CEI DE LA DIRECȚIA DE TROLEIBUZE DIN BĂLȚI GĂSESC ORAȘUL BARNAUL DIN FEDERAȚIA RUSĂ MAI APROAPE DECÂT CHIȘINĂUL
duminică, 11 septembrie 2022
marți, 6 septembrie 2022
FRAGMENT DINTRUN JURNAL ÎNTITULAT "POVESTE NEIEȘEANĂ"
26 aprilie 2010
Aflu astăzi de pe Facebook că Rodica îi scrie unei prietene două
versuri din poemul lui Adrian Păunescu „Repetabilă povară”, pe care, în ajun, redutabilul actor român Florin Piersic l-a recitat într-o emisiune de la
Jurnal TV: „Cine are părinţi, încă nu e pierdut / Cine are părinţi are
încă trecut.”
M-au podidit lacrimile, la fel cum a lăcrimat, bănuiesc, şi fiică-mea, dacă e să o credem, atunci când l-a auzit pe Florin Piersic declamând poemul lui Păunescu. Am scris un comentariu la spusele fiicei, comentariu alcătuit din altă strofă a aceluiaşi poem de Păunescu: „Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând / Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând. / Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii / Nu copil de părinţi, ci părinte de fii...”
Primul gând care mi-a venit descoperind avizul Rodicăi pe Facebook e cel care mă face să cred ca este tot atât de emotivă ca şi mine, că nu e afectata de cinism, si ca, la sigur, se gândeşte la toată lumea, inclusuv și la mine.
Doar că-mi gâdilă sufletul ceva neînțeles încă de mine. Reiese dintr-o
strofă a aceluiaşi poem de Păunescu: „Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au
plâns / Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns. / Mai avem noi părinţi? Mai au
dânşii copii? / Pe pământul de cruci, numai om să nu fii.”
joi, 1 septembrie 2022
ROMAN IAGUPOV: BĂLȚI ESTE UN ORAȘ CU O POPULAȚIE MAJORITATEA CĂREIA VORBEȘTE LIMBA ROMÂNĂ
Tocmai în seara zilei de 31 august bălțenii au avut posibilitatea să asculte și sa privească “Trenulețul” Zdubilor și fraților Advahov pe viu. Norocul a picat din cer cu ocazia sărbătorii de ieri, când administrația bălțeană s-a văzut nevoită să invite "Trenulețul" la Bălți.
Apariția în scenă a îndrăgiților lăutari a încheiat suita acțiunilor consacrate sărbătorii “Limba noastră cea romană” în cadrul unui spectacol nocturn cu participarea mai multor interpreți. Iar echipa lui Roman Iagupov împreună cu frății Vasile și Vitalie Advahov au electrizat spectatorii aflați în Piața "Vasile Alecsandri" din capitala de nord. Ca la un moment dat, tot ei, să anunțe convingerea lor că Bălti este un oraș cu populație majoritară vorbitoare de limbă romană.
Și se pare că doar primarul Grigorisin nu cunoaște acest adevăr, ori nu vrea să-l recunoască. Pentru că nu s-a rușinat sa iasă pe aceeași scena și sa vorbească ceva in limba rusă.
De la momentul când a promis că va studia romana și s-a făcut de râs în fața ambasadorului nipon, sosit la Bălți acum câțiva ani, a învățat să zică doar “La mulți ani! Va doresc sănătate și pace!”
Lumea i-a înțeles intențiile. Vrea tovarășul sa fie ales din nou primar.
Iar gura lumii vorbea ieri că Grigorișin și-a sărbătorit limba sa. Deoarece o persoană care are stimă față de limba oficială a țării în care locuiește, ar plasa în anunțurile publicitare mai întâi varianta în limba română. Or la Bălți româna e mai la... coadă. Pe primul loc e limba lui Grigorișin.
joi, 25 august 2022
CHIAR NIMIC NU SE MIȘCĂ ÎN ACEASTĂ MIȘCARE SPORTIVĂ?
Acum mulți ani am publicat în săptămânalul Comitetului
Olimpic al RM "Sport Pus" mai multe știri și corespondențe despre
activitatea sportivă din Bălți. Nu aveam fixată o tematică obligatorie, astfel
încât îmi alegeam subiectul relatărilor mele în funcție de cele ce se întâmplau
pe arenele sportive ale capitalei de nord. Prin luna aprilie am expediat
la redacție și o corespondență în care m-am destăinuit că-mi este rușine să
elucidez fenomenul despre care scriam.
