DORU, NEPOȚELUL MEU DE LA CHIȘINĂU, A  ÎMPLINIT UN AN 

Zilele acestea, Doru, nepoțelul meu de la Chișinău, a împlinit un an. A crescut băiat mare și frumos. 

Cu această ocazie, bunelul de la Bălți îi dorește să fie sănătos, să crească și mai mare, să-și bucure părinții, surioara, verișorii, toată lumea din anturajul lui. 

La ureche fiind spuse, ca să nu ne-audă nimeni, bunelul Pavel te așteaptă în ospeție, nepoțele. Așa că, vrei, nu vrei, trebuie să crești mare, Doruțu. Și să crești repede. Ca să pornești și să ajungi până la Bălți. Să mă găsești la fel de dornic de a ne vedea.

ACUM DOI ANI, ÎN TIMPUL PROTESTELOR ANTI-LUKAȘENKO DIN BELARUSI, AM AVUT SENZAȚIA CĂ ÎN UNA DIN COLOANE ERA PREZENTĂ ȘI YADVIGA

Yadviga este o cunoscută din tinerețea mea. Din timpurile când încă eram holtei și călătoream mai mult decât acum.

Era toamna lui 1978 când ne-am întâlnit la Svetlogorsk, un orășel turistic din Regiunea Kaliningrad, care face parte și azi din Federația Rusă. E o localitate turistică de coastă, situată pe malul Mării Baltice, la câteva zeci de kilometri de capitala regiunii. Svetlogorsk ca și întreaga regiune face parte din fosta Prusie Orientală, anexată la 2 august 1945 de către URSS, ne spune Wikipedia. Iar noi sosisem pe acele meleaguri într-o călătorie turistică. Eu de la Bălți, ea - din Minsk.

Impresionați de acea regiune mirifică, am adunat împreună firicele de chihlimbar pe malul Mării Baltice, am vizitat mormântul filosofului german Immanuel Kant, am călătorit cu autobuzul circa 100 de kilometri pe o limbă de nisip care leagă regiunea Kaliningrad cu orașul lituanian Klaipeda. Unde am întâlnit o altă cultură până și într-un bar cu bere. Am mai admirat frumusețea toamnei din acele locuri, iar la întoarcere - și arhitectura clădirilor din fosta Prusie Orientală.

Între timp, am aflat de la Yadviga un adevăr pe care nu puteam să-l cunosc până atunci. Un adevăr despre care nici nu m-am prea răsuflat. Pentru că cineva din părinții ei avea origini poloneze și nu-i putea suferi pe ruși. Și întrucât locuiau în capitala Republicii Belarusi, iar tatăl ei avea un serviciu bun la o întreprindere cunoscută, nu se arătau nemulțumiți de regim. Din câte am înțeles, nici fiica nu-i agrea pe cei care pretind că sunt frații mai mari ai tuturor popoarelor fostei URSS.

Cât am fost celibatari, am ținut legătură. Vorbeam uneori la telefon, corespondam prin intermediul scrisorilor. Când Yadviga s-a căsătorit, am avut senzația că a luat-o de soție un moldovean. Pentru că numele ei de familie după soț sună moldovenește și este destul de întâlnit prin părțile noastre. De fapt, dânsa glumea că și-ar fi dorit un moldovean, dar s-a căsătorit cu un belarus. 

Anii și tot ce s-a întâmplat mai apoi cu fostele republici ale ceea ce s-a numit URSS, ne-au depărtat. Și mi-am amintit de ea tocmai în timpul protestelor stradale ale belarușilor din anii 2020-2021. Îndreptate împotriva președintelui autoritar de acolo, Aleksandr Lukașenko, care se declarase câștigător al alegerilor prezidențiale pentru al șaselea mandat, protestele scosese în stradă milioane de cetățeni. Încât am avut senzația că am văzut-o pe Yadviga în una din coloanele de protestatari.

După 24 februarie 2022, când Putin a declanșat războiul din Ucraina, m-a dus din nou gândul la ea. M-am pomenit, de fapt, că nu știu ce crede Yadviga despre președintele țării în care locuiește și care susține agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, dar și despre războiul dintre cele două state vecine. Îmi asum, însă, siguranța că  părerea ei nu prea diferă de a mea. Și acum nu ar fi de prisos s-o aud chiar pe dânsa că nu greșesc.

