făcut comod în tot plinul, punându-mi gențile la picioare, astfel ca să nu încurce altui călător, în caz dacă vine să se așeze pe locul de vizavi.

Iar la următoarea stație în troleibuz a intrat... Rusanda. Și s-a așezat tocmai pe locul liber din fața mea.

M-a uimit simplitatea și frumusețea ei. Ochii, obrajii, buzele, privirea, vestimentația și tot ce ține de prezența ei în imediata apropiere a mea, m-a făcut să mă pierd. Încât nu am observat că ea s-a pomenit și mai stingherită.

Și am intuit că gențile de la picioarele mele o incomodau să se simtă sigură în purtare. Încât am încercat să le trag mai spre mine, cerându-mi scuze de incomoditatea pe care am creat-o. 

Ori să fi fost mai mult o încercare timidă de a intra o vorbă? Nici eu nu am înțeles. Pentru că nu a reacționat în niciun fel la scuzele mele. A tăcut și și-a ascuns zâmbetul de pe față.

A mai intrat un băietan în troleibuz și s-a făcut bine chiar alături, pe scaunul de lângă al ei. Stare care a jenat-o și mai mult. Pentru că de la acel moment și-a aruncat privirea spre sticla mijlocului de transport, contemplând tot ce ieșea în calea lui.

Mi s-a părut forțat acest gest al Rusandei. Doar că nu am înțeles ce o făcea să iasă din realitatea ei firească. Și mă bucuram de frumusețea ei, a ochilor negri și rotunzi, de privirea pe care o arunca peste geamul troleibuzului.

Doar o singură dată am prins-o când și-a întors privirea și spre mine. S-a uitat chiar în ochii mei. Poate că întâmplător, dar mi-am dorit mult să nu fie așa. Pentru că o priveam și eu cu nesaț fără a-i da semn că o simt frumoasă. Și nu știu dacă a observat măcar un moment când o îmbrățișam cu privirea.

La stația Centru s-a ridicat și a coborât. Abia atunci m-am întrebat de unde atâta frumusețe la o femeie de 55-60 de ani. Mai bine zis, m-am convins încă odată că femeile toate sunt frumoase, iar Rusandele de 55-60 de ani sunt în fruntea topului.

Să nu fi avut cele două genți pline cu bunătăți de pe ogor, coboram și eu. Îmi făceam drum pe jos prin centrul urbei, că nu e atât de departe blocul unde locuiesc. Și poate intram în vorbă. Mai știi? Îmi spunea, sper, când va merge iar la lotul ei de pământ. Să ne întâlnim din nou în troleibuz.

Când să cobor și eu mă prinde o teamă înverșunată. Dar dacă nu era ea? Dacă cea care a coborât din troleibuz chiar în centrul orașului nu era Rusanda lui Ion Druță? Dacă este fiica sau soția unui ucrainean, care luptă în aceste zile pentru a scăpa țara în care s-au născut de fascismul rusesc? Dacă e, pur și simplu, o doamnă din Mariupol, care s-a refugiat la Bălți. Că nu am mai văzut-o până astăzi. 

Această temere mi-a sugerat o altă întrebare, la care nu știu dacă voi găsi cândva răspuns. Dacă nu e Rusanda lui Ion Druță, de unde, atunci, timiditatea și rușinea din obrajii condrumeței mele? Care a coborât din troleibuz fără, măcar, să-mi dea voie să o privesc în ochi.

Seara, înainte de somn, l-am căutat pe Ion Druță în biblioteca mea. Și am deschis “Frunze de dor”: 

“-Știi ce, bade Gheorghe... am sa-ți dau un băț. 

- Ce să fac cu dânsul? 

- D-apoi să te duci acasă, nu vezi ce-i întuneric!”

PE SCENA  NAȚIONALULUI BĂLȚEAN S-A JUCAT SPECTACOLUL "ENIGMA TEATRULUI", APLAUDAT DE ÎNTREGUL GUVERN AL RM

O spun din capul locului: nu am fost prezent la această întâlnire. Nici, măcar, la spectacolul "Enigma teatrului", despre care se zice că este un documentar ce reprezintă generația de aur a Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți. Dar nu pot trece indiferent pe lângă o postare de pe facebook despre vizita cabinetului de miniștri la această instituție de cultură prestigioasă din republică. Pentru că întregul executiv al RM a venit să se întâlnească cu angajații teatrului pentru a înțelege din surse sigure și convingătoare care sunt problemele instituției și ce le lipsește actorilor bălțeni pentru a atinge din nou culmile predecesorilor lor. Că până și actualul primar, ales în post cu un număr rușinos de voturi și care nu vorbește limba română, a ajuns să-i aplaude pe actorii teatrului bălțean, deși  nu l-a prea văzut lumea s-o facă anterior.

