ȘI ECHIPA FAMILIEI GINERELUI MEU A IEȘIT ÎN PIAȚA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE LA STARTUL MARATONULUI CHIȘINĂU 2024

Facebook-ul a publicat deunăzi mai multe poze în care îi găsesc pe ai mei. Prima fotografie, cea de mai sus, îi reprezintă pe Sandu, Rodica, Magdalena și Doru, care-mi sunt ființele cele mai apropiate sufletului. Sandu  este unicul ginere pe care-l am. Rodica e și ea unica fiică, cu care mă mândresc mult. Iar Magdalena și Doru sunt cei mai scumpi și unici nepoței. 

Recunosc, nu i-am mai văzut de o bucată bună de vreme. Mi-e și rușine să spun când ne-am întâlnit ultima dată. Pentru că au locuit până nu demult la Chișinău, iar acum ceva timp s-au stabilit cu traiul într-o suburbie a capitalei.

Motivul pentru care au fost făcute aceste poze e Maratonul Chișinău 2024, la care a participat și echipa AvantCAD, membru al căreia este ginerele Sandu. Dar la sărbătoare a participat și "echipa de susținere, care a avut maratonul ei datorită lui #doruodoru", a scris Rodica pe Facebook. Acum ați priceput cine este nepotul meu, Doru?

REGRET PENTRU COPACII DE NUC CARE NU AU CRESCUT DIN VINA MEA

Toamna trecută, aflându-mă în drum spre casa părintească, m-am pomenit cu un regret pentru niște păcate copilărești ce le-am săvârșit la o vârstă când încă nu poți să-ți dai seama ce faci. Regretul m-a făcut să mă spovedesc în fața propriei conștiințe, dar și față de consătenii mei. Astfel încât m-am simțit obligat să filmez acești copaci de nuc aflați de-asupra satului meu în lungul șoselei ce pornește din Bălți spre nordul republicii. Și să vă spun de ce bazaconii eram în stare să facem noi,  copiii șotioși din generația mea. 

Ceea ce vedeți mai sus sunt copaci care au crescut și încă există  doar pentru că sunt... nuci.

Nici nu mai țin minte câți ani să fi avut atunci. Dar mi-amintesc că mergeam împreună cu alți copii din măhală să strângem struguri din via colhozului care fusese recoltată deja. Pentru că în urma culesului grabnic al roadei, pe tufe mai rămânea încă multă poamă. Umpleam o căldare - două cu struguri și ne întorceam fericiți acasă. Unde părinții ne încurajau și ne promiteau să ne cumpere o haină nouă sau chiar ceva mai pe placul nostru copilăresc.

Dar nu despre asta voiam să vă povestesc. Tema  e cu totul alta. Cineva dintre noi, puștanii de atunci, a descoperit că de-a lungul șoselei din apropierea viilor, fusese sădite în sol nuci. O făcuse cei din brigada de vii și livezi pentru a crește o fâșie de copaci de-a lungul șoselei. 

Iar noi, chita noastră. Cum era să ne săturăm de miez de nucă?  Dezgropam cuibul cu fructele sădite și ne pricopseam cu miezul gustos de nuci.

Habar nu am câți viitori copaci am păpat noi în acea toamnă. Dar angajații brigăzii de la vii și livezi au descoperit "afacerea" noastră și au plantat alături încă un rând de nuci. Pe care noi nu l-am descoperit. 

Asta e povestea cu copacii de nuc care cresc de-asupra satului unde m-am născut. Au îmbătrânit sireacii. Ca și noi, puștanii fără minte din anii copilăriei mele.

DESPRE VARIANTĂ BĂLȚEANĂ A LACULUI CU NUFERI ȘI RUGINA CARE A  ACOPERIT CHIPUL MARELUI MIHAI EMINESCU DIN CENTRUL URBEI 

Tot mai multă lume consideră că executorii Proiectului "O cultură – o rută în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți", finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, și-au bătut joc de numele Marelui Mihai Eminescu, dar și de banii europeni. Și astăzi, cam la un an de la finalizarea proiectului, bălțenii se întreabă dacă există în RM careva structuri capabile să afle de ce s-au acoperit cu rugină elementele metalice, parte componentă ale lui. Își pun această întrebare deoarece, zic ei, cineva a încurcat propriul buzunar cu cel al statului.