Din păcate, nu mai știu cum să fac legătura cu ea. I-am pierdut adresa. O aveam cândva înscrisă într-un carnețel. Pe care l-am zăvorât undeva. 

Trebuie să-l caut. Și să-i scriu sau s-o sun. Să mă conving că gândim la fel despre cele ce se întâmplă în Belarusi și despre războiul din Ucraina.

 MĂRȚIȘORUL MEU DE ACUM CIRCA ȘASE DECENII

Mi-amintesc cum prima mea învățătoare, Aglaia Ivanovna Pintilei, Dumnezeu să-i poarte de grija în ceruri, ne învăța la școala să confecționăm mărțișoare. Simple de tot. Acopeream, împletind două fire de ață - unul roșu și altul alb - un pătrățel tăiat dintr-o bucată de cutie de chibrituri.

Ce mândru eram, când după ore, am venit acasă și am înmânat mamei mărțișorul împletit de mine!

Cred ca eram în clasa doua sau a treia. S-au scurs de atunci vreo șase decenii.

Azi nu mai am cui dărui mărțișoare.

"TREBUIA SĂ FIE UN FILM BUN, CARE SĂ MÂNGÂIE SUFLETELE OAMENILOR, SĂ-I AJUTE SĂ DEPĂȘEASCĂ UNELE METEHNE, SĂ FIE MAI BUNI, SĂ ÎNȚELEAGĂ ȘI SĂ PREȚUIASCĂ DRAGOSTEA, LIMBA, ISTORIA, TRADIȚIILE ȘI OBICEIURILE NEAMULUI"

O proprie știre publicată în presa republicană încă în 2004 m-a readus la actorul Mihai Volontir, omul care în acele vremuri trăia clipe de mari așteptări în realizarea unui vis. Avea să se întâmple după ce vice-ministrul culturii din acea perioada, Valeria Şeicanu, anunțase public că Guvernul va sprijini financiar realizarea filmului „Nebunul din Codrii Orheiului”, scenariul căruia l-a scris chiar maestrul. 

Volontir afirma atunci că înfăptuirea visului său i-ar întregi viața și l-ar fi făcut cel mai fericit om. El declara că aceasta va fi cea mai mare bucurie din viața sa, deoarece era convins că filmul lui este așteptat de către spectator. Şi că pelicula cinematografică, dacă va ajunge să fie realizată, va constitui un bilanţ al activităţii sale de o viaţă pe scena Naţionalului „Vasile Alecsandri” şi pe toate celelalte platouri. 

Filmul, care potrivit scenariului mai are încă un titlu, „Drumul spre acasă”, (spre acasă, nu spre casă, zicea maestrul) cheamă pe toţi să apere veşnicia şi dragostea. O persoană judecată pe nedrept se întoarce din locul ispăşirii pedepsei pentru a se căuta pe sine printre cei ce nu fuseseră pedepsiţi. Şi se găseşte printre ei.

Scriam în acea știre că dacă va fi să dispună de suficiente mijloace financiare, maestrul Volontir ar putea încredinţa realizarea filmului unui regizor vestit. El intenționa să invite şi actori pe potrivă din spaţiul ex-sovietic, dar şi din Republica Moldova. Maestrul mai afirma că specialiştii Departamentului de cinematografie ar fi calculat că veniturile de la vânzările viitorului film putea depăşi de trei ori cheltuielile.

Filmările peliculei „Nebunul din Codrii Orheiului” urmau să înceapă un an mai devreme. Dar apăruse nişte probleme legate de finanţare şi proiectul a fost dat uitării. Deşi anterior fusese acceptat la toate nivelurile.

Tot în acei ani Mihai Volontir mai spunea că şi-ar fi putut realiza filmul în alte ţări, pe banii unor structuri şi oameni de afaceri străini, care îi apreciază înalt creaţia cinematografică. Nu şi-a permis acest confort, considerând că nu e corect să procedeze astfel.

