DESPRE RĂDĂCINILE COPACILOR ȘI POSIBILELE RĂDĂCINI OMENEȘTI. DE CE NU EXISTĂ UN VERDE PERMANENT ÎN RELAȚIILE OAMENILOR?

Poate că greșesc, dar am impresia că lumea se întoarce pe dos. Ori s-o fi întors deja. Zic astea, deoarece nici nu mai știu cum să apreciez cele ce se întâmplă de o bucată bună de vreme în relațiile dintre membrii unor familii, dintre soț și soție, dintre părinți și copii. Mă refer doar la unele familii, nu la toate. 

Și o mai zic, deoarece pe parcurs ce înaintăm în vreme, ordinea făcută de om apare tot mai stupidă. Or viața creată de Dumnezeu, de Natură, e dată omului, tuturor viețuitoarelor, întregului univers, să fie cât se poate de frumoasă.

Deși personal am niște motive pentru a exemplifica, nu voi încerca să concretizez fenomenul. Nu o voi face-o, deoarece nu-mi ajunge curajul necesar și cred că nici nu prea merită. 

Știu, însă, că o bună parte din societate îl cunoaște bine, ori este implicată în careva întâmplări dureroase din propria familie sau din anturajul apropiaților. Cum ar fi, spre exemplu, divorțurile cauzate de plecarea unuia dintre soți la muncă peste hotare pe o perioadă îndelungată de timp. Ori cazuri de infidelitate. Sau și mai rău, tragedii, de asemenea, familiare.

Doar un exemplu. Cunosc un caz în care un bărbat a ucis cu bestialitate nu una, ci doua soții. A stat în închisoare după ce i-a luat viața consoartei din prima căsătorie. După eliberare, s-a căsătorit a doua oară, ca peste câțiva ani s-o ucidă și pe a doua soție.

Și asemenea întâmplări nenorocite din viața unei bune părți de societate sunt cât frunză și iarbă. 

Dar... toate astea le spun în conjunctura unui text micuț, care poartă un mesaj cât un univers întreg. Autorul lui este scriitorul Ion Anton, care a dat publicității acest text chiar în pagina domniei sale de pe Facebook. 

"Mă gândesc la oameni. De ce oare noi, oamenii, nu luăm exemplu de la... copaci?

Mă miram de armonia în care copacii conviețuiesc în codru. Tufari, apoi copaci de statură mică, urmați de cei puțin mai răsăriți și, în sfârșit, copacii semeți, cei mai înalți... Observați că tot arboretul unei păduri este de un verde vesel, fie că se află la soare sau în umbra copacilor mai înalți. Am aflat răspunsul de la botaniști. Ei au stabilit că toți copacii și arbuștii comunică între ei cu ajutorul rădăcinilor subterane, îmbrățișate frățește unele cu altele. Astfel copacii cei înalți, scăldați mereu în lumina soarelui, transmit lumina și energia solară, prin rădăcinile lor, către rădăcinile tufarilor și arbuștilor aflați în umbră. Iată de ce orice arbore din pădure este de un verde proaspăt și viu...

Oare noi, oamenii, nu avem rădăcini subterane care ar putea să ia exemplu de la rădăcinile copacilor?"

Întrebarea dragului scriitor nu poate fi neglijată. Nici, măcar, să nu urmărim cum se comportă pisica cu puii ei, sau cum reacționează zburătoarele pentru a crește o generație nouă de păsări, nu e bine. 

Și zic că omul ar trebui să meargă la Școala Naturii și să învețe cum să trăiască într-o societate armonioasă. Or... 

* Relațiile dintre oameni în ultimul timp sunt tot mai ostile.

* Mai rău decât omul periculos, este omul care se preface că este bun.

* Pălitura celui apropiat este de o sută de ori mai dureroasă decât cea a streinului. Durerea pe care ti-o provoacă streinul o simți cu corpul, iar cea a aproapelui - cu sufletul.

