CA AȘA-I LA BĂLȚI

Întrun magazin "Linela" din Bălți, când mă apropii de casă să achit marfa cumpărată, sunt întâmpinat cu "Здраствуйте". Nu e prima dată și nu numai la "Linela", când m-am simțit ofensat, trecând prin această procedură.

În una din zile, o întreb pe domnișoara din fața mea, de ce-mi vorbește în altă limbă decât cea oficială în RM.

-Pentru că eu stimez și vorbitorii de limbă rusă, îmi răspunde dânsa.

-Pentru ce-i stimezi? Că nu vor să învețe româna? Dar pe mine de ce nu mă stimezi?, o întreb iar.

Am rămas fără răspuns. O înțeleg. Ce poate să-mi răspundă o moldoveancă de la țară, care nu riscă să-și piardă locul de muncă? Și care, probabil, este obligată să întâmpine cumpărătorii vorbind rusa.

Că așa-i la Bălți. Dacă nu chiar pe teritoriul întregii RM.

  MIRACOL SAU NEGLIJENTA DIN PARTEA MEA?

Nu știu ce s-a întâmplat că am pierdut circa o treime din textele ce le-am scris acum mulți ani și le-am copertat în ceea ce am întitulat  "Poveste neieșeană". Nu caut vinovatul, căci ar putea să fiu chiar eu. Am tot mutat dea lungul anilor această "poveste" dintrun calculator în altul. O aveam depozitată și în două sticuri pentru orice situație. Acum nu o găsesc în varianta deplină nici întrun calculator, dar nici în sticuri. Să fie un miracol?

Acum, când m-am pomenit în situația că nu am cu ce completa acest blog, pentru ultimii mai mulți ani, voi încerca să rescriu cele ce s-au întâmplat în această perioadă. Voi reveni doar la cele mai importante momente din viața fiicei și a relației ce o am cu ea. 

Știu, n-o să pot rescrie chiar tot ce am simțit la momentul potrivit, dar asta este situația.

Cred ca titlul pe care l-am afișat mai sus e cel mai potrivit pentru aceste rânduri. Pentru că neglijența mea e tot un fel de miracol. Miracol de care, în viața mea, am norocul să mă ciocnesc mai rar. 

DESPRE PENSIA LUI TATA, CARE A MURIT CU 3 LUNI  ÎNAINTE DE A O PRIMI, ȘI DESPRE PENSIA MEA, FURATĂ DE CEI DE LA CTAS BĂLȚI

Tatăl meu nu a mai ajuns să primească pensie de la stat. S-a stins când mai rămăsese doar patru luni până la pensionare. A murit după ce a muncit o mulțime de ani în colhoz. Cu un omoplat ciuntit în războiul al doilea mondial. S-a întâmplat, repet, doar cu patru luni înainte de a împlini cei 60 de ani pe care-i cerea legislația din anul 1985 pentru a obține dreptul să se pensioneze.

Și doar abia acum, când se împlinesc 40 de ani de la moartea lui, mă întreb cine a beneficiat de pensia lui tata. În contul cui au fost calculați banii ce urma să-i primească el, dacă nu ar fi decedat? Pentru că nu a primit nici o copeică din suma care a vărsat-o dea lungul anilor în fondul de pensii a RSSM. Și nici mamei sau nouă, copiilor lui, nu ne-a revenit nici un gologan din ceea ce a vărsat tata în buget. 

Întrebarea îmi apare în contextul unei nedreptăți prin care am trecut și eu când am ajuns să fiu pensionat. Mi-o pun deseori, deși au trecut circa 15 ani de când am obținut carnetul de pensionar. Iar ea, întrebarea, caută pe cine se înfruptă din partea pensiei ce nu mi-a fost calculată pentru circa 8 ani de contribuție la fondul social? Bani pe care statul este obligat să mi-i dea, dar nu o face. 