Am descoperit-o ieri, răsfoind arhiva mea, și m-am pomenit în
situația să-mi pun mie, activiștilor din sport, dar mai ales edililor
municipiului Bălți, o întrebare la care nu găsesc răspuns. Pentru că situația
de atunci până astăzi nu s-a schimbat cu nici o iotă: Chiar nimic nu se mișcă
în această mișcare sportivă din Bălți? Materialul avea titlul "PENTRU CE
APLAUZE?"
“Deunăzi pe Stadionul municipal din Bălţi, în timpul unor întreceri la atletism cu participarea elevilor din clasele superioare ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar, am descoperit un fenomen despre care, recunosc, îmi este chiar ruşine să-l elucidez. În toiul unei curse la alergări, antrenorul unuia dintre elevii participanţi la întreceri, care se vede este şi profesor de educaţie fizică la o şcoală cu predare în limba română, îşi încuraja discipolii în limba oficială a Republicii Moldova. Nimic deosebit, veţi zice. Ba da, pentru că pedagogii celorlalţi tineri sportivi participanţi la cursă, făceau acelaşi lucru, dar în limba rusă. Elementul dureros al fenomenului este că pedagogul de la şcoala cu predare în limba română o făcea cu o altă intensitate decât colegii lui, fiindu-i parcă ruşine că vorbea în limba în care-şi instruieşte elevii.
Mi-am amintit de această scenă citind
zilele trecute în săptămânalul Comitetului Olimpic al RM „Sport Plus” o
corespondenţă semnată de ziaristul Victor Cobăsneanu din Soroca. De parcă s-ar
simţi vinovat pentru că a abordat problema utilizării de către arbitrii de pe
terenul de fotbal şi de către jucătorii de pe gazon a limbii oficiale a ţării,
autorul respectivului material roagă cititorii ziarului să-l corecteze dacă
simt că a greşit. (Aşa suntem noi moldovenii: ducem în spinare povara bunătăţii
noastre, vorba maesrului Ion Druţă.)
Problema abordată este deosebit de
dureroasă nu doar la Soroca şi nu doar la Bălţi, unde ea este simţită mult mai
pronunţat, ci pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pentru că aşa precum
afirmă autorul materialului nominalizat, în Moldova fotbalul „se joacă precum şi
se vorbeşte”. Iar cum e vorbită limba oficială a ţării care se numeşte
Republica Moldova o ştie toată lumea.
În municipiul Bălţi româna nu este vorbită
nu doar de către alolingvi. Limba baştinaşilor majoritari din această urbe este
neglijată practic de toată populaţia, cu excepţia unor intelectuali, deoarece
chiar membrii administraţiei publice locale, şi aici cu mici excepţii,
utilizează doar rusa. Aceştia, la rândul lor, nu vor să înveţe limba oficială a
statului în care trăiesc, deoarece sunt încurajaţi de către conducerea
republicii. Şi dacă nici primarul, nici viceprimarii nu se prea trudesc să
vorbească româna, macar în măsura în care o cunosc, de ce s-ar simţi obligaţi
s-o facă şi ceilalţi funcţionari? Dacă toţi împreună neglijează limba oficială
a ţării, de ce s-ar simţi obligaţi să o cunoască şi să o pună în capul mesei
directorii şcolilor sportive? De ce ar trebui să o facă şi pedagogii acestor
instituţii, antrenorii şi elevii?
Să nu uităm că majoritatea sportvilor
perfomeri, care reprezintă culorile ţării la competiţiile de talie internaţională,
sunt absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ cu profil sportiv, unde aşa
cum menţionam mai sus, problema utilizării limbii oficiale a statului este
neglijată şi de către pedagogi. De aici începe „comande naprotiv naş privet”,
de aici - „ştrafnoi udar”, etc.
Dacă problema utilizării limbii române în
R. Moldova nu poate fi soluţionată la nivel naţional, hai s-o facem cel puţin
cu statut de experiment, la nivel ramural. S-o începem cu sportul. Să permitem
arbitrajul meciurilor de fotbal şi nu numai doar fluieraşilor care cunosc limba
oficială a ţării. Să-i includem în teren pe fotbaliştii care barem încearcă să
studieze limba română. Pentru că un meci de fotbal este nu doar o competiţie.
El mai trebuie să fie şi un spectacol pe care-l privesc masele largi. Şi dacă
spectacolul este jucat prost, cu ce obraz actorii lui ar cere să fie răsplătiţi
cu aplauze îndelungate?"