Filmul nu a mai fost realizat. S-a procedat ca la moldoveni. Într-un interviu acordat săptămânalului regional "Cuvântul", din 2 ianuarie 2013, Marele Mihai Volontir spunea că pelicula ar fi fost un film-bilanț al întregii sale activități de creație. "Împreună cu regizorul Nicolae Ghibu, vreo cinci ani am tot bătut pragurile demnitarilor din Chișinău. Și ministrul culturii, și președintele de la „Moldcinema”, și alții s-au jurat că ne vor susține. A fost formată chiar și o comisie guvernamentală. Filmul trebuia să apară pe ecrane încă în 2009. Dar din ordinul nu știu cui, resursele preconizate au fost date pentru alt scenariu. Îmi pare rău, pentru că trebuia să fie un film bun, care să mângâie sufletele oamenilor, să-i ajute să depășească unele metehne, să fie mai buni, să înțeleagă și să prețuiască dragostea, limba, istoria , tradițiile și obiceiurile neamului".

 

ÎN ANUL 2003, LA PORUNCA GUVERNULUI RM, MINISTERUL CULTURII NU A AVUT OBIECȚII "PRIVITOR LA STRĂMUTAREA ÎN ALT LOC DE AMPLASARE A MONUMENTULUI LUI V. I. LENIN"

S-a întâmplat cam două decenii în urmă, pe la finele anului 2003. Și dacă facem un mic calcul, constatăm că avem un jubileu. Un jubileu rușinos. Pentru că semnătura lui tot rușinoasă, depusă atunci, în 2003, sub un text și mai rușinos, i-a șifonat imaginea pentru totdeauna. Care este, cum zic comuniștii, și astăzi vie. Imagine șifonată, dar vie. Și care riscă să nu fie uitată în vecii vecilor. 

E vorba despre o frază semnată de către Veaceslav Madan, ministrul culturii al RM în acea perioadă. O frază, care, de fapt, constituie un răspuns al ministerului adresat Primăriei Bălți la un demers al executivului bălțean.

Iată-l: „La porunca Guvernului Republicii Moldova, Ministerul Culturii Vă informează că nu are obiecţii privitor la strămutarea în alt loc de amplasare a monumentului lui V. I. Lenin”.

Mai puțin ne interesează structura, formularea frazei și gramatica acestui "document". Pentru că s-a vrut să fie un document acest răspuns. Conținutul căruia urma să permită socialiștilor și comuniștilor de la primăria Bălți să readucă monumentul lui Vladimir Lenin, aflat la păstrare pe teritoriul Comisariatului militar, în centrul urbei. Chiar în fața clădirii primăriei de atunci.

Ne interesează altceva. Felul cum a fost gândită unica frază din acest răspuns. Cică, "La porunca Guvernului, Ministerul Culturii Vă informează că nu are obiecții privitor la strămutarea în alt loc de amplasare a monumentului lui V. I. Lenin."

Scurt și clar. Ca la comuniști. Fără concretețe. Pur și simplu, în alt loc. Dar unde, în care loc? Nu se arată unde. 

Și ne mai interesează de ce ministrul Veaceslav Madan, un actor și regizor lăudat cândva, și-a pus semnătura sub această propoziție. Știind, totuși, că monumentul lui Lenin trebuia să fie readus în centrul urbei. După ce mai mulți ani în urmă fusese demontat din piața centrală și instalat la păstrare, în singurătate, pe teritoriul comisariatului militar Bălți. Care rămâne un fel de al doilea Razliv pentru Lenin.

Această istorie s-a sfârșit rușinos pentru primăria Bălți și Consiliul Municipal Bălți, constituit în majoritate din foști comuniști și socialiști. Dar și pentru ministerul Culturii și ministrul Veaceslav Madan. Căci la insistența opoziției bălțene, instanța a anulat decizia Consiliului Municipal Bălți de a reinstala monumentul lui Lenin în centrul localității.

                                      *          *          *  

Am  considerat să revin, pentru istorie, la această temă după ce am găsit în ziarul "Opinia" din 6 iulie 2004 următorul material.

MINISTRUL CULTURII, VEACESLAV MADAN, „A AUTORIZAT” REINSTALAREA MONUMENTULUI LUI LENIN DIN BĂLŢI „LA PORUNCA” GUVERNULUI

Opoziţia bălţeană a cerut Procuraturii bălţene intentarea unui dosar administrativ faţă de funcţionarii publici implicaţi în falsificarea  documentelor necesare pentru înfăptuirea lucrărilor de edificare a monumentului

Membrii fracţiunii de opoziţie „Plai” din cadrul Consiliului municipal (CM) Bălţi au intrat în posesia setului de materiale oficiale privind legalitatea reinstalării monumentului lui Vladimir Lenin în centrul localităţii. Specialiştii în materie au sesizat din capul locului că aceste acte normative au fost elaborate şi scrise în mare grabă şi cu numeroase abateri de la legislaţia în vigoare, care privite cu ochiul unui jurist calificat ar putea constitui un motiv serios pentru intentarea de către organele de drept şi a unor dosare penale.