Vorba e că la stabilirea pensiei nu mi s-au luat în calcul 7 ani și 9 luni de activitate prin cumul, cu un salariu întreg, perioadă pe care am consacrat-o ziarelor "Curierul de Nord" din Bălți și "Moldova Sportivă", editată la Chișinău.

Prin decizia Judecătoriei Bălți din 10.09.2015, menținută parțial de Curtea de Apel Bălți și de Curtea Supremă de Justiție, Casa Teritorială de Asigurare Socială (CTAS) din Bălți a fost obligată să-mi recalculeze pensia. Doar că această decizie a rămas neexecutată până în prezent. CTAS Bălți a mimat doar executarea ei. Având protecția lui Plahatniuc, instituția și-a bătut joc și de mine, dar și de hotărârea instanței, mărindu-mi pensia cu 1,51 lei (a se vedea copia de mai sus a înscrierii datată cu 01.04.2016 din carnetul de pensionar). Pentru cei 7 ani și 9 luni de salahorie, pe un salariu întreg, la cele două publicații. 

 

Când am înțeles că CTAS Bălți și Casa Națională de Asigurare Socială (CNAS), aflată sub protecția PD-ului și a PSRM-ului, nu-mi vor recalcula corect pensia, adică nu vor executa hotărârea judecătoriei Bălți, am început a "bombarda" procuratura, ministerele, guvernul și președinția, cerând ajutor să-mi obțin ceea ce merit. Naivul de mine, încă credeam că dreptatea mai poate fi obținută undeva. Doar că toate petițiile mele erau readresate CNAS-ului, adică instanței care m-a lipsit de ceea ce am cerut să obțin prin judecată. 

Mă împăcasem deja cu această situație, plus că indexările anuale și cei câțiva ani ce i-am activat după pensionare, mi-au mărit puțin pensia. Am revenit, însă, la această problemă după câțiva ani nu doar pentru a-mi obține pensia pe care o merit. Deși m-aș bucura mult s-o am corect calculată. Dar și mai mare mi-ar fi bucuria dacă guvernarea (actuala, nu cele care au furat bătrânii), ar face  curățenie la CNAS și CTAS-uri. Dar și în structurile de rangul doi și trei ale tuturor ministerelor, departamentelor și instituțiilor din țară. Fiindcă am ajuns, în sfârșit, să avem o Președinție, un Guvern și un Parlament democrate, care ne conduce spre Uniunea Europeană, dar care sunt încă restanțieri la restructurarea structurilor nivelelor doi și trei, unde au rămas să activeze aceeași funcționari. Demagogi, birocrați și corupți. Care sar dintr-un partid în altul, doar ca să nu fie deranjați pentru a-și face treaba așa cum vor ei.                              

Știu, corespondența pe care am întreținut-o cu instituțiile statale pentru a obține executarea hotărârii judecătorești, nu e tocmai ceea ce trebuia să întreprind. Dreptatea trebuia să mi-o facă justiția. Doar că justiția noastră e așa cum este. Și atunci, cui să mă jelui? 

"AI PLECAT PREA DEVREME, FRATE VASILE, DAR DRAGOSTEA NOASTRĂ PENTRU TINE VA FI MEREU VIE ȘI VEI RĂMÂNE PENTRU TOTDEAUNA ÎN SUFLETUL ȘI INIMA NOASTRĂ"

Acum doi ani, pe 13 noiembrie 2022, în ambulanța care îl transporta spre un spital din capitală, lângă satul în care s-a născut, Copăceni, s-a stins Vasile Dobrogeanu. Avea doar 66 de ani.