Dar nu e vorba numai despre rugină. Se vorbește și despre necunoașterea materiei de către cei care au gravat și au tăiat în metal fragmente din opera Luceafărului literaturii române. Iar drept argument aduc una din strofele poeziei "Lacul", în care Eminescu scrie: "Dar nu vine. Singuratic / În zădar suspin și sufăr / Lângă lacul cel albastru / Încărcat CU flori de nufăr." Deci este vorba despre Lacul CU nuferi, nu despre Lacul DE nuferi. Lac, care în varianta bălțeană apare pe potriva nivelului de cărturărie a executorilor proiectului. Îl puteți vedea în poza de mai jos. Pustiu, fără apa și... fără nuferi.

În context, zilele trecute, activistul civic, bălțeanul, Nicolai Usatâi, a venit cu o replică dură și despre cum au fost cheltuiți banii alocați pentru implementarea proiectului. El a concretizat că la realizarea acestuia s-au cheltuit 427700 euro din bugetul municipiului Bălți și 685500 euro alocați din bugetul european.

Sursa citată susține că proiectul prevede utilizarea unor panouri Corten din tablă oțel, grosimea 4 mm, dar care, în realitate, au grosimea de doar 3 mm. Și nimeni nu știe unde a fost utilizată tablă din oțel, deoarece tot metalul folosit la asamblarea elementelor proiectului este acoperit de rugină.

Nicolai Usatâi afirmă că bălțenii nu au prea mare interes față de proiectul eminescian folosind metalul Corten: el nu aduce profit și nu produce nici mare plăcere, ci doar generează creșterea temperaturii mediului ambiant pe timp de vară. Dânsul a mai povestit că fiind în trecere prin Botoșani, nu a văzut în parcul de acolo elemente metalice cu tematică eminesciană aflate în rugină. Iată de ce a propus bălțenilor să facă o excursie la Botoșani ca să se convingă ce reprezintă cu adevărat Proiectul "O cultură – o rută în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți", finanțat de Uniunea Europeană.

Nicolai Usatâi mai insistă ca bălțenii să se adreseze organelor de drept din RM ori chiar nemijlocit procurorului-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, pentru a verifica cum au fost cheltuiți banii publici europeni și cei din bugetul municipiului Bălți. "Analizând situația pomenită, eu am tras concluzia că bălțenii nu au posibilitate și nici nu sunt în stare să controleze primăria locală", a concluzionat Usatâi.

Ulterior, declarațiile activistului Nicolai Usatâi au fost comentate de mai mulți internauți. Igor Melnic, spre exemplu, se întreabă ce cred Grigorișin și Șmulskii despre propunerea lui Nicolai Usatâi de a se adresa organelor de drept pentru a face claritate în cele ce s-au întâmplat. Igor Melnic se mai întreabă ironic dacă aceștia doresc să meargă în excursie la Botoșani.

Iar Vladimir Luzin susține că va merge la Bătoșani pentru a vedea cum a fost realizat proiectul acolo și să afle dacă inițiatorii proiectului cunosc realitatea de la Bălți.

Игорь Мельник

Молодец Коля. А интерестно как относятся к расследованию Григоришин, Шмульский. Они не хотят сьездить в Ботошаны?

Владимир Лузин

С удовольствием поеду в Ботошаны. Очень интересно как там реализован проект и знают ли организаторы про нашу действительност

Reamintim că până la alegerile locale de la sfârșitul anului trecut, Nicolai Grigorișin a fost primar de Bălți, votat doar de circa 9 mii de bălțeni. Ghenadi Șmulskii  a exercitat în aceeași perioadă funcția de vice-primar pentru economie și finanțe.

Chipul din bronz al Marelui Eminescu, alături cu tancul sovietic din timpul războiului al doilea mondial, face parte și el din proiectul nominalizat. (!!!) După ce vezi această priveliște, fără să vrei, ajungi să tragi doar o singură concluzie: trebuie să nu cunoști nici un vers scris de Mihai Eminescu, ca să creezi o asemenea compoziție metalică. Să o faci fără remușcări și rușine.