Şeful Oficiului teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, Valeriu Grumeza, afirmă în răspunsul oferit opoziţiei că decizia CM Bălţi nr. 3/18 din 31 iulie 2003 privind reinstalarea în centrul urbei a chipului din granit a lui Vladimir Lenin corespunde Hotărârii Guvernului. nr. 681 din 10 iunie 2003  “Despre modul de edificare a monumentelor”, care stipulează că edificarea lor se realizează exclusiv prin hotărâre de Guvern, adoptată în temeiul propunerii Ministerului Culturii şi deciziei administraţiei publice locale. Grumeza mai susţine că Ministerul Culturii prin scrisoarea nr. 04-10/1223 din 11 noiembrie 2003 a anunţat Primăria Bălţi că „la porunca Guvernului RM” acesta „nu are obiecţii privitor la strămutarea în alt loc de amplasare a monumentului lui V. I. Lenin”. Simţind că răspunsul este cusut cu aţă albă, reprezentatntul cabinetului de miniştri în teritoriu, încearcă să-şi diminueze vina ce o poartă pentru cele ce se întâmplă în prezent în capitala de nord a ţării, amintind opoziţiei că Oficiul teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a fost constituit în 2004, „adică după adoptarea de către CM Bălţi a deciziei nr. 3/18 din 31 iulie 2003”.

Surse neoficiale spun că acest răspuns putea fi oferit opoziţiei mai devreme dacă la momentul respectiv în cadrul Oficiului teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat nu se producea o remaniere de cadre. Se afirmă că fostul şef al serviciului juridic al instituţiei, Vasile Vârlan, ar fi pregătit protestatarilor un răspuns adecvat legislaţiei în vigoare, care nu a convenit autorităţilor comuniste şi din care cauză acesta a fost impus să scrie cerere de concediere. Varianta a doua a răspunsului, cea în posesia căreia a intrat opoziţia, a fost ticluită deja de către un alt jurist al oficiului.

Un răspuns oficial vizavi de problema reinstalării monumentului lui Lenin a oferit consilierilor fracţiunii de opoziţie „Plai” şi primarul municipiului Bălţi, Vasile Panciuc. Şeful administraţiei bălţene comunică autorilor interpelării că nu poate prezenta copia hotărârii de Guvern privind aprobarea deciziei CM din 31 iulie 2003, deoarece „Hotărârea Guvernului. nr. 681 din 10 iunie 2003  “Despre modul de edificare a monumentelor”, care stipulează că edificarea monumentelor se realizează exclusiv prin hotărâre de Guvern „nu se referă şi la schimbarea locului monumentelor”. Panciuc oferă consilierilor opoziţionişti copiile mai multor alte acte normative necesare în cazurile ridicării monumentelor, printre care Certificatul de urbanism, Autorizaţia de construcţie, proiectul monumentului lui Lenin, două scrisori sosite în adresa primăriei Bălţi de la Ministerul Culturii vizând problema reinstalării lui, etc.

Primul demers, datat cu 10 octombrie 2003 şi semnat de ministrul Veaceslav Madan comunică primarului Vasile Panciuc că  problema reinstalării monumentului lui Vladimir Lenin „nu se află în competenţa Ministerului Culturii”, deoarece chipul din granit al conducătorului proletariatului mondial aflat în prezent pe teritoriul Centrului militar din localitate „nu este înscris în Registrul monumentelor ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 1531-XII din 22 iunie 1993”. Doar peste o lună şi o zi ministrul Veaceslav Madan expediază Primăriei Bălţi o altă scrisoare din care cităm: „La porunca Guvernului Republicii Moldova Ministerul Culturii Vă informează că nu are obiecţii privitor la strămutarea în alt loc de amplasare a monumentului lui V. I. Lenin”.

