DESPRE PENSIA LUI TATA, CARE A MURIT CU 3 LUNI ÎNAINTE DE A O PRIMI, ȘI DESPRE PENSIA MEA, FURATĂ DE CEI DE LA CTAS BĂLȚI
Tatăl meu nu a mai ajuns să primească pensie de la stat. S-a stins când mai rămăsese doar patru luni până la pensionare. A murit după ce a muncit o mulțime de ani în colhoz. Cu un omoplat ciuntit în războiul al doilea mondial. S-a întâmplat, repet, doar cu patru luni înainte de a împlini cei 60 de ani pe care-i cerea legislația din anul 1985 pentru a obține dreptul să se pensioneze.
Și doar abia acum, când se împlinesc 40 de ani de la moartea lui,
mă întreb cine a beneficiat de pensia lui tata. În contul cui au fost calculați
banii ce urma să-i primească el, dacă nu ar fi decedat? Pentru că nu a primit
nici o copeică din suma care a vărsat-o dea lungul anilor în fondul de pensii a
RSSM. Și nici mamei sau nouă, copiilor lui, nu ne-a revenit nici un gologan din ceea ce a vărsat tata în buget.
Întrebarea îmi apare în contextul unei nedreptăți prin care am
trecut și eu când am ajuns să fiu pensionat. Mi-o pun deseori, deși au trecut
circa 15 ani de când am obținut carnetul de pensionar. Iar ea, întrebarea, caută pe cine se înfruptă din partea pensiei ce nu mi-a fost calculată pentru
circa 8 ani de contribuție la fondul social? Bani pe care statul este
obligat să mi-i dea, dar nu o face.
Vorba e că la stabilirea pensiei nu mi s-au luat în calcul 7
ani și 9 luni de activitate prin cumul, cu un salariu întreg, perioadă pe care am consacrat-o ziarelor "Curierul de Nord" din Bălți și "Moldova
Sportivă", editată la Chișinău.
Prin decizia Judecătoriei Bălți din 10.09.2015, menținută parțial de Curtea de Apel Bălți și de Curtea Supremă de Justiție, Casa Teritorială de Asigurare Socială (CTAS) din Bălți a fost obligată să-mi recalculeze pensia. Doar că această decizie a rămas neexecutată până în prezent. CTAS Bălți a mimat doar executarea ei. Având protecția lui Plahatniuc, instituția și-a bătut joc și de mine, dar și de hotărârea instanței, mărindu-mi pensia cu 1,51 lei (a se vedea copia de mai sus a înscrierii datată cu 01.04.2016 din carnetul de pensionar). Pentru cei 7 ani și 9 luni de salahorie, pe un salariu întreg, la cele două publicații.
Când am înțeles că CTAS Bălți și Casa Națională de Asigurare Socială (CNAS), aflată sub protecția PD-ului și a PSRM-ului, nu-mi vor recalcula corect pensia, adică nu vor executa hotărârea judecătoriei Bălți, am început a "bombarda" procuratura, ministerele, guvernul și președinția, cerând ajutor să-mi obțin ceea ce merit. Naivul de mine, încă credeam că dreptatea mai poate fi obținută undeva. Doar că toate petițiile mele erau readresate CNAS-ului, adică instanței care m-a lipsit de ceea ce am cerut să obțin prin judecată.
Mă împăcasem deja cu această situație, plus că indexările anuale și cei câțiva ani ce i-am activat după pensionare, mi-au mărit puțin pensia. Am revenit, însă, la această problemă după câțiva ani nu doar pentru a-mi obține pensia pe care o merit. Deși m-aș bucura mult s-o am corect calculată. Dar și mai mare mi-ar fi bucuria dacă guvernarea (actuala, nu cele care au furat bătrânii), ar face curățenie la CNAS și CTAS-uri. Dar și în structurile de rangul doi și trei ale tuturor ministerelor, departamentelor și instituțiilor din țară. Fiindcă am ajuns, în sfârșit, să avem o Președinție, un Guvern și un Parlament democrate, care ne conduce spre Uniunea Europeană, dar care sunt încă restanțieri la restructurarea structurilor nivelelor doi și trei, unde au rămas să activeze aceeași funcționari. Demagogi, birocrați și corupți. Care sar dintr-un partid în altul, doar ca să nu fie deranjați pentru a-și face treaba așa cum vor ei.