Dacă observați, nimeni din persoanele pomenite în acest material, nici eu măcar, nu afirm direct că din banii meniți pentru realizarea proiectului, s-a furat. Doar se dă de înțeles despre acest păcat prin declarații mai puțin dure. Cum ar fi, spre exemplu: las" să ne-o spună Laura Codruța Kovesi. Că e procuror european. Și are dreptul să zică că s-au furat, dacă s-au furat. Că panourile celea care se numesc Corten, potrivit proiectului, sunt din tablă de oțel și ar trebui să aibă o grosime de 4 milimetri. În realitate ele sunt doar de 3 milimetri grosime. Și sunt acoperite de rugină aceste panouri. O culoare care ponegrește chipul Marelui Eminescu și imaginea Uniunii Europene. Dar și a unei structuri statale care poartă numele Primăria.

CONCURS CARE L-A FĂCUT PE UN JURAT SĂ LANSEZE O ÎNTREBARE RĂMASĂ TITLU ÎN ISTORIE: TOT DIN REPUBLICĂ SUNTEȚI?

Vă mai amintiți de "Hecenii"? Da, vă întreb dacă nu ați uitat cumva de ansamblul de dansuri populare cu viză de reședință într-un sat mic de lângă Bălți, populat de vreo două mii de locuitori. Colectiv care a uimit toată românimea de pe glob, când a evoluat la concursul televizat ''Românii au talent''. Și care a făcut pe unul din jurații emisiunii, parcă în glumă, parcă în serios, să lanseze o întrebare rămasă titlu în istoria concursului: "Tot din Republică sunteți?"

În acele zile de faimă pentru heceni, i-am aplaudat, dar am și distribuit, apoi am postat într-un album separat filmele cu dansurile lor care i-a făcut cunoscuți în lume. Ca să-mi doresc să fac ceva mai mult: să completez acest blog cu filmele ce le-am pus la păstrare în albumele mele și să le adresez tinerilor dansatori succese și laudele care le merită. 

Dar trebuie s-o încep cu un gând despre rezultatele finalei concursului. Unul năstrușnic, la prima vedere, dar cu drept de existență și nelipsit de argumente.

Nu știu de ce, dar am impresia că ansamblul a fost nedreptățit. În acea zi de sfârșit de Florar, când s-au făcut totalurile ediției 14 a concursului televizat "Românii au talent", băieților li s-a oferit doar locul trei. Ei, însă, au meritat mai mult. Poate chiar locul întâi.

Marele Premiu, după cum știți, a revenit lui Cristian Ciaușu, care a interpretat la nai, o suită de melodii populare. Păi, în viziunea mea, a interpreta la nai melodii populare însoțit de un taraf, e... altceva decât șă joci o suită de dansuri populare. Suită interpretată nu de o singură persoană, ci de un colectiv, acțiunile căruia e necesar să fie coordonate, modelate pentru ca să placă privitorilor. 

Să nu uităm că este vorba despre 20 de tineri cu vârste  cuprinse între 13 și 18 ani, care sunt prima formație de dans popular ce a obținut Golden Buzz în cadrul concursului  "Românii au talent". Andra, juratul care i l-a oferit, a venit și cu o constatare, din care aflăm că "folclorul n-o să moară niciodată, pentru că văzându-vă pe voi, mi se pare că, gata, viitorul sună bine." 

"Sunteți cei mai tari, sunteți, copii", mai spunea tot atunci Andra.

ACUM CÂTEVA ZILE, CĂTĂLINA, NEPOATA MEA DE LA SORĂ, ÎMPREUNĂ CU ALESUL EI, MIHAI, AU PORNIT TRENUL VIEȚII

Ziua din 1 septembrie curent a fost nu doar o duminică, ci și prima zi din toamna care a poposit pe meleagurile noastre. A mai fost și o sărbătoare pentru mai multă lume. Am sărbătorit și eu, vă spun de ce, puțin mai încolo. 

A fost, în primul rând, o zi deosebită pentru Cătălina, nepoțică de la soră și Mihai, iubitul ei, care și-au spus un DA ferm în fața Altarului Bisericii Tuturor Sfinților din Bălți. I-am felicitat chiar acolo, în locașul sfânt, și le-am urat Casă de piatră, copilași sănătoși și frumoși. 

Recunosc cu regret că nu mai fusesem la vreo nuntă de la cea a fiicei mele, celebrată acum nouă ani la Chișinău. Iar în seara primei duminici de septembrie, care a fost și prima zi a lunii, la Bălți, am jucat la nunta Cătălinei și a lui Mihai. 