Contactat să comenteze aceste răspunsuri, preşedintele fracţiunii de opoziţie „Plai” din cadrul CM Bălţi, juristul Sergiu Iordan, a declarat că termenul PORUNCĂ nu poate substitui o hotărâre de Guvern, chiar dacă aceasta a fost dată de către un demnitar cu funcţie de răspundere din cadrul cabinetului de miniştri. În plus, dacă chestiunea reinstalării chipului din granit a lui Ulianov care nu este înscris în Registrul monumentelor ocrotite de stat „nu se află în competenţa Ministerului Culturii”, de ce respectivul minister „nu are obiecţii privitor la strămutarea” lui?, întreabă retoric Sergiu Iordan.

Un alt reprezentant al fracţiunii de opoziţie „Plai” din cadrul CM Bălţi, Simion Guţu, afirmă că administraţia comunistă de la Bălţi a întrecut orice măsură de falsificare a documentelor necesare pentru demararea lucrărilor de construcţie a postamentului presupusului monument. Sursa citată spune că Autorizaţia de construcţie a fost întocmită la 11 iunie 2004 în baza cererii Comitetului municipal Bălţi a PCM, în persoana secretarului respectivei organizaţii Vladimir Vitiuc, şi înregistrată la... 14 iunie 2004. Simion Guţu mai afirmă că respectiva Autorizaţie a fost înregistrată cu numărul 102 şi la Inspecţia de Stat în construcţii „Nord” în ziua de 16 iunie 2004, iar lucrările de edificare a postamentului au început la 7 iunie curent. Consilierul opoziţonist mai spune că primăria a permis titularului autorizaţiei să falsifice valoarea lucrărilor de construcţie şi să nu achite taxa de stat. Potrivit documentului, costul lucrărilor este estimat la 5000 de lei, iar un simplu calcul al valorii lor, dacă e să credem celor scrise în proiectul monumentului, măreşte această sumă până la 60-70 mii de lei.

Atât Sergiu Iordan, cât şi Simion Guţu, susţin că nu au putut afla sursa de finanţare a lucrărilor de construcţie, deşi au solicitat în repetate rânduri informaţii de acest gen. Ei susţin că şi suma de 60-70 mii de lei ar putea fi prea mică pentru îndeplinirea lucrărilor de construcţie, deoarece la înfăptuirea lor sunt necesare circa 2 tone de construcţii metalice, 15,6 metri cub de beton, circa 300 metri pătraţi de placă din ciment, etc.

Între timp Curtea de Apel Bălţi a respins cererea de chemare în judecată a CM Bălţi în care este cerută anularea deciziei din 31 iulie 2003 a forului municipal privind reinstalarea monumentului lui Vladimir Lenin în centrul oraşului. Potrivit încheierii judecătorului Ion Secrieru, cererea de chemare în judecată a opoziţiei bălţene nu poate fi pusă pe rol din cauza nerespectării procedurii de soluţionare prealabilă a conflictului. Instanţa face trimitere la articolul 14 (1) al Legii Contenciosului administrativ care stipulează că persoana vătămată într-un drept printr-un act administrativ urmează să solicite revocarea acestuia printr-o cerere prealabilă adresată autorităţii publice emitente în termen de 30 zile de la data comunicării actului. Încheierea a fost emisă cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 15 zile. Opoziţia spune că va ataca această decizie a Curţii de Apel în instanţa ierarhic superioară.

Recent cei şase membri ai fracţiunii de opoziţie „Plai” din cadrul CM Bălţi au înaintat procurorului municipiului Bălţi, Valeriu Botnari, o interpelare în care solicită suspendarea Autorizaţiei de construcţie şi a Certifcatului de urbanism eliberate Comitetului municipal Bălţi al PCM pentru îndeplinirea lucrărilor de reinstalare a monumentului lui Lenin. Ei solicită, de asemenea, emiterea de către procuror a unui protest în adresa CM Bălţi privind abrogarea deciziei nr. 3/18 din 31 iulie 2003 ce se referă la reinstalarea monumentului lui Vladimir Lenin în centrul urbei şi intentarea unui dosar administrativ faţă de persoanele implicate în falsificarea datelor pentru eliberarea Autorizaţiei de construcţie şi a Certifcatului de urbanism.

