Placă în memoria lingvistului Ion Dumeniuc, la colțul clădirii de pe adresa Nicolae Dimo 29/3, Chișinău
marți, 7 decembrie 2021
Placă în memoria lingvistului Ion Dumeniuc, la colțul clădirii de pe adresa Nicolae Dimo 29/3, Chișinău
duminică, 5 decembrie 2021
MINIATURA UNEI NOI REPUBLICI DIN FAȚA JUDECĂTORIEI BĂLȚI
Gândul îmi este la cele întâmplate zilele acestea în orașul în care locuiesc de la 1975 încoace. Și presupun că alegătorii acestui oraș nu au nici o vină de cele întâmplate. Vina o poartă, totuși, capitala.
Mă refer, desigur, la epopeea protagonist al căreia este Marina Tauber, cea care a dorit foarte mult să ajungă primar la Bălți. Nu pentru a face viața bălțenilor mai bună, așa cum afirmă dânsa, ci pentru alte scopuri.
Și ajung la concluzia că nu la Bălți trebuie să se schimbe ceva,
ci la Chișinău. E necesar, ca s-o zic pe de-a dreptul, să se schimbe atitudinea Chișinăului față
de Bălți și întreaga provincie.
Cum se poate, spre exemplu, ca bălțenii să achite gigakaloria și kilovatul la un preț mai mare decât chișinăuenii? Este, oare, populația orașului din nordul republicii mai bogată ca cea din capitală?
Cum e posibil ca Chișinăul să tolereze situația când la Primăria Bălți se vorbește o altă limbă decât cea oficială a RM, în situația când în municipiu, potrivit datelor ultimelor recensăminte, locuiesc circa 70% de moldoveni-români?
De ce Bălți-ului nu i se întoarce un procent egal cu cel repartizat pentru Chișinău al mijloacelor bugetare colectate în teritoriu? Și de ce statutul municipiului Bălți așteaptă ani în șir să fie adoptat?
Când capitala va înțelege că bătrânii din Bălți sunt la fel de săraci ca și cei din Chișinău (dacă nu chiar mai săraci) pentru a li se acorda o sumă egală de ajutoare la achitarea energiei termice? Mai ales că la Chișinău gigakaloria costă mai ieftin decât la Bălți.
De ce capitala acceptă ca în Bălți și, probabil în alte localități din republică, să candideze la postul de primar oameni streini localității, veniți de pe aiurea cu scopuri meschine.
Șirul acestor întrebări poate fi continuat și la ele sunt obligați
să reacționeze cei de la Guvern, Parlament și Președinție. Dacă nu doresc,
desigur, să se pomenească cu o republică Bălți în viitor. "Țară" care, în miniatură, a putut fi văzută zilele acestea adunată în fața Judecătoriei Bălți.
luni, 15 noiembrie 2021
"GRIGORE SOROCEAN, BORIS STREPCOV, DUMITRU BOSTAN, BORIS ROTARU, MIHAI NOUR, NICOLAE COJOCARU, ION BUTNARU, MIHAI GROSU, NICOLAE ROMAN ȘI MULȚI ALȚI BASARABENI..."
Ar putea fi ca unul dintre bărbații, chipurile cărora sunt prezente în poza de mai jos, este Grigore Sorocean. Și mai cred că unii dintre cei despre care a vorbit el ar putea să fie, de asemenea, în această fotografie.
S-a întâmplat pe 10 mai 1997, când am asistat la un miting de comemorare a victimelor lagărului de prizonieri din Bălți, organizat de mai mulți participanți la cel de-al doilea război mondial în cadrul Armatei Române. Acțiunea s-a produs la Crucifixul instalat cinci ani mai devreme în lunca râului Răut, acolo unde în vara și toamna lui 1944 a existat Lagărul nr. 33 al NKVD-ului sovietic.
Deoarece participam la te-demurile oficiate în fața Troiței de pe Răut cam în fiecare an, uitasem detaliile produse la acțiunea din acea zi. Mi-a împrospătat memoria Cotidianul Național "Flux", la care activam atunci. Răsfoind recent colecția din arhiva mea, am găsit în numărul din 13 mai 1997 o știre întitulată "Autoritățile bălțene i-au neglijat pe veteranii Armatei Române", semnată chiar de mine.