Repet, nu aș fi trecut indiferent pe lângă postarea despre vizita întregului cabinet de miniștri la teatrul din Bălți, dacă asemenea deplasări s-ar fi întâmplat nu pentru prima dată. E o premieră pentru executivul republican, dar e o premieră și pentru Naționalul "Vasile Alecsandri" din Bălți. Este o premieră și pentru tânăra director general interimar al instituției, Onorina Tănase-Burlacu. Timp de peste cinci decenii, de când locuiesc la Bălți, nici unul din conducătorii instituției nu a izbutit să aducă la vreun spectacol tot cabinetul de miniștri al RM. Actualului director general interimar i-a reușit. E un semn bun pentru Bălți. Și pentru Teatrul Național "Vasile Alecsandri". Pentru întreaga artă teatrală.

În cadrul vizitei, premierul Natalia Gavriliță a anunțat că teatrul bălțean va primi din partea Guvernului un grant în valoare de un milion de lei pentru procurarea echipamentului modern de lumini și sunet. Șefa Executivului a specificat că asemenea investiții vor fi realizate pentru prima dată în ultimii 15 ani și că perioada următoare va fi una a investițiilor și modernizării, iar autoritățile vor identifica în continuare noi resurse pentru a oferi instituțiilor culturale cât mai multe posibilități de dezvoltare.

Ziceam că e și meritul tinerei director general interimar, Onorina Tănase-Burlacu, că un teatru din provincie s-a pomenit cu Guvernul în ușa. Or clădirea teatrului, care, se pare, că este cea mai frumoasă și impunătoare dintre toate câte le are RM, necesită deja reparații. În plus, e nevoie de investiții pentru completarea trupei cu actori noi. Există probleme ce țin de termoficarea încăperilor teatrului în perioada rece a anului. Toate aceste și alte probleme sunt permanent în vizorul administrației teatrului, care caută soluții cât mai eficiente și mai puțin costisitoare.

Întâlnirea s-a produs pe 6 iulie curent, când Cabinetul de Miniștri s-a întrunit la Bălți. Au fost adoptate mai multe hotărâri de Guvern privind soluționarea unor probleme importante pentru capitala de nord. După o perioadă îndelungată de discuții, Cabinetul de Miniștri a aprobat și un proiect de lege privind statutul orașului Bălți, proiect care urmează să fie votat și în Parlament. 

(Pozele sunt preluate de pe Facebook)

 

ŞTEFANE, MĂRIA TA, TU LA BĂLŢI TE URCI, AU BA?

Ați știut că înainte de a fi instalat pe soclu, monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Bălți, a fost supus sechestrului? Mă crucesc și eu, chiar dacă am scris și am publicat un material la această tema încă în primăvara lui 2004. Îl puteți lectura și Dumneavoastră.

Chipul din bronz al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt care urmează să fie istalat pe soclul de la Bălţi se află sub sechestru de la finele lunii martie

La 17 aprilie s-a împlinit un an de la momentul când în municipiul Bălţi a fost sfinţit locul unde urmează să fie înălţat monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Evenimentul s-a produs în Piaţa Independenţiei a urbei, la câţiva zeci de paşi de la intrarea în sediul actualei primării, în incinta căruia la acel moment se mai aflau administraţiile Prefecturii şi a Consiliului judeţean Bălţi. În prezenţa unui număr nu prea mare de martori întâmplători şi a unor funcţionari publici, doi preoţi de la Catedrala „Sfântul Nicolae” din localitate, după încheierea unei rugăciune către Cer, au stropit cu aghiasmă asfaltul încă nedesbătut bine de pe locul unde chiar a doua zi au demarat lucrările de fundaţie pentru edificarea viitorului soclu al monumentului.

În cadrul unui miting improvizat, fostul prefect de Bălţi Pavel Lupăcescu declara atunci că lucrările de construcţie a postamentului viitorului monument, încredinţate unei echipe de specialişti de la SA „Constructorul”, aveau să fie încheiate într-un termen redus iar dezvelirea monumentului urma să aibă loc la 22 mai, dată când bălţenii sărbătoresc Hramul localităţii lor. Tot atunci preşedintele secţiei Bălţi a Uniunii arhitecţilor din R. Moldova, Boris Griţunic, menţiona în cadrul ceremoniei că viitorul monument din Bălţi al Marelui Voievod va fi al doilea după importanţă în ţară, iar primarul Vasile Panciuc afirma că instalarea în Piaţa Independenţei a municipiului Bălţi a monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt este un semn de bun augur în procesul de renaştere a R. Moldova.

