DESPRE O MINCIUNĂ DE CARE NU PUTEM SCĂPA ANI ÎN ȘIR

Pe 22 mai curent, de Hramul orașului Bălți, autoritățile locale în comun cu o parte din locuitorii urbei, au sărbătorit și Ziua orașului, adică un fel de aniversare a primei atestări istorice a localității Bălți. În acest sens, au fost afișate panouri publicitare plătite din bugetul comun, în care se arăta că 1421 este anul primei atestări istorice a localității Bălți. De fapt, este o minciună de care bălțenii nu pot scăpa ani în șir. Și acest fals se întâmplă deoarece la cârma Primăriei Bălți se strecoară persoane streine de interesele istoriei, științei și culturii naționale. Sunt aleși indivizi care-și plasează în prim plan doar interesele personale și care nu doresc să schimbe această situație mincinoasă. Întrebarea e de ce nu vor? Că nu au ce pierde.

S-a stabilit, însă, că ziua de 22 mai este doar Hramul, nu și data primei atestări istorice a orașului Bălți, cum s-a tot trâmbițat ani în șir. Pentru că prima atestare istorică a localității Bălți ține de 4 octombrie 1620, în perioada domniei lui Alexandru Iliaș, scrie Wikipedia.

Satul Bălți de pe râul Răut a fost înființat de către locuitorii satului Bălți de pe pârâul Bălți. Adică, a avut loc strămutarea unui sat pe un alt loc, păstrându-se vechea denumire. 

Despre aceasta ne spun savanții și istoricii Academiei de Științe a RM, respingând astfel afirmațiile precum că prima atestare istorică a localității Bălți ține de anul 1421. Ei afirmă că în acea perioadă nu exista vreo localitate cu acest nume. Abia la 20 august 1588, într-un uric a lui Alexandru Lăpușneanu este atestat satul Bălți care purta numele râulețul Bălți. Pârăul există și în prezent, izvorăște în satul Iliceuca și se varsă în râul Cubolta, ne spune aceeași Wikipedia. 

Sursa nominalizată mai precizează și data primei atestări istorice a localității Bălți de pe râul Răut, sat înființat prin strămutare de către locuitorii satului Bălți de pe pârâul Bălți. "Există o informație care ne permite să precizăm data primei atestări documentare a satului Bălți, deja de pe Răut. Sursa provine de la comentariile legate de expediția armatei polono-lituaniană contra Imperiului Otoman. În septembrie 1620, armata polonă comandată de Stanisław Żółkiewski a trecut frontiera cu Moldova la Iargura și s-a oprit lângă Ungheni, la 7 – 8 km de Țuțora. După pierderea bătăliei de la Țuțora, polonezii se retrag prin satele Petrești, Scumpia, Catranâc, „iar pe la amiaza zilei de 4 octombrie ajung la râul Răut, lângă satul Bălți” (ținutul Soroca). Seara, trupele polone au trecut Răutul și la 5 octombrie au ajuns la râul Cubolta. Așadar, prima atestare a municipiului Bălți are loc la 4 octombrie 1620, în perioada domniei lui Alexandru Iliaș. Astfel, numele orașului Bălți (1620) din prezent provine de la satul Bălți (1618), iar denumirea celui din urmă - de la pârăul Bălți. Noul Bălți a fost ridicat mai sus de cartierul Podul Chișinăului, în apropiere de râul Răuțel", precizează Wikipedia.

Reiterez că și în anul curent, 2024, pe 22 mai, autoritățile bălțene au marcat împreună cu locuitorii Hramul și Ziua orașului Bălți. Iar unii participanți la parada consacrată Hramului Bălțiului duceau cu ei pancarte din conținutul cărora reiese că Bălți a împlinit 603 ani. Adică cu 199 de ani mai mult decât ne spun istoricii.

Filmul de pe youtube aparține publicației SP.