Am citit, recunosc, cu interes acest text, scris acum circa un sfert de secol, și am descoperit mai multe nume concrete ale persoanelor ce au avut de suferit în lagărul bălțean. Le-a pomenit unul din vorbitorii la acel miting, care a stat închis în această instituție NKVD-istă.
Mi-amintesc cum acest Grigore Sorocean, căci despre el este vorba, a povestit mai întâi despre cum a ajuns în lagărul din Bălți și despre cum a fost dus mai apoi, însoțit de un convoi, în Rusia. El a mai declarat că aceeași soartă au avut-o Boris Strepcov, Dumitru Bostan, Boris Rotaru, Mihai Nour, Nicolae Cojocaru, Ion Butnaru, Mihai Grosu, Nicolae Roman și mulți alți basarabeni. Iar eu mi-am notat și am înregistrat aceste nume, ca să le public peste două zile în proaspătul lansat pe piața media basarabeană, ziarul "Flux".
Tot atunci Grigore Sorocean a vorbit despre chinurile prin care au trecut prizonierii ce au murit de boli și de foame nemijlocit în lagărul de pe Răut. Poza de mai jos, care reprezintă niște date despre numărul morților și diagnoza stabilită de specialiștii lagărului în perioada 11-30 septembrie 1944, spune de la sine despre condițiile în care se aflau deținuții. Enterocolita a fost maladia care a secerat viața majorității prizonierilor în acea perioadă. Datele au fost furnizate istoriografilor din Bălți încă în anul 2002 de către V. Korotaev, vice-director al Arhivei militare de stat din Federația Rusă. Tot el anunța că instituția pe care o reprezintă era dispusă să ofere contra plată informații mai desfășurate despre lagărul din Bălți și lista celor ce au avut de suferit aici.
Recitind știrea publicată în "Flux" acum un sfert de secol, îmi dau seama că atunci, în momentul când am adunat materialul factologic pentru ea, nu am încercat să aflu mai multe despre cei ce trecuseră prin lagăr. Păcatul meu cel mare e că nu m-am interesat, măcar, de unde sunt, în ce localități s-au născut și au trăit acești martiri ai regimului sovietic-socialist. Or, în prezent, nu cred că cineva dintre cei pomeniți încă sunt în viață. Mai mult, nu sunt sigur, dar am impresia că o persoană din cele pomenite de către Grigore Sorocean și anume, Mihai Grosu, a fost un consătean de-al meu. Cel puțin, în perioada studiilor ce le-am făcut la școala medie din Corlăteni, am cunoscut un pedagog cu acest nume, despre care se vorbea în șoaptă că a stat în unul din lagărele sovietice de prizonieri.
Există, totuși, o sursă din care am putea afla mai multe nume ale celor ce au trecut ori au murit în lagărul nr. 33. Este vorba despre colecția săptămânalului "Curierul de Nord", editat la Bălți în perioada anilor 1992-96. Repet, e vorba despre perioada de până la anul 1996, deoarece acest săptămânal a continuat să fie editat si după 96, doar că tema prizonierilor din lagărul de la Bălți era interzisă de cenzura comunistă.
Mi-amintesc bine de un nume pomenit de mai multe ori în paginile "Curierului". E vorba despre tatăl președintelui raionului Glodeni în anul 1992, domnul Istrati. Dânsul a povestit la inaugurarea din 7 mai 1992 a Troiței instalată în memoria prizonierilor că ultima dată l-a văzut pe tatăl său, acolo, în lagăr. Cum s-ar zice, e mult de săpat în solul enigmatic al acestei tematici.
Și încă ceva curios. Printre bărbații din fotografia de mai sus l-am regăsit in acea zi pe fostul meu profesor de fizica Nicolae Buga, (rândul doi centru) care, băiețandru fiind, întâmplător a stat închis și el in acest lagăr. Venise să aducă prizonierilor flămânzi niște merinde, sărind pe neobservate peste un gard. Până l-a zărit santinela. Că a stat închis o zi și ceva după sârma ghimpată. A reușit să fugă tot așa cum a intrat în acel teritoriu.