L-a cunoscut o lume întreagă, deoarece Vasile a fost omul care a iubit nu doar viața, ci și tot ce ține de ceea ce ar fi putut să facă această viață mai bună. L-am cunoscut și eu acum mulți ani, când activa în cadrul Institutului pedagogic "Alecu Russo" din Bălți din acele timpuri. Erau vremuri tulbure, iar numele conferențiarului Vasile Dobrogeanu de la catedra de istorie a instituției bălțene, deveni tot mai cunoscut. Pentru că în toamna lui 1988, chiar el a creat la Bălți Cenaclul "Vatra", care devenise, potrivit autorităților publice locale, un fel de opoziție a acestora. Anume în acea perioadă am îndrăznit să realizez un material cu Vasile Dobrogeanu pentru Radioul Național, unde activam atunci. Iar la insistența unui coleg de breaslă de la ziarul "Tinerimea Moldovei" am pregătit și un interviu pentru gazeta tineretului.

Având facultatea absolvită și câțiva ani de dăscălie la școala din Sipoteni, Călărași, apoi funcția de lector la catedra de istorie a Institutului pedagogic "Alecu Russo" din Bălți, admis la doctorantura Universității de Stat "M. Lomonosov" din Moscova, dar fiind și exmatriculat la cererea securității, se întoarce la Bălți și obține restabilirea la catedră. Ca în 1996 să fie silit s-o părăsească din cauza reducerii semnificative a orelor de istorie a românilor. Și aceasta, pentru că anume în perioada de după revenirea de la Moscova, Vasile Dobrogeanu a întemeiat cenaclul "Vatra" și organizația teritorială Bălți a Frontului Popular din Moldova. Iar în 1995 a părăsit această ultimă formațiune, după ce a descoperit adevărata față a liderului ei, Iuri Roșca.

Ceva mai târziu, când a fost silit să plece de la catedră și rămăsese fără serviciu, l-am întâlnit pe profesorul de istorie Vasile Dobrogeanu la piață. Nu în calitate de cumpărător, ci în cea de vânzător. Avea undeva la țară un teren agricol pe care creștea cartofi și alte legume.

La Muzeul de istorie și etnografie din Bălți, a cărui director mulți ani la rând a fost chiar soția lui Vasile Dobrogeanu, doamna Ludmila Dobrogeanu, se păstrează un video filmat în zilele de 28 și 29 aprilie 1990. El redă evenimentele de arborare a Tricolorului pe blocul administrativ al Institutului Pedagogic "Alecu Russo" și pe clădirea Comitetului Executiv al Sovietului de deputați ai poporului, cum se numea atunci actuala Primărie Bălți. S-a întâmplat a doua și a treia zi după ce primul Parlament al Republicii Moldova aprobase pe 27 aprilie 1990 Tricolorul drept Drapel Național al Republicii Moldova. Ambele aceste acțiuni s-au produs cu implicarea activă a lui Vasile Dobrogeanu.

A activat mai apoi, pe parcursul vieții sale, în calitate de profesor de istorie la Școala profesională nr. 1 și Colegiul de Industrie Ușoară din Bălți, ultimul post fiind cel de director la Școala profesională nr. 4 din același oraș. De două ori a fost ales consilier în Consiliul municipal Bălți.

Iar în martie 2006, Vasile Dobrogeanu împreună cu alți 44 de profesori de istorie din țară, refuză să urmeze cursurile de perfecționare din cadrul Institutului de științe ale Educației. Ca răspuns la intenția guvernării comuniste de a introduce în școli cursul de istorie integrată, ei au protestat și au demonstrat că respectiva istorie este antiștiințifică și antironânească. 

Referindu-se la manualul istoricului Serghei Nazaria, care insista predarea în școală a istoriei integrate, Vasile Dobrogeanu scrie în "Ziarul de Gardă" din 9 martie 2006: "Cartea mai conține numeroase inepții care dezvăluie scopul final al acestuia: distrugerea verticalității viitoarei generații. Noi, profesorii care suntem mai înaintați în vârsta, avem mai multă experiență decât tinerii specialiști, de aceea, oricum ar încerca comuniștii să ne modeleze, nu vor reuși. Cu atât mai mult ca nu au reușit acest lucru nici in perioada URSS, când eram pe la facultăți. Chiar dacă eram îndoctrinați și îndobitociți, nu au reușit să înăbușe în noi spiritul românesc. Nu vor izbuti să facă acest lucru nici acum, în pofida oricăror intimidări la care suntem supuși. In prezent, se încearcă întemeierea unui nou model de educație istorică, în scopul nimicirii desăvârșite a spiritului și culturii noastre. Ne vom opune vehement acestor încercări obraznice și murdare ale actualilor guvernanți. Dacă nu vom pune capăt acestor acțiuni, vom ajunge cu toții în prăpastie."