 

BORIS GRIȚUNIC ESTE OMUL CARE ÎN 1992 A OPRIT CONSTRUCȚIA BLOCURILOR LOCATIVE PE OASELE PRIZONIERILOR MORȚI

Acum 32 de ani, în timpul unor lucrări de terasament în preajma Podului Chișinăului din Bălți, oamenii care efectuau aceste săpături au descoperit o mulțime de oase și cranii omenești. Arhitectul Boris Grițunic, care tocmai elaborase un proiect pentru construcția unui cartier locativ în acea zonă, este omul care a stopat lucrările de construcție.

Deunăzi, și-a reamintit despre acele evenimente, povestind cum au derulat ele în fața participanților la un serviciu divin pentru sfințirea unei noi Troițe instalate pe mormântul comun al prizonierilor ce au murit în vara și toamna anului 1944 în lagărul nkvd-ist nr. 33 aflat în acea perioadă la Bălți.

  

Boris Grițunic este autorul monumentului în memoria deportaților aflat în piața Gării feroviare Bălți-Slobozia. Tot el a realizat proiectul Aleii Clasicilor Culturii Naționale situată în centrul orașului Bălți. Boris Grițunic a elaborat și un proiect de monument în memoria miilor de prizonieri ce au murit în lagărul nkvd-ist nr. 33. Autoritățile bălțene au refuzat să-l  ridice, evocând lipsa mijloacelor financiare necesare.

FĂRĂ A INVESTI  MĂCAR UN BAN, IERI, CM BĂLȚI A BOTEZAT CU NUMELE MARELUI MIHAI VOLONTIR PARCUL CARE S-A NUMIT CÂNDVA  KOTOVSKI

Din 24 aprilie curent, Parcul central din orașul Bălți poartă numele lui Mihai Volontir. La circa nouă ani de la moartea actorului, Consiliul Municipal Bălți a decis să-i înveșnicească memoria, botezând parcul din vecinătatea imediată a Primăriei Bălți cu numele Marelui Actor.

Ideea a apărut anul trecut, în ajunul alegerilor locale, dar a fost pusă la vot abia în ședința din 24 aprilie curent. 

Inițial a existat și inițiativa atribuirii numelui Marelui Volontir unei străzi din oraș. Dar mai mulți membri ai Consiliului Municipal au considerat că redenumirea unei străzi implică  costuri suplimentare pentru actualizarea actelor. Nici prin gând să le treacă că era vorba despre atribuirea numelui actorului unei străzi noi, operație care nu cerea bani.

A existat și o declarație a ex-primarului bălțean, Renato Usatâi, care anunțase cândva despre ridicarea unui monument al marelui actor, dacă nu greșesc, din bani proprii.

În august 2019  pe Aleea Clasicilor din Bălți a fost dezvelit un bust al Marelui Actor, autor al căruia este sculptorul Gheorghe Postovanu. Cheltuielile, pentru edificarea lui - circa zece mii de euro - au fost acoperite din donații și sponsorizări.

În cadrul ședinței din 24 aprilie a Consiliului Municipal s-au făcut și noi promisiuni. Consilierul Serghei Gramma declara că în viitor „vom încerca să identificăm fonduri din buget pentru a instala în parcul cu numele lui Volontir fie un bust, fie un monument a lui Mihai Volontir.”

Și încă ceva cu iz bălțean: bătrânii afirmă că în trecut parcul central din capitala de nord a purtat numele lui Grigore Kotovski.

Poze de pe https://nordnews.md/

 "PÂNĂ AJUNGI LA DUMNEZEU TE MĂNÂNCĂ SFINȚII"

Mă gândesc la ce să-i răspund lui nea Gheorghe din Corlăteni, care mi-a pus o întrebare fără răspuns în RM. Consăteanul meu mă întreabă de ce conducerea Republicii Moldova nu scoate în afara legii partidele care susțin agresiunea lui Putin și a acoliților lui față de Ucraina și alte state.