* * *
În aceleași materiale parvenite de la Arhiva militară de stat a Federației Ruse am descoperit că prin lagărul de la Bălți au trecut ostași de diferite naționalități: nemți, unguri, austrieci, italieni, polonezi, ucraineni, sârbi, cehi, români, ostași de alte naționalități. Majoritatea românilor erau basarabeni înrolați în Armata Română, eliberați și lăsați să se întoarcă acasă. Doar că la Prut erau prinși și aduși în lagărul de la Bălți. Dar am găsit în lista ofițerilor prizonieri și un rus cu numele Gust Vladimir Petrovici, născut la 1917 și care avea gradul militar locotenent major.
marți, 19 octombrie 2021
"MĂ AFLAM PE BALCON CÂND A TRECUT REGELE ȘI NE-A FĂCUT CU MÂNA. ERA ÎN DRUM SPRE CATEDRALĂ ȘI TOATĂ LUMEA ÎL SALUTA. E O AMINTIRE PE CARE N-O POT UITA"
A plecat în Ceruri Alexandru Budișteanu. E Omul care a ținut mult la Bălți, oraș în care a copilărit și și-a făcut studiile. Dar și la Basarabia în întregime. Dumnezeu să-l aibă în preajma Lui!
vineri, 1 octombrie 2021
PE MORMÂNTUL BUNELULUI LUCA DE LA TĂTĂRĂUCA NOUĂ, CREȘTE DOAR IARBĂ ȘI FLORI UDATE CU LACRIMILE NOASTRE
marți, 14 septembrie 2021
CUCIUL NU A ARĂTAT SEMNE DE A-ȘI RÂNJI COLȚII CA SĂ LE DEA DE ÎNȚELES: "ГОВОРИТЕ НА НОРМАЛЬНОМ ЯЗЫКЕ"
Facebook-ul mi-a amintit zilele trecute de o întâmplare
hazlie și dureroasă din viața noastră, a românilor basarabeni. Cazul s-a produs
acum doi-trei ani, dar cred că nu contează acest amănunt, dacă ținem cont că
fenomenul în loc să dispară prinde rădăcini și mai puternice.
Într-o
zi din acei ani am fost martorul unei scene deosebite. La ultima stație de
transport public din cartierul "Dacia" al orașului Bălți, o doamna
"vorbea" cu un maidanez. Cu un câine drăguț, din ăștia care trecuse,
probabil, prin procedura de castrare și îngrijire, dovadă fiind un inel special
implantat în urechea dreaptă a cuciului.
Vorbea
în limba rusă doamna. Iar maidanezul o asculta cu atenție, legănându-și coada
în semn că o înțelege. A urcat rusoaica în troleibuz, iar câinele a rămas să
aștepte un nou prieten care să-i vorbească.
S-au
apropiat, în scurt timp, doi puștani grăitori de limbă română, probabil elevi
la o școală profesional-tehnică din acel cartier. Și în așteptarea
troleibuzului "au intrat" și ei în vorbă cu maidanezul inelat. In
română îi ziceau să fie atent când trece strada. Ca, nu cumva, sa-l strivească
vreo mașina.
Cuciul
le-a făcut și lor din coadă, în semn că-i înțelege, și nu-și mai lua privirea
de la ei. Nici prin gând să arate semne de a-și rânji colții ca să le dea de
înțeles: "говорите на нормальном языке".
sâmbătă, 11 septembrie 2021
DE ZIUA MEA, M-AM POMENIT CU TREISPREZECE ANI MAI ÎN VÂRSTA CA TATA ȘI TOT CU ATÂȚIA ANI MAI TÂNĂR CA MAMA
Astăzi
a fost ziua mea de naștere. Și m-am pomenit că nu știu dacă sunt mulți sau
puțini anii pe care i-am împlinit. Pot să zic doar ca-s 72. Nici mai mulți,
nici mai puțini. Cu 13 mai mulți decât avea tata când a urcat Sus. Și tot cu 13
ani, dar mai puțini, de la momentul când ne-a părăsit mama.
Ce
să zic despre această aritmetică? Nimic decât să constat că asta este
realitatea, adică, aceasta este viața. Și nu pot să fac nimic pentru a o
schimba, cum nu pot să ocărăsc pe cel ce ne dă și ne ia viața.