Profesorul de istorie Iacob Cazacu, care în prezent locuiește în Canada, a reușit să afle de ce Vasile Dobrogeanu a fost exmatriculat de la doctorantura Universității de Stat "M. Lomonosov" din Moscova. În opinia acestuia instituția din capitala Rusiei primise un demers de la Chișinău, care era semnat de persoane mari ale partidului:  P. Petric, secretar al C.C. al PCM pentru ideologie; I. Sandu, vice-ministru al învăţământului superior; V. Iovv, prim secretar al C.O. Bălţi al PCM ş. a. În acest demers se cerea rechemarea de la studii a lui Vasile Dobrogeanu, fiind acuzat de următoarele: 1. În așa numita problemă Basarabeană se află pe poziţiile istoriografiei burgheze române; 2. Pledează pentru necesitatea revizuirii hotarelor RSSM. Ca urmare este exmatriculat și rechemat în Tară. 

Poetul și senatorul PNȚCD român Ioan Alexandru a ajuns la Bălți tot prin strădaniile lui Vasile Dobrogeanu. Era anul 1992, când în una din zile ne-am pomenit în redacția săptămânalului "Curierul de Nord", la care activam atunci, cu marele poet  însoțit de Vasile. Ioan Alexandru, a intrat în redacția noastră să ne încurajeze și să ne spună adevărul despre mineriadă. Ne-a și lăsat o copie a Crucii ce o purta permanent cu el, Cruce pe care am agățat-o la intrarea în redacția noastră. Astăzi, din păcate, nu mai e nici Ioan Alexandru, nici Vasile Dobrogeanu, nici  "Curierul de Nord". Dar bălțenii nu-i uită  și-i va avea mereu în amintirea lor.

                              *                *               *    

Ai plecat prea devreme, frate Vasile, dar dragostea noastră pentru tine va fi mereu vie și vei rămâne pentru totdeauna în sufletul și inima noastră, scrie același prieten de familie, Iacob Cazacu.

ȘI ECHIPA FAMILIEI GINERELUI MEU A IEȘIT ÎN PIAȚA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE LA STARTUL MARATONULUI CHIȘINĂU 2024

Facebook-ul a publicat deunăzi mai multe poze în care îi găsesc pe ai mei. Prima fotografie, cea de mai sus, îi reprezintă pe Sandu, Rodica, Magdalena și Doru, care-mi sunt ființele cele mai apropiate sufletului. Sandu  este unicul ginere pe care-l am. Rodica e și ea unica fiică, cu care mă mândresc mult. Iar Magdalena și Doru sunt cei mai scumpi și unici nepoței. 

Recunosc, nu i-am mai văzut de o bucată bună de vreme. Mi-e și rușine să spun când ne-am întâlnit ultima dată. Pentru că au locuit până nu demult la Chișinău, iar acum ceva timp s-au stabilit cu traiul într-o suburbie a capitalei.

Motivul pentru care au fost făcute aceste poze e Maratonul Chișinău 2024, la care a participat și echipa AvantCAD, membru al căreia este ginerele Sandu. Dar la sărbătoare a participat și "echipa de susținere, care a avut maratonul ei datorită lui #doruodoru", a scris Rodica pe Facebook. Acum ați priceput cine este nepotul meu, Doru?