În context, nea Gheorghe mi-a spus că l-a văzut ieri, 26 martie, pe Dodon, cu panglica "Sfântul Gheorghe" la piept într-o coloană de bălțeni, care se îndreptau spre Cimitirul Gloriei Militare să depună coroane cu flori la mormintele ostașilor căzuți în cel de-al doilea război mondial.

I-am spus că în RM există un minister al Justiției, care înregistrează și monitorizează activitatea tuturor partidelor. Și care, cred eu, are toată puterea și instrumentele să interzică partidele ce stau dea curmezișul căii ce urmează să o parcurgă RM pentru a ajunge în UE.

-Până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfinții, mi-a amintit nea Gheorghe, vorba cea înțeleaptă din bătrâni.

(Poza e preluată dintr-o postare a Primăriei Bălți pe Facebook)

 

ION ESTE OMUL CARE GOSPODARESTE CASA IN CARE AM CRESCUT

-Dar Nanu ce zice? 

Nanu sunt eu. Iar el este Ion, soțul nepoatei Violeta.

Cazul s-a întâmplat acum mulți ani în casa părintească. Deoarece mama era unicul proprietar al gospodăriei după moartea lui tata, discuția a convocat-o chiar ea pentru a ne clarifica cui rămâne casa, dacă, doamne ferește, pleacă și dânsa în ceruri. 

Prezenți eram eu cu sora Larisa, precum și fiica sorei, Violeta cu Ion. Eu și sora eram principalii pretendenți ca urmași de gradul unu. Dar ce a urmat, o să înțelegeți din cele ce scriu mai jos.

Anume în timpul acelei convorbiri am auzit fraza cu care încep aceste amintiri. O rostise Ion atunci când mama anunțase oficial cine rămâne stăpânii casei.

Ieri a fost ziua lui de naștere. A împlinit 47 de ani. Deoarece întreaga zi s-a aflat la serviciu, i-am scris un mesaj și l-am felicitat. I-am urat pace, sănătate și... răbdare.  

Nu știu dacă m-a înțeles corect când i-am dorit și răbdare. 

CASA IOFFE ȘI "BORTA" LUI GRIGORIȘIN DIN CENTRUL BĂLȚIULUI

Deja câteva luni la rând, în centrul orașului Bălți, chiar în coasta unei clădiri istorice, zisă Casa Ioffe și ocrotită de stat, se află o groapă (poreclită și borta din centrul Planetei Bălți) săpată în grabă mare la finele anului trecut. A apărut, dacă nu mă înșel, în timpul campaniei electorale și a alegerilor locale din luna noiembrie. Ea, groapa, reprezintă locul fundației unei viitoare clădiri proiectată să fie edificată în acest loc scandalos cu acordul executivului condus de fostul primar Nicolai Grigorișin.

Din fericire, la insistența mai multor bălțeni, lucrările la acest șantier au fost oprite. S-a întâmplat deoarece, în primul rând, clădirea, potrivit proiectului, trebuie să fie ridicată pe suprafața stației centrale a mijloacelor de transport public. În al doilea rând, edificiul se presupune a fi construit pe un teren îngust, aflat chiar la capătul unei treceri pietonale dintr-o parte în alta a străzii centrale "Ștefan cel Mare". În al treilea rând, e o zonă foarte aglomerată din centrul orașului. Și în ultimul rând, cel mai important, nu se știe dacă groapa pe care o vedeți, nu a cauzat deja daune temeliei casei ce a aparținut lui David Ioffe.

Proaspătul primar al capitalei de nord, Alexandr Petkov, a anunțat în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Municipal Bălți din 8 decembrie 2023, că a suspendat autorizația de construcție pentru acest șantier. El a subliniat că negocierile privind reluarea lucrărilor de construcție în această zonă vor fi posibile doar după obținerea unui răspuns clar despre legalitatea acestor lucrări. Edilul a dat de înțeles că autorizația de construcție pentru acest șantier a fost obținută ilegal.

Tot atunci, ex-primarul Nicolai Grigorișin a explicat Consiliului Municipal Bălți că "toate actele privind edificarea noii clădiri pe terenul unde a fost săpată groapa sunt în regulă".