Împlinirea unui an de la acel eveniment a coincis cu recunoaşterea de către administraţia publică locală că tergiversarea finisării lucrărilor de edificare a monumentului nu este cauzată de întârzierea furnizării blocurilor de piatră din Cariera Cosăuţi, necesare pentru edificarea postamentului viitorului monument, cum afirma anul trecut ex-prefectul de Bălţi, Pavel Lupăcescu, ci de o altă pricină. În cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de încheierea unei stagieri în SUA, primarul de Bălţi, Vasile Panciuc, a făcut lumină în această problemă constatând că soclul monumentului este gata de patru luni dar chipul din bronz al Marelui Voievod nu poate fi instalat pe acesta deoarece este pus sub sechestru.

Potrivit primarului, sigilarea figurii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost efectuată de către organele de drept ca urmare a unui conflict apărut între comanditar şi executorul acestuia, sculptorul chişinăuean Gheorghe Postovanu. Şi că neînţelegerea urmează să fie aplanată pe cale juridică, procuratura municipiului Bălţi intentând în acest sens un dosar civil. Şeful administraţiei bălţene menţiona că litigiul a fost iniţiat după ce autorul statuiei a refuzat să dea primăriei Bălţi figura din bronz a Domnitorului pentru a fi instalată pe soclu până la momentul când municipalitatea nu va achita nişte cheltuieli suplimentare în sumă de 385 mii de lei. Panciuc a precizat că a cerut lui Gheorghe Postovanu să ofere Bălţiului statuia spre instalare, deoarece în conformitate cu contractul încheiat de către comanditar şi executor ea aparţine deja municipalităţii. Comanditarul nu mai are datorii faţă de Postovanu achitând integral suma stipulată în contract, iar dacă acesta are pretenţii faţă de Asociaţia obştescă „Demnitate şi Onoare” care a colectat mijloacele financiare necesare pentru edificarea monumentului, poate s-o acţioneze în judcată după dezvelirea monumentului, a mai precizat Vasile Panciuc.

Tot atunci Gheorghe Postovanu, declara că executarea chipului Marelui Voievod a fost finalizată încă la 10 mai trecut, patru zile mai târziu statuia fiind aprobată de o comisie specială a Ministerului Culturii. Deoarece comanditarul a achitat doar 843 mii de lei, iar la confecţionarea statuiei au fost folosite materiale care costă mai scump decăt prevedea devizul de cheltuieli, el nu o va oferi Bălţiului până la momentul când municipalitatea nu va achita diferenţa de bani. El mai susţinea că conflictul dintre cele două părţi s-a iscat graţie implicării în procesul edificării monumentului fostului prefect de Bălţi Pavel Lupăcescu.

La 6 aprile curent, Judecătoria Sectorului Centru al municipiului Chişinău s-a convocat în prima şedinţă înaintând lui Postovanu cererea de chemare în judecată şi fixând continuarea examinării cauzei pentru data de 4 mai. Potrivit lui Octavian Mahu, şef al Secţiei juridice a prmăriei Bălţi, statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt care urmează să fie instalată pe soclul de la Bălţi, se află întradevăr sub sechestru de la finele lunii martie, între timp mai suferind şi unele deteriorări. După convorbirea pe care a avut-o cu Gheorghe Postovanu, acesta ar fi dispus să transmită statuia constructorilor monumentului de la Bălţi, pentru a fi instalată în zilele apropiate pe soclu. Transportarea monumentului la Bălţi ar putea să aibă loc, spune Octavian Mahu, până la pronunţarea deciziei de către instanţa de judecată. Toate pretenţiile materiale pe care le are autorul sculpturii faţă de comanditar ar putea fi soluţionate pe cale juridică după dezvelirea monumentului.

Indiferent de ce va decide la 4 mai instanţa, problemele ce ţin de edificarea monumentului de la Bălţi şi asupra cărora s-a făcut lumină doar în ajunul Sfintelor Paşti, au bulversat deja opinia publică din urbe şi din republică şi au oferit prilejul apariţiei unor zvonuri neplăcute pentru actuala administraţie bălţeană. Primarul Vasile Panciuc a încercat să infirme vorbele răspândite de gurile rele precum că dânsul este împotriva inaugurării monumentului din capitala de nord a ţării. El afirma că în calitatea sa de şef al executivului bălţean a reuşit deja să dezvelească la Bălţi bustul lui Vasile Alecsandri din preajma Teatrului Naţional care poartă numele Bardului de la Mirceşti şi pe cel al Cobzarului literaturi ucrainene Taras Şevcenko în unul din cele mai frumoase scuaruri din localitate. Ce nu ar vorbi lumea şi ce nu ar declara unele forţe politice, monumentul lui Ştefan ce Mare şi Sfânt mai devreme sau mai târziu va fi inaugurat. Mai ales că edificarea lui se face nu doar pe banii publici alocaţi de la buget, ci şi din cei adunaţi mână de la mână de la locuitorii municipiului şi a localităţilor din fostul judeţ Bălţi, susţinea sursa citată.