REGRET PENTRU COPACII DE NUC CARE NU AU CRESCUT DIN VINA MEA

Toamna trecută, aflându-mă în drum spre casa părintească, m-am pomenit cu un regret pentru niște păcate copilărești ce le-am săvârșit la o vârstă când încă nu poți să-ți dai seama ce faci. Regretul m-a făcut să mă spovedesc în fața propriei conștiințe, dar și față de consătenii mei. Astfel încât m-am simțit obligat să filmez acești copaci de nuc aflați de-asupra satului meu în lungul șoselei ce pornește din Bălți spre nordul republicii. Și să vă spun de ce bazaconii eram în stare să facem noi,  copiii șotioși din generația mea. 

Ceea ce vedeți mai sus sunt copaci care au crescut și încă există  doar pentru că sunt... nuci.

Nici nu mai țin minte câți ani să fi avut atunci. Dar mi-amintesc că mergeam împreună cu alți copii din măhală să strângem struguri din via colhozului care fusese recoltată deja. Pentru că în urma culesului grabnic al roadei, pe tufe mai rămânea încă multă poamă. Umpleam o căldare - două cu struguri și ne întorceam fericiți acasă. Unde părinții ne încurajau și ne promiteau să ne cumpere o haină nouă sau chiar ceva mai pe placul nostru copilăresc.

Dar nu despre asta voiam să vă povestesc. Tema  e cu totul alta. Cineva dintre noi, puștanii de atunci, a descoperit că de-a lungul șoselei din apropierea viilor, fusese sădite în sol nuci. O făcuse cei din brigada de vii și livezi pentru a crește o fâșie de copaci de-a lungul șoselei. 

Iar noi, chita noastră. Cum era să ne săturăm de miez de nucă?  Dezgropam cuibul cu fructele sădite și ne pricopseam cu miezul gustos de nuci.

Habar nu am câți viitori copaci am păpat noi în acea toamnă. Dar angajații brigăzii de la vii și livezi au descoperit "afacerea" noastră și au plantat alături încă un rând de nuci. Pe care noi nu l-am descoperit. 

Asta e povestea cu copacii de nuc care cresc de-asupra satului unde m-am născut. Au îmbătrânit sireacii. Ca și noi, puștanii fără minte din anii copilăriei mele.

DESPRE VARIANTĂ BĂLȚEANĂ A LACULUI CU NUFERI ȘI RUGINA CARE A  ACOPERIT CHIPUL MARELUI MIHAI EMINESCU DIN CENTRUL URBEI 

Tot mai multă lume consideră că executorii Proiectului "O cultură – o rută în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți", finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, și-au bătut joc de numele Marelui Mihai Eminescu, dar și de banii europeni. Și astăzi, cam la un an de la finalizarea proiectului, bălțenii se întreabă dacă există în RM careva structuri capabile să afle de ce s-au acoperit cu rugină elementele metalice, parte componentă ale lui. Își pun această întrebare deoarece, zic ei, cineva a încurcat propriul buzunar cu cel al statului.

Dar nu e vorba numai despre rugină. Se vorbește și despre necunoașterea materiei de către cei care au gravat și au tăiat în metal fragmente din opera Luceafărului literaturii române. Iar drept argument aduc una din strofele poeziei "Lacul", în care Eminescu scrie: "Dar nu vine. Singuratic / În zădar suspin și sufăr / Lângă lacul cel albastru / Încărcat CU flori de nufăr." Deci este vorba despre Lacul CU nuferi, nu despre Lacul DE nuferi. Lac, care în varianta bălțeană apare pe potriva nivelului de cărturărie a executorilor proiectului. Îl puteți vedea în poza de mai jos. Pustiu, fără apa și... fără nuferi.

În context, zilele trecute, activistul civic, bălțeanul, Nicolai Usatâi, a venit cu o replică dură și despre cum au fost cheltuiți banii alocați pentru implementarea proiectului. El a concretizat că la realizarea acestuia s-au cheltuit 427700 euro din bugetul municipiului Bălți și 685500 euro alocați din bugetul european.