O nouă cerere de chemare în judecată a CM Bălţi în care se solicită anularea deciziei din 31 iulie trecut a forului municipal a depus recent la Curtea de Apel Bălţi bălţeanul Igor Gordaş. Acesta a ţinut cont şi de procedura de soluţionare prealabilă, extrajudiciară, a conflictului. Iar opoziţia, deşi într-un număr mai redus continuă să picheteze groapa lui Ilici. Deşi unele surse afirmă că primarul bălţean a emis o dispoziţie privind stoparea lucrărilor de construcţie, opoziţia nu poate obţine un document oficial în acest sens.

Petre CORLĂTEANU

ASTĂZI ESTE ZIUA EI DE NAȘTERE. MAI PUȚIN CONTEAZĂ CÂȚI ANI A ÎMPLINIT. IMPORTANT E CĂ ÎMI CREȘTE DOI NEPOȚI SĂNĂTOȘI

Rodica, fiica mea cea frumoasă și fără de preț, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. 

Nu prea știu cât de tare se bucură de acest eveniment. Știu, însă, că are o bucurie fără limită pentru că-i crește cu multă dragoste împreună cu Sandu, pe Magdalena și Doru. Sunt nepoții mei cărora le doresc să crească mari și sănătoși.

Știu: va fi felicitată de multă lume, pentru că are un  număr impunător de rude, cunoscuți și prieteni buni. 

Pace și sănătate, dar nu numai, îi urez și eu. De aici, din singurătatea mea de la Bălți, mă bucur mult pentru ea și familia sa. Și aștept să joc la nunțile scumpilor mei nepoței. 

La mulți ani, fiica mea!

LA ORA 9 (21) RODICA MERGEA  ÎN PĂTUCUL EI SĂ CREACĂ MARE

Acum, în ajun de Revelion, descopăr pe facebook mai multe fotografii cu fiică-mea, pe care le-am plasat în spațiul virtual, probabil, tot în ajun de un An Nou. La ora 9 (21), scriam eu atunci, Rodica mergea în pătucul ei să crească mare. Dar existau și niște excepții, ca în cazul din această primă poză. 

Mai erau trei ore până la schimbarea anilor.

S-au scurs mulți ani de atunci. Rodica a crescut și-i educă în prezent pe nepoțeii Magdalena și Doru. A rămas, însă, același copil multașteptat.

ORI FACEM ORDINE ÎN ACEASTĂ ȚARA, ORI SĂ INVITĂM STREINII SĂ NE AJUTE S-O FACEM

Sunt rare cazurile când răspund la întrebarea Facebook-ulu "La ce te gândești, Pavel? Postările ce le fac în spațiul virtual sunt, mai mult, niște observații de-ale mele care se referă la ceva ieșit din comun, de cele mai multe ori, la ceva ce nu-mi place, ce mă supără pe mine, dar și pe multă altă lume. Și mă pomenesc uneori în situația când mă întreb dacă fac bine ceea ce fac și dacă, nu cumva, displace ceea ce scriu, sau, și mai mult, mă pomenesc cu niște dușmani.

Azi mă gândesc la ceea ce le scapă parlamentarilor noștri si nu numai lor. Realizez că aceștia ar trebui să se trezească și să pună la cale viața noastră altfel decât ne-a servit-o cei ce au stăpânit până acum Puterea. Pentru ca se apropie alegerile locale, iar parlamentarii ar trebui să se gândească la ele. Adică să revină la unele legi și să le rectifice astfel ca să nu avem situații de genul celora cu care ne confruntăm în prezent. 

Bunăoară, de ce Comisia Electorală Centrală (CEC) permite lui Grigorișin, spre exemplu, care nu vorbește și nici nu vrea să vorbească limba oficială a Republicii Moldova, să candideze la funcția de primar? Permite legislația asemenea abateri de la normalitate, ori CEC-ul nu-și îndeplinește onest obligațiunile? Dacă legea permite, să fie modificată astfel ca Grigorișin să nu aibă dreptul să candideze până nu va fi în stare să conducă o ședință de lucru cu subalternii în limba oficială a Republicii Moldova. Dacă CEC-ul nu poate să interzică înregistrarea persoanelor ce nu vorbesc româna în calitate de candidați la primărie, să se modifice legea pentru a obliga această structură să schimbe starea lucrurilor. 