Primarul Vasile Panciuc nu a numit deocamdată o zi concretă când ar putea avea loc dezvelirea monumentului, considerând că municipalitatea a făcut tot posibilul pentru a grăbi acest eveniment şi că în prezent a venit timpul ca acţiuni energice în acest scop să fie întreprinse de organele de drept. Dar bălţenii cred că evenimentul se va produce la 22 mai curent, când locuitorii oraşului Bălţi vor serba Hramul localităţii şi al Catedralei „Sfântul Nicolae”. Inaugurarea monumentului ar mai putea avea loc şi la 2 iulie, când se vor împlini 500 de ani de la trecerea în eternitate a Domnitorului Moldovei, ori chiar şi cu o altă ocazie de până la finele Anului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

În iulie trecut autorul proiectului şi chipului din bronz al Voievodului, Gheorghe Postovanu, afirma că nu cunoaşte adevăratele cauze asle tergiversării montării soclului viitorului monument de la Bălţi. În opinia acestuia blocurile de piatră de la Cariera Cosăuţi puteau fi aduse la şantier în termenii stabiliţi dacă autorităţile bălţene ar fi fost mai insistente şi ar fi achitat la momentul cuvenit extragerea lor. De tergiversarea montării monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi este vinovată o singură persoană şi bălţenii cunosc cine este această persoană. Tot ea a insistat asupra schimbării instalării monumentului nemijlocit în faţa clădirii fostului Consiliu judeţean, mult mai nepotrivit decât cel prevăzut iniţial de către proiect, a mai subliniat Gheorghe Postovanu, trecând sub tăcere numele respectivei persoane.

În altă ordine de idei, ziarul independent de expresie rusă „S. P.” scria în luna mai a anului trecut că decizia de a edifica monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt pe locul aflat la doar 30 metri de la intrarea în clădirea Consiliului judeţean a fost adoptată într-un cerc restrâns. Acest loc este nereuşit şi din punctul de vedere că participanţii unor eventuale mitinguri, demonstraţii şi alte acţiuni, nu trebuie să se adune atât de aproape de sediul administraţiei publice locale. Alegerea acestui loc pentru ridicarea monumentului nu este întâmplătoare, ea având conotaţii politice şi urmărind anumite scopuri, susţinea săptămânalul „S. P.” Potrivit acestuia, amplasarea monumentului Marelui Voievod în respectivul loc este un semnal şi o preîntâmpinare a partidului de guvernământ că „e pe ducă” şi că acesta se va întoarce la putere „ doar împreună cu naţional-radicalii.”

De menţionat că figura din bronz a Domnitorului are o înălţime de circa şase metri, ea urmând să fie montată pe un postament cu înălţimea de circa cinci metri. O decizie privind edificarea monumentului a fost adoptată de Guvernul Republicii Moldova încă pe timpurile când şef al cabinetului de miniştri era Ion Sturza.

Pavel Dumbrăveanu

“Accente Libere” din 22 aprilie 2004

EI AU URMĂRIT SCOPUL SĂ SPUNĂ LUMII CĂ BĂLȚI, CARE PRIMUL A VOTAT ÎN 1918 UNIREA, ESTE UN ORAȘ CU POPULAȚIE PREPONDERENT RUSEASCĂ

Pe 2 iulie 2013, la Bălți s-a pus temelia venirii în acest oraș românesc din nordul Basarabiei, a "Partidului Nostru". Altfel spus, în acea zi, în parcul central al urbei, s-a instalat piatra de temelie a unui monument în memoria legendarului artist rus Vladimir Vâsoțki.

Primăria bălțeană în acel an era condusă de către comuniști, care, probabil, nici nu și-au dat seama ce fac când au acceptat propunerea omului de afacere de atunci, Renato Usatâi, de a-l aduce pe Vâsoțki în centrul Bălți-ului. Plus că această propunere a fost acceptată și susținută de PCRM-ul lui Vladimir Voronin, în special de către deputatul  Vladimir Vitiuk, fost lider al comuniștilor bălțeni. Și că la festivitatea de instalare a pietrei de temelie, Renato Usatâi l-a adus din Federația Rusă pe Nikita Vâsoțki, feciorul bardului rus.