Și mă bucur mult că am început ziua evadat din singurătatea apartamentului în care locuiesc. Mulțumită telefonului și prietenilor de pe facebook. Mulți, tare mulți.
Iată de ce sunt onorat să Vă răspund reciproc. Galbenul și buburuza din aceste flori să vă aducă multă dragoste de Viată, prieteni! Sănătate și toate bune! Mă bucur nespus de mult că am fost astăzi împreună, Dragilor!
Mulțumim
pentru felicitări!
joi, 9 septembrie 2021
ASTĂZI, ACTRIȚA LIDIA NOROC-PÂNZARU A FOST CONDUSĂ PE ULTIMUL SĂU DRUM. E ÎNMORMÂNTATĂ PE ALEEA ACTORILOR DIN CIMITIRUL DE PE DEALUL LUNGUL, ALĂTURI DE SOȚUL SĂU
"Liduța, puișorule, sună ora 12 noaptea și încerc să-ți răspund la scrisoarea din 5 decembrie, cea de 9 pagini, pe cea de 10 pagini încă n-am primit-o. Dar cred că am s-o primesc, dacă ai trimis-o... Eh Liduța, când ai ști cât de tare aș vrea să fiu lângă tine acum, mai în scurt, tare, tare mi-i dor de tine. De aceea aștept ziua întâlnirii, așa că nici n-am cuvinte să mă exprim mai bine..."
REGRET PENTRU COPACII DE NUC CARE NU AU CRESCUT DIN VINA MEA Toamna trecută, aflându-mă în drum spre casa părintească, m-am pomenit cu un re...
-
ERA VREMEA CIREȘELOR ALBE, IAR MAGDALENA UMBLA DESCULȚĂ PRIN CURTEA PE CARE AM CUTREIERAT-O CÂNDVA ȘI EU Ca să înțelegeți mai bine ce-mi d...
-
TATĂL MEU ÎL CAUTĂ PE-UN NEAMȚ RĂTĂCIT ÎN POLONIA. AR PUTEA SĂ-L ÎNTÂLNEASCĂ PE CUMNATUL SĂU, PAVEL, CĂZUT TOT PE-ACOLO În zilele începutulu...
-
VALERIU VA SCRIE SI IN CER ADEVARURI CRENGIENE. SI-L VA RUGA PE DOMNUL SA-L FEREASCA SA PUNA VIRGULA INTRE SUBIECT SI PREDICAT "Astazi,...
-
"AR FI CAZUL SĂ ÎNVĂȚĂM CÂTE CEVA DE LA PĂRINȚII NOȘTRI . DACĂ NU SĂ IUBIM, MĂCAR SĂ NU NE CERTĂM UNUL CU ALTUL" Lucia Cucu este...
-
"IOANA RADU DE MOLDOVA ȘI-AR FI DAT SUFLETUL ÎN LUNA UNUI FEBRUARIE, FIIND GĂSITĂ FĂRĂ SUFLARE LA SFÂRȘIT DE APRILIE " Pe 30 ianua...
-
AM AȘTEPTAT CA LA POARTA AȘTEPTĂRII: POATE VIN ASTĂZI, POATE VIN MÂINE. N-AU VENIT ȘI NU ȘTIU DE CE N-AU VENIT Am ajuns să devin hoț. Am fur...
-
DUPĂ APROAPE 6 ANI DE LA ÎNĂLȚAREA SPRE STELE A MARELUI MIHAI VOLONTIR, MORMÂNTUL LUI PARE UITAT DE TOATĂ LUMEA Sau despre Scara Valorilor ...
-
VERIȘORUL MEU A ALES SĂ MOARĂ DEPARTE DE BAȘTINĂ TOCMAI ÎN MOMENTUL CÂND ÎN DONBAS SE DUCEAU LUPTE CRÂNCENE O spun din capul locului: nu ști...
-
BANII NU ADUC FERICIRE. ȘI NICI PREA MULTĂ DRAGOSTE FAȚĂ DE PĂRINȚI Mă tot întrebam acum un deceniu, întrun jurnal personal, de ce tata şi m...
-
DORU, NEPOȚELUL MEU DE LA CHIȘINĂU, A ÎMPLINIT UN AN Zilele acestea, Doru, nepoțelul meu de la Chișinău, a împlinit un an. A crescut băiat...