joi, 26 septembrie 2024

DESPRE VARIANTĂ BĂLȚEANĂ A LACULUI CU NUFERI ȘI RUGINA CARE A  ACOPERIT CHIPUL DIN CENTRUL URBEI AL MARELUI MIHAI EMINESCU


Tot mai multă lume consideră că executorii Proiectului "O cultură – o rută în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți", finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, și-au bătut joc de numele Marelui Mihai Eminescu, dar și de banii europeni. Și astăzi, cam la un an de la finalizarea proiectului, bălțenii se întreabă dacă există în RM careva structuri capabile să afle de ce s-au acoperit cu rugină elementele metalice, parte componentă ale lui. Își pun această întrebare deoarece, zic ei, cineva a încurcat propriul buzunar cu cel al statului.

Dar nu e vorba numai despre rugină. Se vorbește și despre necunoașterea materiei de către cei care au gravat și au tăiat în metal fragmente din opera Luceafărului literaturii române. Iar drept argument aduc una din strofele poeziei "Lacul", în care Eminescu scrie: "Dar nu vine. Singuratic / În zădar suspin și sufăr / Lângă lacul cel albastru / Încărcat CU flori de nufăr." Deci este vorba despre Lacul CU nuferi, nu despre Lacul DE nuferi. Lac, care în varianta bălțeană apare pe potriva nivelului de cărturărie a executorilor proiectului. Îl puteți vedea în poza de mai jos. Pustiu, fără apa și... fără nuferi.





















În context, zilele trecute, activistul civic, bălțeanul, Nicolai Usatâi, a venit cu o replică dură și despre cum au fost cheltuiți banii alocați pentru implementarea proiectului. El a concretizat că la realizarea acestuia s-au cheltuit 427700 euro din bugetul municipiului Bălți și 685500 euro alocați din bugetul european.

Sursa citată susține că proiectul prevede utilizarea unor panouri Corten din tablă oțel, grosimea 4 mm, dar care, în realitate, au grosimea de doar 3 mm. Și nimeni nu știe unde a fost utilizată tablă din oțel, deoarece tot metalul folosit la asamblarea elementelor proiectului este acoperit de rugină.

Nicolai Usatâi afirmă că bălțenii nu au prea mare interes față de proiectul eminescian folosind metalul Corten: el nu aduce profit și nu produce nici mare plăcere, ci doar generează creșterea temperaturii mediului ambiant pe timp de vară. Dânsul a mai povestit că fiind în trecere prin Botoșani, nu a văzut în parcul de acolo elemente metalice cu tematică eminesciană aflate în rugină. Iată de ce a propus bălțenilor să facă o excursie la Botoșani ca să se convingă ce reprezintă cu adevărat Proiectul "O cultură – o rută în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți", finanțat de Uniunea Europeană.

Nicolai Usatâi mai insistă ca bălțenii să se adreseze organelor de drept din RM ori chiar nemijlocit procurorului-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, pentru a verifica cum au fost cheltuiți banii publici europeni și cei din bugetul municipiului Bălți. "Analizând situația pomenită, eu am tras concluzia că bălțenii nu au posibilitate și nici nu sunt în stare să controleze primăria locală", a concluzionat Usatâi.




Ulterior, declarațiile activistului Nicolai Usatâi au fost comentate de mai mulți internauți. Igor Melnic, spre exemplu, se întreabă ce cred Grigorișin și Șmulskii despre propunerea lui Nicolai Usatâi de a se adresa organelor de drept pentru a face claritate în cele ce s-au întâmplat. Igor Melnic se mai întreabă ironic dacă aceștia doresc să meargă în excursie la Botoșani.

Iar Vladimir Luzin susține că va merge la Bătoșani pentru a vedea cum a fost realizat proiectul acolo și să afle dacă inițiatorii proiectului cunosc realitatea de la Bălți.


Игорь Мельник
Молодец Коля. А интерестно как относятся к расследованию Григоришин, Шмульский. Они не хотят сьездить в Ботошаны?

Владимир Лузин
С удовольствием поеду в Ботошаны. Очень интересно как там реализован проект и знают ли организаторы про нашу действительност

Reamintim că până la alegerile locale de la sfârșitul anului trecut, Nicolai Grigorișin a fost primar de Bălți, votat doar de circa 9 mii de bălțeni. Ghenadi Șmulskii  a exercitat în aceeași perioadă funcția de vice-primar pentru economie și finanțe.



Chipul din bronz al Marelui Eminescu, alături cu tancul sovietic din timpul războiului al doilea mondial, face parte și el din proiectul nominalizat. (!!!) După ce vezi această priveliște, fără să vrei, ajungi să tragi doar o singură concluzie: trebuie să nu cunoști nici un vers scris de Mihai Eminescu, ca să creezi o asemenea compoziție metalică. Să o faci fără remușcări și rușine.

Dacă observați, nimeni din persoanele pomenite în acest material, nici eu măcar, nu afirm direct că din banii meniți pentru realizarea proiectului, s-a furat. Doar se dă de înțeles despre acest păcat prin declarații mai puțin dure. Cum ar fi, spre exemplu: las" să ne-o spună Laura Codruța Kovesi. Că e procuror european. Și are dreptul să zică că s-au furat, dacă s-au furat. Că panourile celea care se numesc Corten, potrivit proiectului, sunt din tablă de oțel și ar trebui să aibă o grosime de 4 milimetri. În realitate ele sunt doar de 3 milimetri grosime. Și sunt acoperite de rugină aceste panouri. O culoare care ponegrește chipul Marelui Eminescu și imaginea Uniunii Europene. Dar și a unei structuri statale care poartă numele Primăria.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DESPRE  VARIANTĂ BĂLȚEANĂ A  LACULUI CU NUFERI ȘI RUGINA CARE A  ACOPERIT CHIPUL  DIN CENTRUL URBEI AL  MARELUI MIHAI EMINESCU Tot mai multă...