În cadrul evenimentului desfășurat chiar la locul unde avea să fie construit un întreg complex arhitectural, a vorbit mai multă lume, dar și fiul regretatului artist rus. El a apreciat înalt proiectul viitorului monument și a mulțumit autorităților bălțene precum și lui Renato Usatâi, pentru contribuția sa la ridicarea lui. "Este un proiect interesant, a fost ales un loc foarte frumos pentru instalarea monumentului şi am încrederea că el se va înscrie foarte firesc aici“, a spus Nikita Vâsoţki. „În acest loc se vor fixa întâlniri, se vor plimba tinere mămici cu cărucioare, aici va fi viață. Cu toate că tata nu mai este de mulți ani în viață, realizez că dacă în Moldova i se pune monument, înseamnă că memoria noastră, memoria dumneavoastră şi dragostea dumneavoastră ni-l întorc pe el. Fie ca acest monument să stea mult timp, să-i bucure pe toţi care-l iubesc şi-l ţin minte pe Vladimir Vâsoţki. Vă mulţumesc mult tuturor care au contribuit la aceasta – orăşenilor, conducerii oraşului, lui Renato Usatîi”, şi-a exprimat convingerea Nikita Vâsoțki, 

Tot în acea zi bălțenii au fost martorii unui concert la aer liber, prezentat de interpreții ruși  Grigorii Leps și Slava. Iar organizatorii evenimentului s-au plimbat pe piața centrală a orașului, fiind fotografiați de către bălțeni. 

În poza de mai sus, pe care am găsit-o undeva în internet, vedem mai multe fețe cunoscute de către bălțeni, dar pentru altă lume - nu prea. Dacă privim de la stânga spre dreapta fotografiei, îl vedem mai întâi pe Octavian Mahu, viceprimar pe atunci apoi și primar interimar de Bălți, Alexandru Usatâi vice-primar de Bălți, apoi deputat în Parlamentul RM, Vladimir Vitiuk, parlamentar în mai multe legislaturi, Nichita Vâsoțki, fiul marelui Vladimir Vâsoțki, și viitorul primar de Bălți Renato Usatâi, pe atunci om de afaceri în Federația Rusă. Poza a fost făcută în aceiași zi de 2 iulie 2013.

Mai multă lume din capitala nordului, dar și din alte localități a avut și continuă să aibă o atitudine sceptică față de acest monument. Unii afirmă că pe comuniști nu-i interesează memoria și opera lui Vladimir Vâsoțki. Pentru că nici nu i-o cunosc, iar unele creații ale marelui Vâsoțki bat chiar în comuniști. Ucraineanul Vasilii Panciuk, că el era atunci primar, și toată camarila comunistă, a urmărit un cu totul alt scop decât proslăvirea creației marelui artist. De fapt, ei au vrut să spună lumii că Bălți-ul, care în anul 1918 primul a votat Unirea cu România, este un oraș cu o populație preponderent rusească, afirmau alți analiști.

„Eu mă închin în faţa talentului lui Vâsoţki. L-am cunoscut personal, a fost un poet nemaipomenit, un actor extraordinar, adică a fost un om de teatru, un om de artă, în fața căruia merită să te închini. Dar asta ar fi fost bine venit la ziua oraşului, în ziua de naştere sau a morţii poetului. Și nu la Bălți, ci într-o localitate pe care Vâsoțki, ar fi vizitat-o măcar o singură dată” afirma actorul Anatol Răcilă.

Jurnalistul Ruslan Mihalevski spunea atunci că inaugurarea monumentului lui Vâsoţki a avut o promovare intensă în oraş, întrucât peste tot apăreau panouri publicitare în care se afirma că evenimentul este susţinut de un deputat din partea Partidului comuniştilor. El afirma că este o nedumerire să pui alături partidul comuniștilor și opera marelui Vladimir Vâsoțki, poetul care a vorbit în versuri oamenilor despre libertate şi nedreptatea regimului sovietic. Proiectul are doar conotație de PR politic în favoarea celora cu ideea, afirmă jurnalistul bălțean , potrivit adevărul.ro.

P.S. În cadrul mitingului de punere a pietrei de temelie a viitorului monument al tatălui său, Nikita Vâsoțki a declarat că va reveni la Bălți de câte ori va avea această posibilitate. Doar că vizita lui din 2 iulie 2013 în capitala de nord a Basarabiei a fost prima și ultima. O fi înțeles cine sunt edilii din Bălți.

