"AI PLECAT PREA DEVREME, FRATE VASILE, DAR DRAGOSTEA NOASTRĂ PENTRU TINE VA FI MEREU VIE ȘI VEI RĂMÂNE PENTRU TOTDEAUNA ÎN SUFLETUL ȘI INIMA NOASTRĂ"

Acum doi ani, pe 13 noiembrie 2022, în ambulanța care îl transporta spre un spital din capitală, lângă satul în care s-a născut, Copăceni, s-a stins Vasile Dobrogeanu. Avea doar 66 de ani.

L-a cunoscut o lume întreagă, deoarece Vasile a fost omul care a iubit nu doar viața, ci și tot ce ține de ceea ce ar fi putut să facă această viață mai bună. L-am cunoscut și eu acum mulți ani, când activa în cadrul Institutului pedagogic "Alecu Russo" din Bălți din acele timpuri. Erau vremuri tulbure, iar numele conferențiarului Vasile Dobrogeanu de la catedra de istorie a instituției bălțene, deveni tot mai cunoscut. Pentru că în toamna lui 1988, chiar el a creat la Bălți Cenaclul "Vatra", care devenise, potrivit autorităților publice locale, un fel de opoziție a acestora. Anume în acea perioadă am îndrăznit să realizez un material cu Vasile Dobrogeanu pentru Radioul Național, unde activam atunci. Iar la insistența unui coleg de breaslă de la ziarul "Tinerimea Moldovei" am pregătit și un interviu pentru gazeta tineretului.

Având facultatea absolvită și câțiva ani de dăscălie la școala din Sipoteni, Călărași, apoi funcția de lector la catedra de istorie a Institutului pedagogic "Alecu Russo" din Bălți, admis la doctorantura Universității de Stat "M. Lomonosov" din Moscova, dar fiind și exmatriculat la cererea securității, se întoarce la Bălți și obține restabilirea la catedră. Ca în 1996 să fie silit s-o părăsească din cauza reducerii semnificative a orelor de istorie a românilor. Și aceasta, pentru că anume în perioada de după revenirea de la Moscova, Vasile Dobrogeanu a întemeiat cenaclul "Vatra" și organizația teritorială Bălți a Frontului Popular din Moldova. Iar în 1995 a părăsit această ultimă formațiune, după ce a descoperit adevărata față a liderului ei, Iuri Roșca.

Ceva mai târziu, când a fost silit să plece de la catedră și rămăsese fără serviciu, l-am întâlnit pe profesorul de istorie Vasile Dobrogeanu la piață. Nu în calitate de cumpărător, ci în cea de vânzător. Avea undeva la țară un teren agricol pe care creștea cartofi și alte legume.

La Muzeul de istorie și etnografie din Bălți, a cărui director mulți ani la rând a fost chiar soția lui Vasile Dobrogeanu, doamna Ludmila Dobrogeanu, se păstrează un video filmat în zilele de 28 și 29 aprilie 1990. El redă evenimentele de arborare a Tricolorului pe blocul administrativ al Institutului Pedagogic "Alecu Russo" și pe clădirea Comitetului Executiv al Sovietului de deputați ai poporului, cum se numea atunci actuala Primărie Bălți. S-a întâmplat a doua și a treia zi după ce primul Parlament al Republicii Moldova aprobase pe 27 aprilie 1990 Tricolorul drept Drapel Național al Republicii Moldova. Ambele aceste acțiuni s-au produs cu implicarea activă a lui Vasile Dobrogeanu.

A activat mai apoi, pe parcursul vieții sale, în calitate de profesor de istorie la Școala profesională nr. 1 și Colegiul de Industrie Ușoară din Bălți, ultimul post fiind cel de director la Școala profesională nr. 4 din același oraș. De două ori a fost ales consilier în Consiliul municipal Bălți.

Iar în martie 2006, Vasile Dobrogeanu împreună cu alți 44 de profesori de istorie din țară, refuză să urmeze cursurile de perfecționare din cadrul Institutului de științe ale Educației. Ca răspuns la intenția guvernării comuniste de a introduce în școli cursul de istorie integrată, ei au protestat și au demonstrat că respectiva istorie este antiștiințifică și antironânească. 

Referindu-se la manualul istoricului Serghei Nazaria, care insista predarea în școală a istoriei integrate, Vasile Dobrogeanu scrie în "Ziarul de Gardă" din 9 martie 2006: "Cartea mai conține numeroase inepții care dezvăluie scopul final al acestuia: distrugerea verticalității viitoarei generații. Noi, profesorii care suntem mai înaintați în vârsta, avem mai multă experiență decât tinerii specialiști, de aceea, oricum ar încerca comuniștii să ne modeleze, nu vor reuși. Cu atât mai mult ca nu au reușit acest lucru nici in perioada URSS, când eram pe la facultăți. Chiar dacă eram îndoctrinați și îndobitociți, nu au reușit să înăbușe în noi spiritul românesc. Nu vor izbuti să facă acest lucru nici acum, în pofida oricăror intimidări la care suntem supuși. In prezent, se încearcă întemeierea unui nou model de educație istorică, în scopul nimicirii desăvârșite a spiritului și culturii noastre. Ne vom opune vehement acestor încercări obraznice și murdare ale actualilor guvernanți. Dacă nu vom pune capăt acestor acțiuni, vom ajunge cu toții în prăpastie."