Pavel STOICU, „Sport Plus”, aprilie 2004
sâmbătă, 6 august 2022
ÎN BĂLȚI POȚI ÎNTÂLNI MAI PUȚINE DRUMURI BUNE, DAR NIȘTE INDICATOARE, BINE FIXATE, TE FAC SĂ CREZI CĂ EȘTI ÎN CHIKAGO
Zilele trecute, primarul municipiului Bălți a felicitat angajații din sfera transportului feroviar cu ocazia sărbătorii lor profesionale. Și nu a uitat să semneze cu majuscule, НИКОЛАЙ ГРИГОРИШИН. A făcut-o nu în fața feroviarilor, ci cu ajutorul unor bannere publicitare împrăștiate pe străzile orașului într-un tiraj de numai el știe câte exemplare. Care costă, la sigur, nu puțini bani achitați nu din buzunarul lui Grigorișin, ci din banii publici.
Am încerca să trecem pe lângă acest fenomen, dacă am ști că bugetul municipiului Bălți are suficiente surse chiar și pentru asemenea soi de felicitări. Dar mă gândesc și la altceva: de ce n-ar merge Grigorișin la depoul de locomotive, spre exemplu, și să felicite feroviarii chiar acolo, aflându-se față în față cu colectivul sărbătoriților. Și de ce Grigorișin nu s-ar lăuda că bugetul municipal pe care e obligat să-l gestioneze corect, nu duce lipsă de mijloace financiare și pentru tirajarea unor bannere publicitare cu un asemenea soi de informație?
Încă de pe timpurile când capitala de nord era condusă de Vasile Panciuc și comuniștii rebotezați peste noapte democrați, la fiecare intersecție de drumuri, străzi, stradele și ulicioare, au fost instalate indicatoare. Ca, nu cumva, cineva să rătăcească în Chikago din nordul republicii. Vedeți și voi, dragilor, în poza de mai sus cum arată ele. La fiecare intersecție de drumuri, străzi, stradele și ulicioare. Că și aceste indicatoare au costat niște bani, cerșiți de la bugetul veșnic peticit, nu l-a prea durut pe nimeni.
Le puteți vedea alăturat. Și-l puteți aplauda pe Grigorișin. Că a început deja următoarea campanie electorală pentru primăria Bălți.
Iar această construcție instalată acum câțiva ani chiar în fața primăriei, sub ferestrele biroului primarului, se numește bibliotecă de stradă. La începuturi am văzut și cărți în interiorul ei. Luai ce-ti plăcea și puneai altceva în loc. Dar de vreo 4-5 ani, cutia e pustie. Încă bine că n-o doboară vântul, că nu s-au aciuat porumbeii sau cioroii în interiorul ei. Și când știi că bugetul bălțean e gol, și nu ajunge pentru peticirea tuturor găurilor, fără să vrei, îți pui o întrebare la care nu știu dacă cineva nu cunoaște răspunsul. Pentru că un primar, un viceprimar responsabil de gestionarea corectă a bugetului, nu ar admite să cheltuie banii publici pentru felicitări scrise pe bannere publicitare, care costă, sunt sigur, nu puțini bani. Ei ar merge în colective să le adreseze ce au a le spune. Doar că bannerele sunt cu bani, iar banii, zic înțelepții, sunt... ochiul dracului.
miercuri, 20 iulie 2022
AZI, ÎNTR-UN TROLEIBUZ DIN BĂLȚI, AM ÎNTÂLNIT-O PE RUSANDA
Am întâlnit-o astăzi pe Rusanda la Bălți. Pe țărăncuța Rusanda din povestirea lui Ion Druță, "Frunze de Dor".
Tocmai intrasem în troleibuzul cu numărul 4, care are drum până lângă casa unde locuiesc. Obosit, cu două genți pline cu bunătăți strânse de pe lotul de pământ de la o margine de oraș, m-am așezat repede pe un scaun din spatele troleibuzului. Și fiindcă nu era prea multă lume, m-am făcut comod în tot plinul, punându-mi gențile la picioare, astfel ca să nu încurce altui călător, în caz dacă vine să se așeze pe locul de vizavi.
Iar la următoarea stație în troleibuz a intrat... Rusanda. Și s-a așezat tocmai pe locul liber din fața mea.
M-a uimit simplitatea și frumusețea ei. Ochii, obrajii, buzele, privirea, vestimentația și tot ce ține de prezența ei în imediata apropiere a mea, m-a făcut să mă pierd. Încât nu am observat că ea s-a pomenit și mai stingherită.