Acesta sunt doar unele din evenimentele produse în jurul problemei ce a apărut lângă casa lui David Ioffe din Bălți. Presupun că ele continuă și vor continua, deoarece cazul, se zvonește, va fi soluționat de o instanță.

Personal, dacă ar fi să am acest drept, aș proceda diferit de cum au acționat cele două părți implicate în conflict. Aș pune în prim plan nu interesul meschin și nici legea. M-aș fi condus de bunul simț. E vorba, totuși, despre o zonă aglomerată, cu mult transport și multă lume.  Și despre o clădire istorică ocrotită de stat. Pe care nici un interes nu are dreptul s-o deranjeze. Astfel ca să nu apară situația aplicării legii.

P.S. Gurile rele au răspândit vestea precum că Grigorișin este indirect interesant de construcția noii clădiri în acel loc.

Poze preluate din internet

MIC SOARE MARE, CARE A ADUS LUMINĂ, ZÂMBET ȘI MULT DANS ÎN CASĂ

Încă un sărbătorit, un nepoțel, Doru de la Chișinău, își marchează astăzi ziua de naștere. A împlinit tocmai doi ani. E băiat mare în familia fiicei mele. E ca un mic soare mare, care a adus lumină, zâmbet și mult dans în casă, zice maica-sa.

Să crești mare și sănătos, Nepoate!

AUTOGRAF DE LA PETRU ZADNIPRU: "STIMĂ ȘI RESPECT!"

Era anul 1970, an când devenisem student. După două încercări nereușite de a fi admis la facultate și doi ani de armată. 

Neumblat prin lumea scriitorilor, foloseam orice ocazie de a mă apropia de ei. Cum s-a întâmplat și în ziua de 1 noiembrie, la o întâlnire a unui grup de scriitori cunoscuți cu studenți ai Universității de Stat. Întâlnire care a avut loc la Casa de Cultură a instituției.

Intuind că scriitorii vor acorda autografe, am cumpărat și eu în holul blocului câteva cărți, una dintre care e cea din poza de mai sus. E o culegere ieșită de sub tipar un an mai devreme, "prima din această serie eșalonată în timp, a cărei periodicitate va fi o dată pe an", anunțau editorii ei în Cuvântul adresat cititorilor. Cartea include poezii și câteva proze a unui număr destul de mare de autori, astfel încât studenții au profitat de acest avantaj și au venit în fața mai multor scriitori prezenți la întâlnire pentru a obține autografe. 

Un autograf pe care l-am obținut în acea zi și eu, spre exemplu, este de la Petru Zadnipru. Mi l-a lăsat la pagina 62 a cărții, unde este inserat eseul "Primul meu redactor". E o lucrare pe care am întâlnit-o și în programul de învățământ de la anul patru, pare-mi-se, de rând cu încă o poezie a poetului de la Sauca, întitulată "Scrisoare la institut".

Iar la Sauca și la mormântul lui Petru Zadnipru, am fost după facultate. Am mers încolo la un eveniment desfășurat în memoria poetului, unde am imprimat un reportaj pentru televiziunea moldoveneasca de atunci.

Acolo, la baștina scriitorului am aflat mai multe detalii din viața și activitatea lui. Cineva dintre colegii lui spunea, bunăoară, că s-a stins noaptea într-un taxi, în timp ce se întorcea cu alți scriitori de la o întâlnire cu cititorii. Și avea doar 49 de ani.

Tot acolo am aflat că Petru Zadnipru a fost poetul care a crescut poeți. Vasile Romanciuc, spre exemplu, consideră că fără numele lui Zadnipru nici o antologie a poeziei basarabene nu e completă. 