"ZDOB ȘI ZDUB" A INCHEIAT ASEARĂ SPECTACOLUL DEDICAT HRAMULUI, ZILEI ȘI "ANIVERSĂRII" A 600-A A ORAȘULUI BĂLȚI

sau "Белые розы" în interpretarea lui Renato Usatâi 

Recunosc, am privit acest spectacol online cu mare interes. Cum, de altfel, l-au văzut, bănuiesc, și mii, sau poate zeci de mii de bălțeni și spectatori din localitățile învecinate, dar și din nordul republicii. Chiar dacă realizez că acest interes ține mai mult de lipsa, pe parcursul pandemiei, a unor asemenea răsfățuri, practic, pentru toate categoriile de iubitori ai muzicii. 

Ca și, propriu-zis, toți artiștii participanți la acest spectacol, care a durat ore în șir, începând cu amiaza zilei. Nu e doar constatarea mea. A zis-o și liderul Zdubulor, Roman Iagupov, care spunea în fața miilor de spectatori din Piața  "Vasile Alecsandri", că le-a ruginit microfoanele de când formația nu a mai evoluat pe o scenă mare. De unde se cere trasă concluzia: capitala de nord a găzduit, probabil, primul concert al Zdubilor de la momentul când a izbucnit pandemia covidului.

Ca întotdeauna, artiștii și-au făcut meseria la nivel. Nu i-a incomodat faptul că principala piața a Bălți-ului a fost plină cu lume. Nici, că majoritatea nu purtau mască anti-covid. I-am înțeles totalmente la momentul când Iagupov a adresat miilor de spectatori un "С Днем рождения, Бэлць!" Băieții au venit în capitala de nord să câștige un ban. Chiar dacă cel care i-a arvunit era văzut deseori în mijlocul spectatorilor fără mască de protecție.

Zdubii, ca și celelalte formații artistice participante la spectacol, s-au conformat întocmai scenariului dictat de Primăria Bălți. Iar aceasta a sărbătorit Hramul și Ziua orașului, precum și 600 de ani ai localității. Chiar dacă s-a dovedit că 600 de ani de la prima atestare documentară a localității pare un neadevăr, o minciună, adică. E un neadevăr, deoarece, precum ne spun istoricienii, Academia de Științe și Wikipedia, la 1421 o localitate cu denumirea Bălți pe malul râului Răut nu exista. Precum scriu arhivele, prima atestare documentară a satului Bălți situat pe malul râului Răut s-a produs pe 4 octombrie 1620. O simplă operație matematică ne demonstrează că Bălți-ul ar avea nu 600, ci 401 ani. Îi va împlini pe 4 octombrie.

https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83l%C8%9Bi?fbclid=IwAR3xH8er7lOFH3Zq7xHTprXii_BobiuQfFbpoGWkxlVAos8q7AT5KqMvb10

După ce "Zdob și Zdub" a încheiat programul, în scenă a apărut primarul de Bălți, Renato Usatâi. A mărturisit că este criticat în rețelele de socializare pentru faptul că a organizat sărbătorirea Hramului, Zilei și 600 de ani ai orașului Bălți cu prezența a unui număr atât de mare de bălțeni și cetățeni ai localităților învecinate. A și cerut să se respecte distanța socială și să se poarte masca anti-covid. Altfel, zicea primarul bălțean pe la miez de noapte, "mâine dimineață ar putea fi convocată o ședință a Organizației Mondiale a Sănătății pentru a examina situația respectării măsurilor anti-covid în timpul sărbătoririi Hramului orașului Bălți".

"Сила в правде" mărturisi de pe scenă Renato Usatâi și încheie, printro proprie interpretare, programul artistic nocturn cu "Белые розы", un pretins șlagăr rusesc, care, se vede, a mai răsunat cândva pe o scenă asemănătoare tot în interpretarea primarului de Bălți.

 

Fotografii preluate de pe portalul eSP.MD

TOATĂ VIAȚA ADA S-A GRĂBIT. S-A GRĂBIT SĂ TRĂIASCĂ O VIAȚĂ FRUMOASĂ ȘI CU DEMNITATE. NICI ASTĂZI N-A ÎNCETINIT PASUL. ADIO SUFLET BLÂND!