Și am intuit că gențile de la picioarele mele o incomodau să se simtă sigură în purtare. Încât am încercat să le trag mai spre mine, cerându-mi scuze de incomoditatea pe care am creat-o.
Ori să fi fost mai mult o încercare timidă de a intra o vorbă? Nici eu nu am înțeles. Pentru că nu a reacționat în niciun fel la scuzele mele. A tăcut și și-a ascuns zâmbetul de pe față.
A mai intrat un băietan în troleibuz și s-a făcut bine chiar alături, pe scaunul de lângă al ei. Stare care a jenat-o și mai mult. Pentru că de la acel moment și-a aruncat privirea spre sticla mijlocului de transport, contemplând tot ce ieșea în calea lui.
Mi s-a părut forțat acest gest al Rusandei. Doar că nu am înțeles ce o făcea să iasă din realitatea ei firească. Și mă bucuram de frumusețea ei, a ochilor negri și rotunzi, de privirea pe care o arunca peste geamul troleibuzului.
Doar o singură dată am prins-o când și-a întors privirea și spre mine. S-a uitat chiar în ochii mei. Poate că întâmplător, dar mi-am dorit mult să nu fie așa. Pentru că o priveam și eu cu nesaț fără a-i da semn că o simt frumoasă. Și nu știu dacă a observat măcar un moment când o îmbrățișam cu privirea.
La stația Centru s-a ridicat și a coborât. Abia atunci m-am întrebat de unde atâta frumusețe la o femeie de 55-60 de ani. Mai bine zis, m-am convins încă odată că femeile toate sunt frumoase, iar Rusandele de 55-60 de ani sunt în fruntea topului.
Să nu fi avut cele două genți pline cu bunătăți de pe ogor, coboram și eu. Îmi făceam drum pe jos prin centrul urbei, că nu e atât de departe blocul unde locuiesc. Și poate intram în vorbă. Mai știi? Îmi spunea, sper, când va merge iar la lotul ei de pământ. Să ne întâlnim din nou în troleibuz.
Când să cobor și eu mă prinde o teamă înverșunată. Dar dacă nu era ea? Dacă cea care a coborât din troleibuz chiar în centrul orașului nu era Rusanda lui Ion Druță? Dacă este fiica sau soția unui ucrainean, care luptă în aceste zile pentru a scăpa țara în care s-au născut de fascismul rusesc? Dacă e, pur și simplu, o doamnă din Mariupol, care s-a refugiat la Bălți. Că nu am mai văzut-o până astăzi.
Această temere mi-a sugerat o altă întrebare, la care nu știu dacă voi găsi cândva răspuns. Dacă nu e Rusanda lui Ion Druță, de unde, atunci, timiditatea și rușinea din obrajii condrumeței mele? Care a coborât din troleibuz fără, măcar, să-mi dea voie să o privesc în ochi.
Seara, înainte de somn, l-am căutat pe Ion Druță în biblioteca mea. Și am deschis “Frunze de dor”:
“-Știi ce, bade Gheorghe... am sa-ți dau un băț.
- Ce să fac cu dânsul?
- D-apoi să te duci acasă, nu vezi ce-i întuneric!”
joi, 7 iulie 2022
PE SCENA NAȚIONALULUI BĂLȚEAN S-A JUCAT SPECTACOLUL "ENIGMA TEATRULUI", APLAUDAT DE ÎNTREGUL GUVERN AL RM
O spun din capul locului: nu am fost prezent la această întâlnire. Nici, măcar, la spectacolul "Enigma teatrului", despre care se zice că este un documentar ce reprezintă generația de aur a Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți. Dar nu pot trece indiferent pe lângă o postare de pe facebook despre vizita cabinetului de miniștri la această instituție de cultură prestigioasă din republică. Pentru că întregul executiv al RM a venit să se întâlnească cu angajații teatrului pentru a înțelege din surse sigure și convingătoare care sunt problemele instituției și ce le lipsește actorilor bălțeni pentru a atinge din nou culmile predecesorilor lor. Că până și actualul primar, ales în post cu un număr rușinos de voturi și care nu vorbește limba română, a ajuns să-i aplaude pe actorii teatrului bălțean, deși nu l-a prea văzut lumea s-o facă anterior.