Petru Zadnipru este și scriitorul care în opera sa a pledat pentru valori ce nu pot fi tăgăduite. În amintitul deja eseu "Primul meu redactor" scrie că cel dintâi redactor al său a fost chiar tatăl lui, Ivanaș. "- Iaca, să nu fie cu bănat, că nu-ți știu numele, dar dacă-i la o adică, apoi eu i-am fost redactor băietului meu". Și în "Scrisoare la institut" eroul liric al poemului, o mamă, amintește institutului unde-și făcea studiile feciorul ei "Cu atâtea fete și băieți / L-ai îndreptat pe drum de soare / Și cât era să-l mai înveți / Să scrie mamei o scrisoare?" Iar vestita strofă "Moldovenii când se strâng / Și-n petreceri se avântă, / La un colț de masă plâng, / La alt colț de masă cântă" din altă poezie a lui Zadnipru, rămâne un cântec veșnic, un imn care ne reprezintă pe noi, românii basarabeni.

Apropo, în cadrul întâlnirii cu scriitorii din 1 noiembrie 1970 am obținut autografe și de la alți autori. Sunt ani buni de atunci - peste 50 - dar nu pot fi uitați.

DORITĂ ȘI-NCEPUTĂ, DAR NETERMINATĂ

În noaptea de 5 spre 6 martie 1985 l-am pierdut pe tata

ÎMBRĂȚIȘARE

Azi,

Pe la miezul nopții,

La început de zi,

Tata va muri.

O va face,

Fără să știe,

Că va rămâne dator

Cu o îmbrățișare

Mie.

Dorită și-ncepută,

Dar neterminată,

Când inima în piept

Nu va mai putea

Să-i bată.

6 martie 2024

AM AVUT SENZAȚIA CĂ LUI ALEXANDRU BODESCU I-AR FI FOST RUȘINE DE STAREA ÎN CARE SE AFLĂ CASA UNDE A LOCUIT

Există la Bălți (încă mai există) o clădire construită acum peste 120 de ani. E o raritate, în primul rând, dacă ne referim la vârsta pe care o are acest edificiu. E o raritate și pentru aspectul arhitectural unic al ei. Zic astea, deoarece cu excepția, poate, a doar Catedralei "Sfântul Nicolae", nu cunoaștem prea multe alte case din Bălți edificate în acea perioadă și mai devreme. 

Wikipedia precizează că e vorba despre o clădire de importanță arhitecturală și istorică numită astăzi Casa Bodescu. A fost construită pe teritoriul conacului urban al ultimilor proprietari ai orașului Bălți la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. Inițial a fost casa de locuit a lui Alexandru Bodescu, fiul lui Constantin Bodescu, care se trăgea dintr-o prestigioasă viță de boieri și care era proprietarul localității Bălți și a împrejurimilor acesteia. 

După decesul lui Alexandru Bodescu, în anul 1914, casa a fost cumpărată de administrația localității. Iar până în 1918 clădirea a găzduit Zemstva orașului, ca la 3 martie 1918 în acest local, reprezentanții ei să voteze și să ceară Unirea Basarabiei cu România. Ulterior, până la cel de-al doilea război mondial, edificiul a servit drept sediu pentru prefectura județului Bălți.

Inițial, însă, clădirea a avut doar un singur etaj. Iar în anul 1934 i s-a mai adăugat unul, un balcon, geamuri și ornamente exterioare. Intrarea principală a fost accentuată prin 6 coloane în stil ionic, pe care se sprijină balconul, precizează Wikipedia.

În perioada sovietică, clădirea a găzduit Palatul pionierilor, apoi Oficiul Stării Civile Bălți. În acest răstimp edificiul a fost reparat de multiple ori. Doar că lucrările din acea perioadă se făceau... de mântuială, încât în ultimii ani edificiul a ajuns într-o stare critică. Iar pentru a redresa cumva situația, autoritățile au tot elaborat și aprobat numeroase decizii, care au rămas nerealizate.

