ÎN VIAȚA MEA SE ÎNTÂMPLĂ ȘI ZILE FERICITE 

(Din Jurnalul Poveste neieșeană)

05 iunie, 2006

Eram pe cale să abandonez acest jurnal, dar evenimentele din ultimele zile m-au făcut sa revin la el. Azi trebuie să încep aceste rânduri cu un mesaj expediat ieri prin intermediul telefonului de către Rodica. Iată conținutul lui: “Tată, nu ești singur: eu n-am să te uit. Totul va fi bine. Te pup.”

M-a înduioșat până la lacrimi acest răvaș, după ce tot ieri, la plecare spre Chișinău de la Bălți, Rodica m-a cuprins feciorește, m-a sărutat pe obraz și mi-a zis să mă țin și să am grijă de sănătatea mea. 

Primul gând care mi-a venit în minte la cele auzite a fost cel că Rodica începe să înțeleagă corect ce se întâmplă în familia de unde provine ea.

În ajun Rodica sosise de la Chișinău să participe la nunta lui Dan, un verișor de pe linia mamei sale, la care eu nu am fost invitat. Pe lângă faptul că au venit de la nuntă pe la ora 2 noaptea, adică înainte ca festivitatea să se încheie, am auzit ieri ceea ce am auzit. 

Nu i-o fi plăcut ceva Rodicăi în comportamentul mamei sale la acea nuntă. Cum nu i-a plăcut, la sigur, nici faptul că a doua zi, în prezența fratelui mai mic, Tolea, a soției acestuia, Liuba, dar si a celor doi copii ai lor, au mâncat și au băut pe săturate, în timp ce eu mă sufocam flămând pe divanul de la balcon. 

Și am intuit gândurile fiicei. Ce inimă trebuie să ai ca să dai dovadă de asemenea cinism și lipsă de cultură? Și câtă dragoste să ai ca să poți îndrăzni, cum a făcut-o Rodica, să opui acestui cinism un sentiment atât de natural?

Nu, nu voi abandona acest jurnal. Pentru că se mai întâmplă în viața mea și zile fericite.