Sursa citată susține că proiectul prevede utilizarea unor panouri Corten din tablă oțel, grosimea 4 mm, dar care, în realitate, au grosimea de doar 3 mm. Și nimeni nu știe unde a fost utilizată tablă din oțel, deoarece tot metalul folosit la asamblarea elementelor proiectului este acoperit de rugină.

Nicolai Usatâi afirmă că bălțenii nu au prea mare interes față de proiectul eminescian folosind metalul Corten: el nu aduce profit și nu produce nici mare plăcere, ci doar generează creșterea temperaturii mediului ambiant pe timp de vară. Dânsul a mai povestit că fiind în trecere prin Botoșani, nu a văzut în parcul de acolo elemente metalice cu tematică eminesciană aflate în rugină. Iată de ce a propus bălțenilor să facă o excursie la Botoșani ca să se convingă ce reprezintă cu adevărat Proiectul "O cultură – o rută în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți", finanțat de Uniunea Europeană.

Nicolai Usatâi mai insistă ca bălțenii să se adreseze organelor de drept din RM ori chiar nemijlocit procurorului-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, pentru a verifica cum au fost cheltuiți banii publici europeni și cei din bugetul municipiului Bălți. "Analizând situația pomenită, eu am tras concluzia că bălțenii nu au posibilitate și nici nu sunt în stare să controleze primăria locală", a concluzionat Usatâi.

Ulterior, declarațiile activistului Nicolai Usatâi au fost comentate de mai mulți internauți. Igor Melnic, spre exemplu, se întreabă ce cred Grigorișin și Șmulskii despre propunerea lui Nicolai Usatâi de a se adresa organelor de drept pentru a face claritate în cele ce s-au întâmplat. Igor Melnic se mai întreabă ironic dacă aceștia doresc să meargă în excursie la Botoșani.

Iar Vladimir Luzin susține că va merge la Bătoșani pentru a vedea cum a fost realizat proiectul acolo și să afle dacă inițiatorii proiectului cunosc realitatea de la Bălți.

Игорь Мельник

Молодец Коля. А интерестно как относятся к расследованию Григоришин, Шмульский. Они не хотят сьездить в Ботошаны?

Владимир Лузин

С удовольствием поеду в Ботошаны. Очень интересно как там реализован проект и знают ли организаторы про нашу действительност

Reamintim că până la alegerile locale de la sfârșitul anului trecut, Nicolai Grigorișin a fost primar de Bălți, votat doar de circa 9 mii de bălțeni. Ghenadi Șmulskii  a exercitat în aceeași perioadă funcția de vice-primar pentru economie și finanțe.

Chipul din bronz al Marelui Eminescu, alături cu tancul sovietic din timpul războiului al doilea mondial, face parte și el din proiectul nominalizat. (!!!) După ce vezi această priveliște, fără să vrei, ajungi să tragi doar o singură concluzie: trebuie să nu cunoști nici un vers scris de Mihai Eminescu, ca să creezi o asemenea compoziție metalică. Să o faci fără remușcări și rușine.

Dacă observați, nimeni din persoanele pomenite în acest material, nici eu măcar, nu afirm direct că din banii meniți pentru realizarea proiectului, s-a furat. Doar se dă de înțeles despre acest păcat prin declarații mai puțin dure. Cum ar fi, spre exemplu: las" să ne-o spună Laura Codruța Kovesi. Că e procuror european. Și are dreptul să zică că s-au furat, dacă s-au furat. Că panourile celea care se numesc Corten, potrivit proiectului, sunt din tablă de oțel și ar trebui să aibă o grosime de 4 milimetri. În realitate ele sunt doar de 3 milimetri grosime. Și sunt acoperite de rugină aceste panouri. O culoare care ponegrește chipul Marelui Eminescu și imaginea Uniunii Europene. Dar și a unei structuri statale care poartă numele Primăria.