Sau, de ce o oarecare Marina Tauber, care nu a locuit la Bălți și la Jora, unde a fost primar, poate urgent sa obțină viză de reședință ca să candideze la aceeași funcție de primar al orașului Bălți? Dacă-i permite legea, să fie schimbată, deoarece nu are ce căuta o persoană venită de pe aiurea la cârma unei primării. 

Am impresia că legiuitorii cred că într-un oraș cu o populație de circa 130 mii de cetățeni nu există persoane demne de a candida? Hai să fim serioși! Ori facem ordine în această țară, ori să invităm streinii să ne-o facă.

P.S. Aflu azi că recent Parlamentul RM a modificat unele prevederi ale Codului Electoral. Nu sunt la curent dacă s-a modificat și stipulările care se referă la cele menționate mai sus.

CÂTE POSTURI RADIO ȘI TV DE LIMBA ROMÂNĂ ACTIVEAZĂ ÎN FEDERAȚIA RUSĂ? SAU FUGARUL SOR ATACĂ CAPITALA DE NORD

Nu știu cum e în alte localități din republică, dar la Bălți fugarul Șor își dorește primăria. Dovadă sunt doar câteva corturi instalate chiar în centrul urbei, unde șoriștii fac propagandă mincinoasă. Promit "CHIAR ACUM” pensie minimă de 4000 de lei și salarii duble pentru profesori și medici. Presupunem că s-ar putea să se țină de cuvânt cândva, dar CHIAR ACUM pare mincinos.

Iată de ce decizia CSE de a suspenda posturile soriste de televiziune e necesar să fie susținută. Dar s-a acționat cu jumătate de măsură. Ele se cer închise pentru totdeauna. Și nu doar cele ce aparțin fugarului Șor. Și nu doar posturile TV. Există încă zeci de posturi radio, ziare, buletine, alte ediții periodice de limbă rusă, care activează în dauna dezvoltării și apropierii RM de România și a Uniunii Europene.

Acestea trebuie să fie închise cu toată zarva propagandiștilor pro-ruși despre încălcarea drepturilor cetățenilor vorbitori de limba rusă. Ei ar face bine să se întrebe câte posturi TV sau de radio de limbă română activează în Federația Rusă?

Iar partidul lui Șor și alte formațiuni pro-ruse nu au ce căuta pe eșichierul politic al Republicii Moldova.

O PIESA A DRAMATURGULUI BELARUS ALEXEI DUDAREV,  MONTATĂ LA NAȚIONALUL BĂLȚEAN DE MIHAI VOLONTIR

În anii 80 ai secolului trecut era o onoare să publici ceva în unicul și principalul cotidian al republicii, "Moldova Socialistă". Iar despre teatrul din Balți, care încă nu avea statut de Național, se scria puțin. 

Tocmai în acea perioadă am încercat să-mi expun opinia despre un spectacol de forță al trupei bălțene. E vorba despre "Amurg", un spectacol montat de și cu participarea Marelui Mihai Volontir după piesa dramaturgului belarus Alexei Dudarev. În scenă au evoluat doar trei actori: Mihai Volontir, Eufrosinia Dobândă-Volontir și Mihai Grecu. Dar țin minte și astăzi o vorbă înțeleaptă rostită de eroul lui Mihai Volontir, Vasil. E, de fapt, o replică adresată personajului jucat de Mihai Grecu, Michita, poreclit și Gastrită: "Soarele îi încălzește și pe cei buni, și pe cei răi, și pe cei de două feluri".

Dacă nu mă înșală memoria, tot cam în aceiași perioadă și tot în "Moldova Socialistă" am publicat și un crochiu despre Iulian Codău, unul din primii actori ai teatrului bălțean. Încă nu avea titlul "Artist Emerit", iar presa republicană se cam zgârcea să publice câteva rânduri despre el. Redactorii ziarelor editate la Chișinău nu îndrăzneau să încalce o dispoziție a unui sus pus, care nu-l suferea pe Codău pentru tot adevărul ce-l scotea la iveală. 

Eu, însă, am îndrăznit să scriu un crochiu și să-l trimit la redacția cotidianului CC al PC al Moldovei. Astfel în numărul din 4 iunie 1989 la rubrica "Profiluri" a apărut materialul despre Iulian Codău întitulat "Toamna de aur a unui actor". Riscul cel mare a fost a poetului și publicistului Serafim Belicov, care activa la acel moment în respectiva redacție și care a aprobat publicarea crochiului meu.