Că a fost o nuntă veselă și pe nota zece, e puțin spus. Toată lumea s-a simțit bine și mulțumită. Până și colacul miresei a fost cedat întreg Cătălinei de către mire. Ca până la urmă să fie rupt în mod normal, partea leului revenind bărbatului.

Le-am și urat să se conducă până la adânci bătrânețe de această firească și logică rupere a colacului vieții.

Să fiți fericiți scumpilor! Fericiți voi și părinții voștri, dar și bunicii, unchii și mătușile, toată lumea care a jucat la nunta voastră.

 

La ce s-o fi gândind în anumite clipe soacra cea mică? Sunt sigur că doar la bine îi sunt gândurile. Pentru fiică-sa. Și la..., mai știi, la problemele vieții. Care apar fără să le aștepți. Dar și la colacul cela, care până la urmă, a fost, totuși, rupt în două.

Și la încă o nuntă. Că mai crește o viitoare mireasă. Care și-a pus rochia sorei mai mari, demonstrând la toată lumea că dezbrăcatul miresei nu este doar o veche tradiție din cadrul unei nunți. Priviți-o mai sus cât de mândră se simte.

DUREREA COPACULUI CARE CREȘTE PE ACOPERIȘUL ETAJULUI NOUĂ AL UNUI BLOC NEFINISAT AL SPITALULUI DIN BĂLȚI                  sau TOATĂ LUMEA ȘTIE CĂ NECUNOSCUTA SABRINA ARE IUBIT

La intrarea în blocul central al Spitalului municipal Bălți găsim placa de mai jos, care ne anunță că medicul Petru Chimirciuc a dirijat edificarea spitalului municipal și că tot el a stat la cârma respectivei instituții curative între anii 1982-1994. A fost conducătorul acestui spital până la alegerea sa în primul Parlament, care a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova. 

L-am cunoscut personal și am o amintire frumoasă față de domnia sa. Pentru că în perioada edificării spitalului am participat de mai multe ori la ședințele de lucru operative de la șantier, cu scopul de a mă documenta în vederea realizării unor reportaje difuzate de unicul post TV din republică în acea perioadă, care astăzi se numește TVM.

În prezent, de la etajul unei secții a respectivului spital, unde am fost internat acum ceva timp, am descoperit lucruri uluitoare, buimăcite, dacă vreți, aflate pe teritoriul lui. Raportate la intenția actualului ministru al sănătății, Ala Nemerenco, acestea nu doar uimesc, ci provoacă numeroase semne de întrebare. Toate fără răspunsuri. Spun astea deoarece alături, perpendicular față de actualul bloc curativ în funcțiune, există încă din anii când spitalul se afla în schele, un al doilea bloc curativ prevăzut de proiect, ridicat până la acoperiș și... conservat pentru vremuri bune. 

Doar că pentru guvernările care s-au perindat pe parcursul ultimilor trei decenii, vremurile bune nu au mai sosit. Astfel, încât pe acoperișul acestui bloc nefinisat acum 30 de ani, a crescut un copac înalt care continuă să se dezvolte, probabil, plângând în singurătate de necompetența și indiferența demnitarilor de la Ministerul Sănătății față de risipirea mijloacelor financiare din bugetul statului. Tot aici, pe ultimul rând de panouri din beton al susului clădirii, cineva și-a afișat marea dragoste față de o domnișoară cu numele Sabrina. A aflat, ori nu, frumoasa Sabrina despre dragostea ce i-o poartă cineva atâția ani, cunosc doar pereții acestei clădiri nefinisate care, încet- încet, se risipesc. În timp ce ministrul, Ala Nemerenco, pune la cale edificarea unui alt spital, undeva, pe moșia satului Corlăteni din apropiere.

Pe parcursul anilor care s-au scurs de la darea în folosință a primului bloc curativ, pe teritoriul lui a fost ridicată și o biserică ce are cupole aurite, dar și mai multe acareturi ale acesteia. Chiar dacă o altă instituție a creștinismului activează în incinta spitalului încă de la darea în folosință a lui. De fapt, biserica ocupă terenul unui părculeț cu copaci, flori și alte verdețuri mult necesare pacienților, care se înăbușă în căldura din saloanele neapărate de soare și vântoaice.