Având statut de monument de importanță națională ocrotit de stat, Consiliul Național pentru Monumentele istorice, într-o ședință din 4 februarie 2016, a decis restaurarea fațadei clădirii. S-a pus la cale instalarea ușilor și ferestrelor după modelul istoric, reconstituirea din ghips a chenarelor ferestrelor și a altor elemente decorative ale fațadei. Au fost programate lucrări de finisare și de reconstituire a formei originale a soclului edificiului și a acoperișului. Și toate astea au rămas doar pe hârtie. Ca în noiembrie 2022, edificiul aflat în starea sa de ruinare, să fie transmis cu titlu gratuit de la administrarea Cancelariei de Stat în cea a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, pentru a fi gestionat de ADR Nord.

În prezent stăpâni reali ai edificiului sunt... porumbeii. Și nu mă lasă în pace o întrebare năstrușnică care m-a pus pe gânduri chiar în ziua când am făcut câteva poze la Casa Bodescu de azi. Am avut  senzația că în una din zilele apropiate, de undeva, dintr-o sală a casei sale, iese să meargă la plimbare chiar proprietarul acestui edificiu, Alexandru Bodescu. Când ajunge, însă, la poartă își întoarce privirea și se înspăimântă de ce vede în față. Și, parcă, i se face rușine de starea în care se află azi casa în care a locuit la începutul secolului trecut.

P.S. În Bălți, la începutul secolului trecut, a existat o Piață care purta numele lui Alexandru Bodescu.

"PĂREREA MEA E CĂ ACESTA E UN ACT DE SABOTAJ ȘI DISCREDITARE A UNEI IDEI NOBILE"

Fraza din titlul de mai sus nu-mi aparține. A scris-o un internaut,  lăsând un comentariu sub o postare în care a apărut poza cu chipul Marelui Eminescu chiar lângă Primăria Bălți. Monumentul este o "opera" edificata in timpul primarului Grigorisin pe bani europeni si face parte din cadrul proiectului "Eminescu: o cultură, o rută în zona transfrontalieră Botoșani-Bălți".

E adevărat că bălțenii au salutat ideea autorului proiectului, dar au rămas nemulțumiți de realizarea lui. În special, au criticat dur decizia amplasării monumentului din bronz a poetului vizavi de tancul sovietic, considerat și el de către adepții partidelor pro-ruse drept un monument. Ei sunt nemulțumiți și de faptul că la două luni după instalarea elementelor din metal, acestea sunt acoperite deja de rugină.

Să se clarifice specialiștii de ce se întâmplă ce vedem. Eu nu cred că proiectul includea asamblarea și instalarea acestor elemente artistice dintr-un metal care ruginește la prima ploiță.

Am spicuit și câteva replici scrise sub un reportaj fotografic publicat pe facebook. Iată-le-s:

Sergiu Cumatrenco

Au fost cheltuiți, cred, un vagon de bani: s-a avut de unde să se înfrupte cei cu pufușor pe botișor. Dacă au vrut din metal, trebuiau să aleagă cel mai calitativ inox. Părerea mea e că acesta e un act de sabotaj și discreditare a unei ideii nobile. Bravo, domnule Dumbrăveanu, că nu sunteți indiferent! Trebuie să trimiteți imaginile și textul (în calitate de autor al lor) în toate instituțiile statului cu funcții decisive. În asemenea hal, acest monument e o mare rușine (nu mândrie) națională.

2

• 1z
• Îmi place
• Răspunde
• Editat

Gherghina Tofan

Asemenea ,,capodopere" se găsesc și-n străinătate, dar acolo cred că sunt bani publici fără să aducă vreun beneficiu nici artei, nici beneficiarului.

Dacă acest material din care este concepută Opera i s-ar aplica după prelucrare un tratament, aș înțelege rostul lor, astfel, sunt material, muncă și așa-zisă artă în metal, fără să poată impresiona pe nimeni. Rugina nu este o patină, ci doar coroziune... 

• 1z
• Îmi place
• Răspunde
• Editat

Activ

Boris Griţunic

Aceste elemente decorative din metal numai știrbesc ideea. Cred că ar trebui să dispară, în special din preajma Aleei. Clasicilor Culturii Naționale.