CU TANTI NATALIȚA, LA O CLACĂ DE ÎNVÂRTIT SARMALE

Tanti Nătălița a fost sora cea mai mică a lui tata. Cea mai mică, dar și mai voinică, o lăudau neamurile. Pentru că pe tanti Nătălia o puteai vedea și la o clacă de călcat lutul, și la lipit pereții șau podul unei case nou construite, și la cules de struguri, și la făcut sarmale pentru o petrecere sau praznic, și oriunde era invitată să dea o mână de ajutor. 

A născut o casă de copii, probabil, pentru că ea și ceilalți încă șase frați și surori s-au crescut unii pe alții. Părinții lor au părăsit această lume secerați de o boală nemiloasă, când Mișulică, cel mai mic dintre frați, avea doar câțiva ani. Astfel că Nătălița l-a dădăcit și ea.

E cea din poza de mai sus, probabil, numită un fel de șef la învârtit găluște, cum le zic pe la noi sarmalelor. Încrederea i-o fi acordat-o mama, căreia îi venise timpul că fie soacră mică cu soră-mea mireasă. Iar mama a fost o femeie care ținea la curățenie, corectitudine, verticalitate, lucrul bine făcut și s-a bucurat de multă stimă printre săteni.

Acum mulți ani, m-am convins cât de puternică a fost tanti Nătălia la... înmormântarea propriului copil. Tolică, căci despre el e vorba, a fost unul din cei cinci copii a sorei mai mici a lui tata. Plecase la munci într-o țară europeană, de unde l-a adus în sicriu fratele său mai mic, Nicolae, care tot la munci era, dar într-o altă țară europeană. 

Tolică a murit, cum se zice pe la noi, prostește. Din spusele fratelui mai mic,  a fost strivit de roțile unui tractor pe un șantier. La înmormântare, tanti Nătălița nu mai avea lacrimi să le verse. Dar plângea fără ele, pentru că l-a petrecut pe Tolică, văzându-i doar fața printr-o ferestruică a unui coșciug închis ermetic. Atunci m-am convins cât de puternică a fost mătușa mea, Natalia.

Am iubit-o ca pe o mamă, căci știa să se apropie de sufletele celor dragi. Iar dragă îi era toată lumea bună.

Din păcate, majoritatea participanților la claca surprinsă de obiectivul aparatului meu de fotografiat, nu mai e cu noi. A fost rezidită și clădirea pe fundalul căreia se desfășurau evenimentele, sunt lipsă și acareturile din preajmă. Și doar pozele îmi mai amintesc de cele întâmplate acum vreo patru decenii și ceva în curtea casei părintești, când tanti Nătălița avea grijă de cum se învârtesc sarmalele, pe care le-au mâncat invitații la nunta sorei mele.