UN "BOSCHETAR" ȘI-A SĂRBĂTORIT ZIUA DE NAȘTERE PE SCENA TEATRULUI NAȚIONAL "VASILE ALECSANDRI" DIN ORAȘUL BĂLȚI

În prima decadă a lui brumar, actorul bălțean Constantin Stavrat și-a sărbătorit ziua de naștere. A marcat-o, în prezența unei săli pline cu spectatori, pe scena Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Bălți, căruia i-a consacrat 37 ani de activitate din cei 65 împliniți pe 10 noiembrie.

A fost în scenă în unul din cele trei roluri – toate principale – din spectacolul “Promit solemn”, evoluând alături de actrițele Ina Ilașciuc și Angela Rotaru.

E o comedie cu substrat tragic despre cum se orientează în această viață complicată trei categorii de concetățeni, generații, dacă vreți. O comedie despre dragostea dintre un boschetar care îşi propune să înceapă viaţa de la zero şi o femeie de succes. Dar și despre cum vede această relație și viața, în general, fiica funcționarei îndrăgostite.

Spectacolul te face să râzi, dar și să scapi niște lacrimi în anumite momente. Iată de ce vă sfătui să-l priviți.

La spectacol au fost prezenți cu amintiri frumoase din studenție și sincere urări de bine, colegi de facultate ai sărbătoritului, precum și reprezentanți ai Colegiului de Arte din Soroca, pe care l-a absolvit până la facultate Constantin Stavrat.

LA MULȚI ANI, MAESTRE!

ÎN ACEASTĂ TOAMNĂ CORLĂTENI-UL MEU A FOST MAI MÂNDRU CA ÎN ALȚI ANI ȘI A CULES ÎN VOIE STRUGURII DULCI ȘI MUSTOȘI

Am tot întins-o cu scrierea acestor rânduri până la momentul când, iată că și la nordul republicii au fost recoltați strugurii iar mustul clocotind a fost depozitat în balercile din beci. 

Zic, am întins-o într-un fel intenționat, deoarece subiectul de astăzi e despre vița de vie și fructul ei, despre culesul și strivirea strugurilor, despre cât de săritori în ajutor sunt rudele și vecinii la momentul când vine vremea culesului poamei. Iar momentul la care mă refer s-a întâmplat nu mult după ziua Crucii, așa cum se obișnuiește să fie culeasă poama în satul unde m-am născut.

Mai mândru ca în alți ani, Colrăteni-ul meu, așa cum îl vedeți în poza de mai sus, a muncit în voie la strânsul roadei. Timpul a ținut cu el. Cu noi, adică. Pentru că și eu, atunci când vine vremea culesului, mă fac în fiecare an agricultor. Iată și niște argumente fotografice.

Am întârziat cu publicarea acestor rânduri și din alte motive. Mi-am zis că trebuie s-o fac cât mai aproape de Hramul satului. Pentru că e ultimul Hram din fiecare toamnă, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. După care creștinii intră în postul de Crăciun. Și după care, cam toate lucrările din câmp sunt încheiate.

Iată că o fac la început de noiembrie, dar de hram voi merge în sat să gustăm tulburelul. Și să ne urăm pace, sănătate, dragoste și belșug în toate.

TROTINETA MAGDALENEI ȘI CĂRUCIORUL MEU DE ALTĂDATĂ

Am întâlnit zilele trecute undeva pe internet această poză, în care o văd pe nepoțica Magdalena. Bănuiesc că s-a bucurat mult când părinții i-au cumpărat această trotinetă. Pentru că mai țin minte câtă bucurie aveam eu în copilăria mea când mă vedeam "conducând" pe ulițele satului un fel deosebit de "trotinetă". 

Alergam ca toți copiii, dar cu un altfel de cărucior: un cerc de la plita unde, vara mama făcea mâncare, cerc care luneca pe o urechiușă creată din sârmă tare. Se îneca în colbul de pe uliță, dar înainta cu îndrăzneală. Și conduceam uneori această "mașină" până pe malul Răutului sau chiar până în Ponoară. Unde-i găseam bucuroși și fericiți pe băiețandrii din vecinătatea casei noastre sau chiar din altă mahala.

Nepoțica trăiește în alt secol și în alte condiții. Iată de ce căruciorul ei este altul. Iar bucuria ei este și a mea.