RECUNOSC CĂ NU AM FOST NICICÂND ÎN COMUNA COTNARI DIN ROMÂNIA, DAR SPER SĂ O VIZITEZ ÎN TIMPUL APROPIAT

Nu cred ca am trecut vreo dată prin comuna Cotnari din România. Cel puțin, la această concluzie am ajuns după ce am consultat harta țării vecine ca să văd unde se află respectiva localitate. Care nu mi-a ieșit nicicând în cale în călătoriile mele ce le-am avut spre Botoșani și Ipotești, apoi, mai târziu, spre Suceava și Putna. Chiar dacă harta arată că unul din drumurile care duc spre aceste locuri sfinte trec prin comuna Cotnari.

Am, însă șansa să ajung în Cotnari, după ce acum ceva timp am făcut cunoștință cu Vasile Crețu, primarul comunei Cotnari. Îl puteți vedea în fotografia de mai sus, aflat, sper vă dați seama unde. Da, s-a întâmplat pe 8 mai curent la Bălți în fața Crucifixului ridicat acum 30 de ani în memoria prizonierilor lagărului din acest oraș. 

Din păcate nu am mai reușit să aflu dacă cineva din locuitorii comunei pe care o conduce sau apropiații săi au trecut prin lagărul din Bălți. Mi-a fost oarecum să-l întreb în situația când l-am văzut alături de mai mulți bălțeni la un parastas oficiat de PS Antonie, Episcop de Bălți a Mitropoliei Basarabiei, pentru pomenirea celor ce au murit în lagărul din Bălți. Dar am intrat în vorbă cu Dumnealui ca și multă altă lume aflată la fața locului. De unde am putut să aflu mai multe amănunte despre cele 11 sate componente ale comunei, despre Podișul Sucevei și Rezervația naturală de interes național "Cătălina Cotnari", despre Podgoria Cotnari, unde cresc soiuri de viță de vie din care se produc renumitele vinuri de Cotnari. Și despre "Grasa de Cotnari" denumit vin domnesc, despre care se spune că doar "voievozii, regii și împărații aveau permisiunea să bea din acea licoare obținută pe baza unor tehnologii distincte în urma coacerii îndelungate a strugurilor".

Vinul ca vinul, dar se cere apreciată, în primul rând, disponibilitatea domnului primar Vasile Crețu de a-i prețui mult pe basarabeni. Ne spunea el atunci că a ajuns la Bălți după ce participase la o întâlnire  cu basarabenii unui sat din raionul Florești. Iar l-a parastas a fost invitat de către Episcopul Antonie. Și a venit. Obosit de mai multe călătorii și bine intenționat de a ne spune că luptă pentru dreptate, pentru Unire. Și ne iubește, ca frați ce suntem.

A invitat mai multă lume la Cotnari. Am avut și eu o invitație. Acum  regret că nu l-am întrebat pe domn primar când se dă la teasc poama ce crește în Podgoria Cotnari.

DESPRE UN CONCURS ANUNȚAT DE NOUA CONDUCERE A NAȚIONALULUI BĂLȚEAN ȘI DESPRE IULIAN CODĂU, CARE ȘI-A ADUS LA BĂLȚI O PERNĂ DE ACASĂ, CÂND A DEVENIT ACTOR

Am văzut deunăzi un afiș al Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți, care pare, la prima vedere, neobișnuit. Conținutul lui nu anunță vreo premieră, montarea unui spectacol nou, ori, pur și simplu, prezentarea unuia din cele vechi. În afiș se spune despre un concurs inițiat de administrația Teatrului. S-a anunțat un concurs de selectare a tinerelor talente pentru funcția de actor. Ca și la începuturi. Ca și acum 65 de ani.

Acest afiș m-a pus în situația să cred că noua, tânăra și încă neexperimentata, dar dornică de a munci conducere a instituției, va reuși să schimbe starea lucrurilor de la Naționalul bălțean. S-ar putea să dea și o lecție pentru celelalte teatre din republică. Mă refer la cum s-a montat și s-a prezentat spectacolul "Avalanșa", spre exemplu. La un spectacol care evocă războiul din Ucraina și la altul documentar despre istoria și veteranii teatrului. Toate experimentale și reușite. Mă refer și la ceea ce va urma, pentru că, sunt sigur, se vor încerca noi modalități de a convinge bălțenii, și nu numai, să vină la teatru. Unde scena miraculoasă le va aminti că "soarele îi încălzește și pe cei buni, și pe cei răi, și pe cei de două feluri". Că așa este soarele și așa sunt oamenii.