Repet, nu aș fi trecut indiferent pe lângă postarea despre vizita întregului cabinet de miniștri la teatrul din Bălți, dacă asemenea deplasări s-ar fi întâmplat nu pentru prima dată. E o premieră pentru executivul republican, dar e o premieră și pentru Naționalul "Vasile Alecsandri" din Bălți. Este o premieră și pentru tânăra director general interimar al instituției, Onorina Tănase-Burlacu. Timp de peste cinci decenii, de când locuiesc la Bălți, nici unul din conducătorii instituției nu a izbutit să aducă la vreun spectacol tot cabinetul de miniștri al RM. Actualului director general interimar i-a reușit. E un semn bun pentru Bălți. Și pentru Teatrul Național "Vasile Alecsandri". Pentru întreaga artă teatrală.
În cadrul vizitei, premierul Natalia Gavriliță a anunțat că teatrul bălțean va primi din partea Guvernului un grant în valoare de un milion de lei pentru procurarea echipamentului modern de lumini și sunet. Șefa Executivului a specificat că asemenea investiții vor fi realizate pentru prima dată în ultimii 15 ani și că perioada următoare va fi una a investițiilor și modernizării, iar autoritățile vor identifica în continuare noi resurse pentru a oferi instituțiilor culturale cât mai multe posibilități de dezvoltare.
Ziceam că e și meritul tinerei director general interimar, Onorina Tănase-Burlacu, că un teatru din provincie s-a pomenit cu Guvernul în ușa. Or clădirea teatrului, care, se pare, că este cea mai frumoasă și impunătoare dintre toate câte le are RM, necesită deja reparații. În plus, e nevoie de investiții pentru completarea trupei cu actori noi. Există probleme ce țin de termoficarea încăperilor teatrului în perioada rece a anului. Toate aceste și alte probleme sunt permanent în vizorul administrației teatrului, care caută soluții cât mai eficiente și mai puțin costisitoare.
miercuri, 6 iulie 2022
ŞTEFANE, MĂRIA TA, TU LA BĂLŢI TE URCI, AU BA?
Ați știut că înainte de a fi instalat pe soclu, monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Bălți, a fost supus sechestrului? Mă crucesc și eu, chiar dacă am scris și am publicat un material la această tema încă în primăvara lui 2004. Îl puteți lectura și Dumneavoastră.
sâmbătă, 2 iulie 2022
EI AU URMĂRIT SCOPUL SĂ SPUNĂ LUMII CĂ BĂLȚI, CARE PRIMUL A VOTAT ÎN 1918 UNIREA, ESTE UN ORAȘ CU POPULAȚIE PREPONDERENT RUSEASCĂ
Pe 2 iulie 2013, la Bălți s-a pus temelia venirii în acest oraș românesc din nordul Basarabiei, a "Partidului Nostru". Altfel spus, în acea zi, în parcul central al urbei, s-a instalat piatra de temelie a unui monument în memoria legendarului artist rus Vladimir Vâsoțki.
Primăria bălțeană în acel an era condusă de către comuniști, care, probabil, nici nu și-au dat seama ce fac când au acceptat propunerea omului de afacere de atunci, Renato Usatâi, de a-l aduce pe Vâsoțki în centrul Bălți-ului. Plus că această propunere a fost acceptată și susținută de PCRM-ul lui Vladimir Voronin, în special de către deputatul Vladimir Vitiuk, fost lider al comuniștilor bălțeni. Și că la festivitatea de instalare a pietrei de temelie, Renato Usatâi l-a adus din Federația Rusă pe Nikita Vâsoțki, feciorul bardului rus.
În cadrul evenimentului desfășurat chiar la locul unde avea să fie construit un întreg complex arhitectural, a vorbit mai multă lume, dar și fiul regretatului artist rus. El a apreciat înalt proiectul viitorului monument și a mulțumit autorităților bălțene precum și lui Renato Usatâi, pentru contribuția sa la ridicarea lui. "Este un proiect interesant, a fost ales un loc foarte frumos pentru instalarea monumentului şi am încrederea că el se va înscrie foarte firesc aici“, a spus Nikita Vâsoţki. „În acest loc se vor fixa întâlniri, se vor plimba tinere mămici cu cărucioare, aici va fi viață. Cu toate că tata nu mai este de mulți ani în viață, realizez că dacă în Moldova i se pune monument, înseamnă că memoria noastră, memoria dumneavoastră şi dragostea dumneavoastră ni-l întorc pe el. Fie ca acest monument să stea mult timp, să-i bucure pe toţi care-l iubesc şi-l ţin minte pe Vladimir Vâsoţki. Vă mulţumesc mult tuturor care au contribuit la aceasta – orăşenilor, conducerii oraşului, lui Renato Usatîi”, şi-a exprimat convingerea Nikita Vâsoțki,
Tot în acea zi bălțenii au fost martorii unui concert la aer liber, prezentat de interpreții ruși Grigorii Leps și Slava. Iar organizatorii evenimentului s-au plimbat pe piața centrală a orașului, fiind fotografiați de către bălțeni.