Iar pacienții, cei mai curajoși și cu mai multă minte lucidă, se tot întreabă de ce acest spital e lipsit de umbră, verdeață și  aer curat. De ce e neglijat un bloc deja construit, care ar putea fi de folos instituției și orașului, iar ministerul se avântă în aventuri de edificare a unui nou spital pentru Bălți? Și ce ar fi zis Petru Chimirciuc, dacă s-ar scula din somnul lui de veci și ar vedea ce se întâmplă astăzi în jurul spitalului pe care l-a construit?

                                  *              *             *

P.S. Adresez pe această cale sincere mulțumiri tuturor angajaților secției Chirurgie nr.1, pentru atenția ce mi-a acordat-o în perioada cât am fost internat în această instituție. Chiar și în aceste vremuri dificile, medicii spitalului, asistentele medicale, infirmierele, constituie un colectiv unit, profesionist și întotdeauna sunt gata de a acorda ajutorul medical necesar pentru refacerea sănătății tuturor celora care suferă.

CU TANTI NATALIȚA, LA O CLACĂ DE ÎNVÂRTIT SARMALE

Tanti Nătălița a fost sora cea mai mică a lui tata. Cea mai mică, dar și mai voinică, o lăudau neamurile. Pentru că pe tanti Nătălia o puteai vedea și la o clacă de călcat lutul, și la lipit pereții șau podul unei case nou construite, și la cules de struguri, și la făcut sarmale pentru o petrecere sau praznic, și oriunde era invitată să dea o mână de ajutor. 

A născut o casă de copii, probabil, pentru că ea și ceilalți încă șase frați și surori s-au crescut unii pe alții. Părinții lor au părăsit această lume secerați de o boală nemiloasă, când Mișulică, cel mai mic dintre frați, avea doar câțiva ani. Astfel că Nătălița l-a dădăcit și ea.

E cea din poza de mai sus, probabil, numită un fel de șef la învârtit găluște, cum le zic pe la noi sarmalelor. Încrederea i-o fi acordat-o mama, căreia îi venise timpul că fie soacră mică cu soră-mea mireasă. Iar mama a fost o femeie care ținea la curățenie, corectitudine, verticalitate, lucrul bine făcut și s-a bucurat de multă stimă printre săteni.

Acum mulți ani, m-am convins cât de puternică a fost tanti Nătălia la... înmormântarea propriului copil. Tolică, căci despre el e vorba, a fost unul din cei cinci copii a sorei mai mici a lui tata. Plecase la munci într-o țară europeană, de unde l-a adus în sicriu fratele său mai mic, Nicolae, care tot la munci era, dar într-o altă țară europeană. 

Tolică a murit, cum se zice pe la noi, prostește. Din spusele fratelui mai mic,  a fost strivit de roțile unui tractor pe un șantier. La înmormântare, tanti Nătălița nu mai avea lacrimi să le verse. Dar plângea fără ele, pentru că l-a petrecut pe Tolică, văzându-i doar fața printr-o ferestruică a unui coșciug închis ermetic. Atunci m-am convins cât de puternică a fost mătușa mea, Natalia.

Am iubit-o ca pe o mamă, căci știa să se apropie de sufletele celor dragi. Iar dragă îi era toată lumea bună.

Din păcate, majoritatea participanților la claca surprinsă de obiectivul aparatului meu de fotografiat, nu mai e cu noi. A fost rezidită și clădirea pe fundalul căreia se desfășurau evenimentele, sunt lipsă și acareturile din preajmă. Și doar pozele îmi mai amintesc de cele întâmplate acum vreo patru decenii și ceva în curtea casei părintești, când tanti Nătălița avea grijă de cum se învârtesc sarmalele, pe care le-au mâncat invitații la nunta sorei mele.

ROMANUL "TEMA PENTRU ACASA" DE NICOLAE DABIJA, JUCAT DE ACTORII BĂLȚENI PE PERONUL GĂRII "PĂMÂNTENI" DIN BĂLȚI,        sau Spectacolul în timpul căruia am fost coșiți de țânțari 

Astăzi, 28 iulie, Radioul moldovenesc a difuzat varianta radiofonică a spectacolului "Tema pentru acasă" în execuția actorilor Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți. S-a întâmplat exact la o lună după  premiera absolută a acestui spectacol  produsă sub cerul liber, la Gara "Pământeni" din Bălți. Versiunea Radio a fost redactată de Ludmila Alexei.