Afișa mi-a amintit despre regretatul actor Iulian Codău, care, apropo, a ajuns actor după ce a trecut un concurs similar, desfășurat în primăvara anului 1957. Concursul de atunci a desenat pentru noua trupă moldovenească a teatrului bălțean și alți tineri talentați, dar îl pomenesc pe Codău, deoarece el a fost omul care a scris istoria instituției. Și a editat o carte care se numește "Teatru pe roate". Tot Iulian Codău mi s-a destăinuit că la 9 mai 1957, direcția teatrului din Bălți l-a anunțat că a fost selectat pentru postul de actor al trupei bălțene. Și l-a rugat să-și ia de acasă o pernă, când va veni la Bălți. Deoarece la căminul unde locuiau actorii nu ajungeau perne, mi-a explicat Iulian Codău.

Nu cred că cei aprobați să completeze trupa Naționalului bălțean după actualul concurs, vor trebui să-și aducă pernă de acasă. Dar dacă va fi nevoie, de ce nu? Treabă bună să se facă. Așa cum a mai fost în istoria teatrului bălțean. 

ÎNTR-O DIMINEAȚĂ DE ACUM 10 ANI,  AFLAT ÎN TROLEIBUZUL NR. 1 DIN BĂLȚI, MI S-A  FĂCUT RUȘINE DE BLUGII PE CARE-I PURTAM

Facebook-ul mi-a amintit astăzi cum acum un deceniu, m-am pomenit rușinându-mă că port blugi. S-a întâmplat pe 15 iunie 2012, într-un troleibuz din Bălți, fiind martor ocular al unei scene oribile. Era oră matinală, când majoritatea angajaților instituțiilor și întreprinderilor se grăbeau la serviciu, înghesuiți în salonul murdar al unui troleibuz de pe ruta nr. 1. 

Un tip cam nespălat și cu tatuaje pe mâini o tot ruga pe o bătrânică, care, se vede, se întorcea deja de la piața agricolă din oraș, să-i dea două fructe de zmeură din căldarea aproape plină cu aceste bunătăți. Bătrânica, nu ca ar fi fost prea zgârcită, i-a refuzat mai mult fiind speriată de mutra individului suspect. La care gest, cel cu tatuajele si cu niște blugi nespălați de foarte multă vreme, s-a apropiat și mai mult de bancheta bătrânei și cu un ton și mai obraznic a vrut să-i întindă doi lei, doar ca să obțină cele două fructe de zmeură. 

"Я так давно не кушал малину", a vociferat tipul. 

Călătorii, care s-au pomenit martori ai situației, au început să se caute pe la buzunare pentru a se încredința ca nu le-a dispărut portofelele. 

Eu, aflat ceva mai departe de locul unde se producea scena, eram sigur ca nu m-a buzunărit nimeni și mi-am căutat de treabă. Doar că m-a cuprins un fel de rușine cauzată de blugii pe care-i purtam. Erau de același model ca ai tipului.

 

CÂND MERG ACASĂ, LA CORLĂTENI, INVOLUNTAR, MĂ POMENESC AȘEZAT PE PRAGUL CASEI PĂRINTEȘTI, SĂ MĂ DOJENEASCĂ MAMA

Eu când mă văd acasă, la Corlăteni, involuntar, mă pomenesc deseori așezat pe pragul casei părintești. Și chiar dacă nu e pragul casei de la începuturi (cea veche a fost demolată după cutremurul din 1977), pe scările lui, mă simt copilul de altădată. Pentru că acest prag este cel mai scump. 

E ca o prispă a casei buneilor mei Nicolae și Elizaveta, unde tata și mama au stat la începuturile căsniciei lor. E tribuna pe care aștept să fiu miluit ori dojenit.

Doar că mama nu mai e acasă de prin aprilie 2007. O fi cu multe treburi importante acolo, Sus. Și sunt sigur că mă păzește din Ceruri la fel de înduioșător, cum o făcea când era acasă.

"NU AVEȚI FRICĂ, NU VĂ TEMEȚI DE NIMIC!"

Recunosc, nu am mai fost la vrun spectacol montat pe scena Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți de mai mulți ani. Deși îmi doream să privesc uneori vreo premieră, am avut motivele mele subiective să nu calc pragul Naționalului bălțean. 

Pe 16 mai, însă, ziua când s-au împlinit 65 de ani de la fondarea teatrului, am avut ocazia să trec peste principiile mele ca să vă spun acum că nu m-am înșelat. Pentru că am privit un spectacol de nota zece, montat după piesa scriitorului turc Tuncer Cucenoglu cu genericul "Avalanșa", spectacol care s-a dovedit a fi apreciat cu aplauze îndelungate de către public.