În poza de mai sus, pe care am găsit-o undeva în internet, vedem mai multe fețe cunoscute de către bălțeni, dar pentru altă lume - nu prea. Dacă privim de la stânga spre dreapta fotografiei, îl vedem mai întâi pe Octavian Mahu, viceprimar pe atunci apoi și primar interimar de Bălți, Alexandru Usatâi vice-primar de Bălți, apoi deputat în Parlamentul RM, Vladimir Vitiuk, parlamentar în mai multe legislaturi, Nichita Vâsoțki, fiul marelui Vladimir Vâsoțki, și viitorul primar de Bălți Renato Usatâi, pe atunci om de afaceri în Federația Rusă. Poza a fost făcută în aceiași zi de 2 iulie 2013.
Mai multă lume din capitala nordului, dar și din alte localități a avut și continuă să aibă o atitudine sceptică față de acest monument. Unii afirmă că pe comuniști nu-i interesează memoria și opera lui Vladimir Vâsoțki. Pentru că nici nu i-o cunosc, iar unele creații ale marelui Vâsoțki bat chiar în comuniști. Ucraineanul Vasilii Panciuk, că el era atunci primar, și toată camarila comunistă, a urmărit un cu totul alt scop decât proslăvirea creației marelui artist. De fapt, ei au vrut să spună lumii că Bălți-ul, care în anul 1918 primul a votat Unirea cu România, este un oraș cu o populație preponderent rusească, afirmau alți analiști.
„Eu mă închin în faţa talentului lui Vâsoţki. L-am cunoscut personal, a fost un poet nemaipomenit, un actor extraordinar, adică a fost un om de teatru, un om de artă, în fața căruia merită să te închini. Dar asta ar fi fost bine venit la ziua oraşului, în ziua de naştere sau a morţii poetului. Și nu la Bălți, ci într-o localitate pe care Vâsoțki, ar fi vizitat-o măcar o singură dată” afirma actorul Anatol Răcilă.
Jurnalistul Ruslan Mihalevski spunea atunci că inaugurarea monumentului lui Vâsoţki a avut o promovare intensă în oraş, întrucât peste tot apăreau panouri publicitare în care se afirma că evenimentul este susţinut de un deputat din partea Partidului comuniştilor. El afirma că este o nedumerire să pui alături partidul comuniștilor și opera marelui Vladimir Vâsoțki, poetul care a vorbit în versuri oamenilor despre libertate şi nedreptatea regimului sovietic. Proiectul are doar conotație de PR politic în favoarea celora cu ideea, afirmă jurnalistul bălțean , potrivit adevărul.ro.
P.S. În cadrul mitingului de punere a pietrei de temelie a viitorului monument al tatălui său, Nikita Vâsoțki a declarat că va reveni la Bălți de câte ori va avea această posibilitate. Doar că vizita lui din 2 iulie 2013 în capitala de nord a Basarabiei a fost prima și ultima. O fi înțeles cine sunt edilii din Bălți.
vineri, 1 iulie 2022
RECUNOSC CĂ NU AM FOST NICICÂND ÎN COMUNA COTNARI DIN ROMÂNIA, DAR SPER SĂ O VIZITEZ ÎN TIMPUL APROPIAT
Nu cred ca am trecut vreo dată prin comuna Cotnari din România. Cel puțin, la această concluzie am ajuns după ce am consultat harta țării vecine ca să văd unde se află respectiva localitate. Care nu mi-a ieșit nicicând în cale în călătoriile mele ce le-am avut spre Botoșani și Ipotești, apoi, mai târziu, spre Suceava și Putna. Chiar dacă harta arată că unul din drumurile care duc spre aceste locuri sfinte trec prin comuna Cotnari.
Am, însă șansa să ajung în Cotnari, după ce acum ceva timp am făcut cunoștință cu Vasile Crețu, primarul comunei Cotnari. Îl puteți vedea în fotografia de mai sus, aflat, sper vă dați seama unde. Da, s-a întâmplat pe 8 mai curent la Bălți în fața Crucifixului ridicat acum 30 de ani în memoria prizonierilor lagărului din acest oraș.