Dar înainte de acest eveniment mass-media locală și republicană a publicat mai multe știri și reportaje TV despre varianta dramatică a reprezentației. O fi meritat-o, probabil. Iată de ce încerc și eu să inserez câtva fraze la cele scrise deja, cel puțin pentru istorie. Și mai sper ca "Potcoava pierdută" să aibă doar de câștigat în urma plasării acestui material în spațiul ei. 

O spun din capul locului: interesul față de spectacol, dar și reușita lui, se datorează nu numai faptului că a fost prezentat pe peronul Gării "Pământeni" din Bălți. Și nici că a fost jucat în premieră absolută în seara de 28 iunie, care știe toată lumea ce zi este pentru basarabeni. Dar și pentru că dramatizarea romanului lui Nicolae Dabija aparține lui Ion Marcoci, un actor cu multă experiență, iar regia spectacolului au semnat-o mai tinerii actori Ina Ilașciuc și Ciprian Răcilă. Și pentru că toată trupa Naționalului din Bălți prezentă pe scena improvizată a fost la înălțime, creând un spectacol original apreciat cu nota zece. Plus că au evoluat artiști cu cel mai înalt titlu onorific, cum ar fi, spre exemplu, Ion Marcoci, Anatol Răcilă, Eufrosinia Capmare, Constantin Stavrat, precum și tinerii Stela Guzun, Eugen Rusu, Daniel Nedeico, dar și mai puțin tinerii Ciprian Răcilă, Ina Ilașciuc, Sergiu Chiaburu și alții.

Întreg acest colectiv în compania și a corpului tehnic al teatrului, au creat o poveste de dragoste dintre profesorul de română Mihai Ulmu și eleva sa Maria Răzeșu. Poveste care, de fapt, întruchipează tragedia deportărilor staliniste ale basarabenilor din anii cincizeci ai secolului trecut. E o lecție de istorie vie, care a reușit să spună și să convingă comunitatea prin ce chinuri au trecut basarabenii în secolul trecut, un omagiu adus suferințelor românilor din Basarabia sub ocupația sovietică, a scris mass-media bălțeană.

Iar Radio Moldova menționează că "Prin „Tema pentru acasă”, care acum a luat forma de spectacol sonor, deopotrivă devenită și carte a memoriei, în care urmașii pot regăsi destinele străbuneilor, buneilor sau părinților rupți de la pământ și siliți să-și părăsească în 1941 și apoi în 1949 casele, în total peste 11 mii de familii de basarabeni supuse la groaznice suferințe, aducem elogiu intelectualităţii basarabene din toate timpurile. „Tema pentru acasă” de N. Dabija este o lecție de umanitate, anti-totalitarism și cum să-ți păstrezi verticalitatea chiar și atunci când ești îngenuncheat. Acțiunea spectacolului este plasată la Zareanka – lagărul morții, unde deținuții politici, printre care Mihai Ulmu și Maria Răzeșu, eroii principali, aduc spre noi realități groaznice. "

Dacă e să revenim la premiera absolută a spectacolului de pe peronul Gării "Pământeni", nu e de prisos să amintim că pe parcursul celor circa două ore a reprezentației s-au vărsat lacrimi. S-a plâns și pe scena improvizată, dar și în mijlocul spectatorilor. Actorii au făcut-o, în primul rând, că așa le cere rolul, iar cei din fața lor scăpau lacrimi, amintindu-și de povestirile buneilor și străbunilor lor despre viața ce au trăit-o în Siberii. Și dacă vreți să știți, lacrimile s-au lăsat vărsate, în primul rând, pentru viitorul lui Mircea, feciorul celor doi îndrăgostiți, învățătorul Mihai Ulmu și eleva sa, Maria Răzeșu, care a rămas pentru totdeauna într-un cimitir din Siberia.

Tot pe peron, odată cu apariția întunericului, în gară s-au năpustit țânțarii, creând o adevărată realitate a condițiilor din lagărele taigalei rusești. Și noi, spectatorii, dar s-a văzut bine că și actorii, au fost coșiți de aceste insecte nemiloase.

De menționat că premiera reușită a spectacolului se datorează și eforturilor corului "Ars Nova" de la Colegiul de muzică din Bălți, precum și Fanfarei "Hasnaș" din satul Hăsnășenii Mari raionul Drochia.

Reamintim că ''Tema de acasă" va reveni din toamna curenta pe scena Naționalului bălțean. A declarat-o chiar Ciprian Răcilă, unul din regizorii spectacolului.

Fotografiile din acest material au fost preluate din internet