A MURIT ADA TSYBULYACK, COLEGA NOASTRĂ DE LA ZIARUL "CURIERUL DE NORD". E GREU SĂ CREZI, DAR ESTE UN ADEVAR. EUGEN URUSCIUC, UN COLEG MAI TANAR ȘI MAI SENSIBIL, A SCRIS DESPRE ADA CAM TOT CE AR FI PUTUT SA SPUNĂ FIECARE DIN NOI. LA FEL CUM GÂNDESC ȘI ALȚI CONFRAȚI DE CONDEI.

Eugen Uruşciuc 

Cu Ada (

Adelaida

) și 

Pavel

 am muncit într-un birou câțiva ani la „Curierul de Nord” din Bălți. Erau anii ’90, când ziarele, până a fi date la tipar, erau „desenate” de machetatori. Editarea unui ziar era un proces dificil ce necesita mult efort. Ada era omul care încununa în pagini tot acest proces. La „Curierul”, iar apoi la „Plai bălțean”, Ada era „ochiul al treilea”, plus că, atunci când era nevoie, asigura paginile ziarului cu desene și caricaturi.

Ada era 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙 decât restul membrilor echipei ziarului: originală, inspirată și cu caracter – toate cele patru anotimpuri puteau să se regăsească într-o singură zi în Ada. Ea a fost 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙 și după ce a plecat din presă, regăsindu-se în lumea pictorilor și în cea a meșterilor populari. Ori de câte ori o întâlneam în oraș, la diverse evenimente culturale, Ada părea împăcată cu sine, mulțumită că soarta a propulsat-o în mediul ei firesc...

Este incredibil să realizez că Ada nu mai este. Astăzi a plecat spre ceruri… Ea va rămâne pentru toți care au cunoscut-o doar în amintiri. În amintiri frumoase și în lucrările pe care le-a creat…

Adio, Ada! Dumnezeu să te ierte!

Cerguţă Ludmila

A părăsit acest pământ înverzit o femeie cu suflet de floare. Colega și prietena mea din anii de școală Ada Țîbuleac. O personalitate de vază a municipiului Bălți, care s-a dedicat picturii, machetării de ziar, scrisului și cu desăvârșire - artizanatului, fiind director al lăcașului „Meșter popular”. A ilustrat cărți, a semnat și scenografie la Naționalului nostru. Toate le făcea cu tragere de inimă pentru Frumos. De azi sufletul ei se înalță spre supremul Frumos. Domnul a chemat-o la El în Sfintele Sărbători, pentru a o așeza în cereasca grădină.

În imagine zâmbetul Adei parcă îmi spune … viața e floare la pălărie. Adio, suflet de floare, cale înmiresmată spre Paradis.

Ada era OMUL-PERSONALITATE, care trăia într-o lume mai puțin accesibilă nouă, lumea artei formata din linii si penumbre, din chipuri si imagini. Ada stia sa aprecieze si sa ofere. Ada vine dintr-o familie de profesori de vita din s. Obreja, Falesti. A facut studii in arhitectura si a impartit lumina peste tot pe unde a mers. Si-a lasat amprenta de om talentat pe diverse creatii: carti, in calitate de pictor-grafician, opere de arta naturala, artizanala, tablouri... A iubit tot ce inseamna frumos. Nu s-a impacat niciodata cu neadevarul. A fost un om de rara onestitate. Si, trebuie sa recunoastem, nu a fost apreciata dupa merit. (Tatiana Chetrari)

Trist. Ada mi-a lasat o amintire placuta din scurta mea peregrinare la Curierul de Nord, pe cand eram inca studenta....Pacat ca a plecat atat de devreme dintre noi. Drum lin catre ceruri, chip frumos si luminos... (Cornelia Cozonac)

Igor Catan: O fire foarte sensibilă, gata să sară în ajutor în orice clipă. Ada nu lasa nimic baltă, avea o imaginație de invidiat și acorda multă atenție detaliilor. Ea reușea să ne surprindă prin felul ei de a fi. Păcat că a plecat... Condoleanțe familiei!

Poze preluate de pe facebook