Acesta a cucerit, în primul rând, prin mesajul piesei și cel pe care l-au urmărit realizatorii spectacolului. Apropo, regia și compoziția muzicală a reprezentației a semnat-o Linas Marijus Zaikauskas, iar scenografia și costumele aparțin Margaretei Misiukova, ambii lituanieni refugiați din Ucraina.

Într-un sat din munți se vorbește în șoaptă pentru a nu declanșa avalanșe de zăpadă. Iar unei tinere neveste dintr-o familie formată din trei generații îi vine sorocul să nască. Și din această pricină, în sat se consideră că pericolul unei avalanșe crește. Acțiunile protagoniștilor developează un întreg ghem de intrigi, inclusiv dintre cele ce țin de confesiune. Deoarece, chipurile, a încălcat unele reguli de ordin religios, niște persoane din localitate vin cu propunerea ca tânăra nevastă să fie închisă în coșciug de vie și dusă la cimitir. Spectacolul, însă, se încheie cu nașterea unui bebeluș fără ca să fie declanșată avalanșa. Cum s-a reușit, ne povestesc prin joc cu mare măiestrie actorii Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți.

Mesajul transmis este unul profund și reprezentativ pentru ziua de astăzi - tăcerea, pasivitatea nu vor schimba nimic în bine. Pentru asta e nevoie de curaj, atitudine și asumarea unor decizii ferme”, a declarat pentru mass-media directorul general interimar al teatrului bălțean, Onorina Burlacu-Tănase. 

Teatrul din Bălți și spectatorii lui au dus dorul unor asemenea spectacole. Și se pare că noua administrație a pornit pe o cale bine determinată, pe un drum care va conduce trupa reîmprospătată cu tinere talente spre culmi atinse deja de predecesorii ei, ori, poate, și mai înalte.                                  

Oare ce-o fi zis, acolo, sus, Iulian Codău, Anatol Pânzaru, Mihai Volontir și toți ceilalți care au creat istoria "Teatrului pe roate", când a căzut cortina după două ore de desfășurare a evenimentelor "Avalanșei"? Au aplaudat, probabil, îndelungat și au încurajat tânăra trupă: "Nu aveți frică, nu vă temeți de nimic!"

DORUL MEU E CAM RUGINIT. CUM E ȘI LACĂTUL FĂRĂ CHEIE DIN IMAGINE. AM PIERDUT-O, PROBABIL, ORI AM UITAT-O UNDEVA

Acum ceva timp am plasat această imagine pe o rețea de socializare și am comentat-o cu un singur cuvânt: DOR.

Cineva a reacționat prompt tot printr-un singur cuvânt: "Genial!" 

Un bine cunoscut și mult îndrăgit scriitor lăsa sub postare doar o singură propoziție: "O poezie într-o imagine!" 

O doamnă din Șoldănești îmi aplaudă postarea și scrie: "Bravo!"

M-am simțit nu doar măgulit, dar și nedumerit. Scriu postări geniale, dar sunt departe de a fi un Geniu. Fac poezie dintr-o imagine, dar nu sunt poet. Sunt  bravo, dar ocolit de noroc.

Și mă simt obligat să și explic ceva pentru a clarifica situația. 

Dorul meu e cam ruginit. Cum e și lacătul din imagine. Apropo, e fără cheie. Pierdută ori uitată pe undeva. Dar e dor. Cu dimensiuni  enorme. 

Cel mai mult mi-i dor de părinți. De tata și mama. Că tata a plecat primul în lumea de unde nu se mai întoarce nimeni. De asta îl pomenesc mai întâi pe tata apoi pe mama.

Mi-i dor de copilărie cu toate ale ei, bune și dulci.

Mi-i dor de Nistrul de lângă Tătărăuca Nouă și de bunicii de acolo.

Mi-i dor de Gabriela, fiica pe care am așteptat să se nască șase ani și ceva. Și care a avut o viață de doar... două zile.

Mi-i dor și de Rodica cu Sandu, de nepoțica Magdalena și nepotul Doru.

De badea Mișu și toți ceilalți frați și surori - șase la număr - ale lui tata.

Mi-i dor de verișorii de pe mamă, Valeriu și Iurie, primul înmormântat în cimitirul din Bender, iar cel de-al doilea rămas străin printre transnistrenii din același oraș.

Mi-i dor de liniște și pace în lume.

De onestitate și curățenie sufletească mi-i dor.

Îmi este dor de adevăr și neminciună. De tot ce ne face să rămânem Oameni, mi-i dor!