joi, 18 decembrie 2025

 SFÂRȘITUL LUMII A ÎNCEPUT ASTĂZI

Rândurile de mai jos le scriam pe 18 decembrie 2012. Le-am găsit azi pe facebook.






















Sfârșitul lumii a început astăzi. Aseară mi-a rămas un os de pește în gât. Medicii de la spitalul municipal nu au putut să mi-l scoată. Am venit acasă cu osul în gât și cu gândul ca azi dimineață să mă prezint iar la un specialist de scos oasele de pește din gât. Dar s-a întâmplat ceva la care nimeni nu a îndrăznit să se gândească. După doar vreo zece minute de somn, aseară, m-am trezit și am scuipat osul cela pe care medicii nu l-au putut găsi.

Alt semn că începutul sfârșitului lumii a venit, e zăpada care ne-a bucurat atât de mult și ne-a făcut atâtea probleme. Bucuria nebunilor, se zice în popor. Cei cu puterea vor îndrăzni să pună cât le permite obrazul niște bani publici în buzunar, cu motivația că i-au cheltuit la curățarea drumurilor de zăpadă. Dar vine el și momentul când zăpada va înceta să mai cadă.

Încă un moment că sfârșitul lumii a început este apropierea sărbătorilor de iarnă. Că n-o să lăsăm un brad atât de frumos ornat, cum este cel din PNAM, și o să pornim spre unde se află acest sfârșit de lume. Ar fi o risipă prea mare de ceea ce avem.




UNUI BĂTRÂN DIN CÂȘLA ÎI VINE GREU SĂ STEA SINGUR ACASĂ, DAR NICI LA ORAȘ NU POATE SĂ SE DEPRINDĂ SĂ VIEȚUIASCĂ Am întâlnit deunăzi, în cent...