Din păcate nu am mai reușit să aflu dacă cineva din locuitorii comunei pe care o conduce sau apropiații săi au trecut prin lagărul din Bălți. Mi-a fost oarecum să-l întreb în situația când l-am văzut alături de mai mulți bălțeni la un parastas oficiat de PS Antonie, Episcop de Bălți a Mitropoliei Basarabiei, pentru pomenirea celor ce au murit în lagărul din Bălți. Dar am intrat în vorbă cu Dumnealui ca și multă altă lume aflată la fața locului. De unde am putut să aflu mai multe amănunte despre cele 11 sate componente ale comunei, despre Podișul Sucevei și Rezervația naturală de interes național "Cătălina Cotnari", despre Podgoria Cotnari, unde cresc soiuri de viță de vie din care se produc renumitele vinuri de Cotnari. Și despre "Grasa de Cotnari" denumit vin domnesc, despre care se spune că doar "voievozii, regii și împărații aveau permisiunea să bea din acea licoare obținută pe baza unor tehnologii distincte în urma coacerii îndelungate a strugurilor".
Vinul ca vinul, dar se cere apreciată, în primul rând, disponibilitatea domnului primar Vasile Crețu de a-i prețui mult pe basarabeni. Ne spunea el atunci că a ajuns la Bălți după ce participase la o întâlnire cu basarabenii unui sat din raionul Florești. Iar l-a parastas a fost invitat de către Episcopul Antonie. Și a venit. Obosit de mai multe călătorii și bine intenționat de a ne spune că luptă pentru dreptate, pentru Unire. Și ne iubește, ca frați ce suntem.
A invitat mai multă lume la Cotnari. Am avut și eu o invitație. Acum regret că nu l-am întrebat pe domn primar când se dă la teasc poama ce crește în Podgoria Cotnari.
joi, 23 iunie 2022
DESPRE UN CONCURS ANUNȚAT DE NOUA CONDUCERE A NAȚIONALULUI BĂLȚEAN ȘI DESPRE IULIAN CODĂU, CARE ȘI-A ADUS LA BĂLȚI O PERNĂ DE ACASĂ, CÂND A DEVENIT ACTOR
Afișa mi-a amintit despre regretatul actor Iulian Codău, care, apropo, a ajuns actor după ce a trecut un concurs similar, desfășurat în primăvara anului 1957. Concursul de atunci a desenat pentru noua trupă moldovenească a teatrului bălțean și alți tineri talentați, dar îl pomenesc pe Codău, deoarece el a fost omul care a scris istoria instituției. Și a editat o carte care se numește "Teatru pe roate". Tot Iulian Codău mi s-a destăinuit că la 9 mai 1957, direcția teatrului din Bălți l-a anunțat că a fost selectat pentru postul de actor al trupei bălțene. Și l-a rugat să-și ia de acasă o pernă, când va veni la Bălți. Deoarece la căminul unde locuiau actorii nu ajungeau perne, mi-a explicat Iulian Codău.
Nu cred că cei aprobați să completeze trupa Naționalului bălțean după actualul concurs, vor trebui să-și aducă pernă de acasă. Dar dacă va fi nevoie, de ce nu? Treabă bună să se facă. Așa cum a mai fost în istoria teatrului bălțean.
miercuri, 15 iunie 2022
ÎNTR-O DIMINEAȚĂ DE ACUM 10 ANI, AFLAT ÎN TROLEIBUZUL NR. 1 DIN BĂLȚI, MI S-A FĂCUT RUȘINE DE BLUGII PE CARE-I PURTAM
Facebook-ul mi-a amintit astăzi cum acum un deceniu, m-am pomenit rușinându-mă că port blugi. S-a întâmplat pe 15 iunie 2012, într-un troleibuz din Bălți, fiind martor ocular al unei scene oribile. Era oră matinală, când majoritatea angajaților instituțiilor și întreprinderilor se grăbeau la serviciu, înghesuiți în salonul murdar al unui troleibuz de pe ruta nr. 1.
Un tip cam nespălat și cu tatuaje pe mâini o tot ruga pe o bătrânică, care, se vede, se întorcea deja de la piața agricolă din oraș, să-i dea două fructe de zmeură din căldarea aproape plină cu aceste bunătăți. Bătrânica, nu ca ar fi fost prea zgârcită, i-a refuzat mai mult fiind speriată de mutra individului suspect. La care gest, cel cu tatuajele si cu niște blugi nespălați de foarte multă vreme, s-a apropiat și mai mult de bancheta bătrânei și cu un ton și mai obraznic a vrut să-i întindă doi lei, doar ca să obțină cele două fructe de zmeură.