Profesorul de istorie Iacob Cazacu, care în prezent locuiește în Canada, a reușit să afle de ce Vasile Dobrogeanu a fost exmatriculat de la doctorantura Universității de Stat "M. Lomonosov" din Moscova. În opinia acestuia instituția din capitala Rusiei primise un demers de la Chișinău, care era semnat de persoane mari ale partidului:  P. Petric, secretar al C.C. al PCM pentru ideologie; I. Sandu, vice-ministru al învăţământului superior; V. Iovv, prim secretar al C.O. Bălţi al PCM ş. a. În acest demers se cerea rechemarea de la studii a lui Vasile Dobrogeanu, fiind acuzat de următoarele: 1. În așa numita problemă Basarabeană se află pe poziţiile istoriografiei burgheze române; 2. Pledează pentru necesitatea revizuirii hotarelor RSSM. Ca urmare este exmatriculat și rechemat în Tară. 

Poetul și senatorul PNȚCD român Ioan Alexandru a ajuns la Bălți tot prin strădaniile lui Vasile Dobrogeanu. Era anul 1992, când în una din zile ne-am pomenit în redacția săptămânalului "Curierul de Nord", la care activam atunci, cu marele poet  însoțit de Vasile. Ioan Alexandru, a intrat în redacția noastră să ne încurajeze și să ne spună adevărul despre mineriadă. Ne-a și lăsat o copie a Crucii ce o purta permanent cu el, Cruce pe care am agățat-o la intrarea în redacția noastră. Astăzi, din păcate, nu mai e nici Ioan Alexandru, nici Vasile Dobrogeanu, nici  "Curierul de Nord". Dar bălțenii nu-i uită  și-i va avea mereu în amintirea lor.

                              *                *               *    

Ai plecat prea devreme, frate Vasile, dar dragostea noastră pentru tine va fi mereu vie și vei rămâne pentru totdeauna în sufletul și inima noastră, scrie același prieten de familie, Iacob Cazacu.

PENTRU CĂ E DEMOCRATIE, MINORITĂȚILE NAȚIONALE DIN BĂLȚI ZIC CĂ RUSA ESTE... CEA MAI NAȚIONALĂ LIMBĂ A LOR 

Am mai spus-o undeva pe aici și reiterez acest adevăr: majoritatea populației orașului Bălti are rădăcini românești. Iar cei ce încurcă ițele în studierea și vorbirea limbii române sunt în minoritate.

Este adevărat ca aceștia se află la putere. Și dacă le este lene să învețe româna, o fac pe democrații: trebuie să respectăm drepturile minorităților naționale. În opinia lor, respectarea drepturilor acestora ar însemna să se vorbească - atenție - nu limba minorităților naționale, ci rusa.

Or moldovenii noștri, care nu cunosc nici româna cum ar trebui s-o cunoască, nici rusa ca lumea, asta si așteaptă. Sa vorbească într-o limbă păsărească pe care nimeni nu o poate numi cultă.

Îndrăznesc să trag concluzia că starea sănătății limbii oficiale a RM vorbite la Bălți, depinde de gradul de cunoaștere a românii de către autoritățile publice locale. Or primăria, ani în șir, continuă să fie instituția care neglijează cel mai mult utilizarea limbii române în comunicarea cu bălțenii și nu numai.

Cum să se schimbe situația, dacă nu e de unde? Doar ultimul, adică actualul primar, cunoaște limba oficială a Republicii Moldova. Și e mare păcat că nici el nu poate influența situația lingvistică din executivul bălțean. Prea mulți necunoscători ai limbii române activează în această structură.

Or din anii 90 ai secolului trecut până în zilele de azi nici nu s-a putut face ceva pentru a schimba starea lucrurilor. Pentru că, hai să vedem, cine au fost dea lungul anilor la conducerea orașului. Numai în perioada de când, după facultate, m-am stabilit eu cu traiul la Bălți, în posturile cheie din această localitate au activat persoane care au neglijat completamente limba poporului băștinaș al acestui teritoriu. Iar unii din aceștia au fost promovați în posturi mai importante la Chișinău. Vi-i mai amintiți? E vorba despre Iovv, Morev, Panciuc, Iukin, Pritula, Tonciuc, Usatâi, Grigorișin și alții, pe care, posibil, i-am scăpat din vedere. Nimeni dintre aceștia nu au vorbit româna la locul lor de muncă.

Reieșind din această situație, întrebarea e cum să îndrăznească un simplu bălțean să intre la vreun demnitar din primărie și să-l salute în română. Mai ales că, și în prezent, doi din viceprimari nu vorbesc limba oficială a Republicii Moldova.