"Я так давно не кушал малину", a vociferat tipul.
Călătorii, care s-au pomenit martori ai situației, au început să se caute pe la buzunare pentru a se încredința ca nu le-a dispărut portofelele.
Eu, aflat ceva mai departe de locul unde se producea scena, eram
sigur ca nu m-a buzunărit nimeni și mi-am căutat de treabă. Doar că m-a cuprins
un fel de rușine cauzată de blugii pe care-i purtam. Erau de același model ca
ai tipului.
sâmbătă, 4 iunie 2022
CÂND MERG ACASĂ, LA CORLĂTENI, INVOLUNTAR, MĂ POMENESC AȘEZAT PE PRAGUL CASEI PĂRINTEȘTI, SĂ MĂ DOJENEASCĂ MAMA
Eu când mă văd acasă, la Corlăteni, involuntar, mă pomenesc deseori așezat pe pragul casei părintești. Și chiar dacă nu e pragul casei de la începuturi (cea veche a fost demolată după cutremurul din 1977), pe scările lui, mă simt copilul de altădată. Pentru că acest prag este cel mai scump.
E ca o prispă a casei buneilor mei Nicolae și Elizaveta, unde tata și mama au stat la începuturile căsniciei lor. E tribuna pe care aștept să fiu miluit ori dojenit.
Doar că mama nu mai e acasă de prin aprilie 2007. O fi cu multe treburi importante acolo, Sus. Și sunt sigur că mă păzește din Ceruri la fel de înduioșător, cum o făcea când era acasă.
DESPRE VARIANTĂ BĂLȚEANĂ A LACULUI CU NUFERI ȘI RUGINA CARE A ACOPERIT CHIPUL DIN CENTRUL URBEI AL MARELUI MIHAI EMINESCU Tot mai multă...
-
ERA VREMEA CIREȘELOR ALBE, IAR MAGDALENA UMBLA DESCULȚĂ PRIN CURTEA PE CARE AM CUTREIERAT-O CÂNDVA ȘI EU Ca să înțelegeți mai bine ce-mi d...
-
TATĂL MEU ÎL CAUTĂ PE-UN NEAMȚ RĂTĂCIT ÎN POLONIA. AR PUTEA SĂ-L ÎNTÂLNEASCĂ PE CUMNATUL SĂU, PAVEL, CĂZUT TOT PE-ACOLO În zilele începutulu...
-
VALERIU VA SCRIE SI IN CER ADEVARURI CRENGIENE. SI-L VA RUGA PE DOMNUL SA-L FEREASCA SA PUNA VIRGULA INTRE SUBIECT SI PREDICAT "Astazi,...
-
"AR FI CAZUL SĂ ÎNVĂȚĂM CÂTE CEVA DE LA PĂRINȚII NOȘTRI . DACĂ NU SĂ IUBIM, MĂCAR SĂ NU NE CERTĂM UNUL CU ALTUL" Lucia Cucu este...
-
"IOANA RADU DE MOLDOVA ȘI-AR FI DAT SUFLETUL ÎN LUNA UNUI FEBRUARIE, FIIND GĂSITĂ FĂRĂ SUFLARE LA SFÂRȘIT DE APRILIE " Pe 30 ianua...
-
AM AȘTEPTAT CA LA POARTA AȘTEPTĂRII: POATE VIN ASTĂZI, POATE VIN MÂINE. N-AU VENIT ȘI NU ȘTIU DE CE N-AU VENIT Am ajuns să devin hoț. Am fur...
-
DUPĂ APROAPE 6 ANI DE LA ÎNĂLȚAREA SPRE STELE A MARELUI MIHAI VOLONTIR, MORMÂNTUL LUI PARE UITAT DE TOATĂ LUMEA Sau despre Scara Valorilor ...
-
VERIȘORUL MEU A ALES SĂ MOARĂ DEPARTE DE BAȘTINĂ TOCMAI ÎN MOMENTUL CÂND ÎN DONBAS SE DUCEAU LUPTE CRÂNCENE O spun din capul locului: nu ști...
-
BANII NU ADUC FERICIRE. ȘI NICI PREA MULTĂ DRAGOSTE FAȚĂ DE PĂRINȚI Mă tot întrebam acum un deceniu, întrun jurnal personal, de ce tata şi m...
-
DORU, NEPOȚELUL MEU DE LA CHIȘINĂU, A ÎMPLINIT UN AN Zilele acestea, Doru, nepoțelul meu de la Chișinău, a împlinit un an. A crescut băiat...