DESPRE BORTA INDEPENDENȚEI DIN BĂLȚI ȘI CONCERTELE DIN STRADA... INDEPENDENȚEI

Astăzi vom vorbi despre haina orașului Bălți. Mai bine zis, despre drumurile și străzile localității, clădirile, bălțile, gunoiștile și toate celelalte care trebuie să îmbrace alte straie pentru ca Bălțiul să merite titlul de capitala de nord a Republicii Moldova. Deocamdată, s-a scris puțin și cred că de acum încolo se vor scrie și mai puține cuvinte de laudă despre acest aspect al orașului de pe malul Răutului.

Nu mai suntem în perioada când orașul Bălți arăta așa cum îl vedem în poza de mai sus. Dintr-o localitate-bijuterie de altădată, cum arăta, spre exemplu, până la războiul al doilea mondial, orașul devine tot mai de nesuferit, tot mai urât și mai respingător. Deoarece haină Bălțiului se dă greu schimbată în situația când legislația permite accesul la primărie a unor persoane venite de pe aiurea și care doar la interesele lor se gândesc. Pentru că pe aceștia nu-i doare nimic: nici tradițiile locale, nici cultura, nici limba, nici ceea ce Marele nostru Ion Druță a spus chiar în titlul romanului "Povara bunătății noastre".

Vreți fapte? Poftim. Acum vreo 25-30 de ani am publicat într-un cotidian ce apărea la Chișinău, un material care avea titlul "Borta independentei". Mai există și astăzi semne ale găurii survenită în urma prăbușirii unei porțiuni de asfalt cu tot ce era ascuns sub el în Piața Independenței din Bălți. Există, desigur, sub asfaltul peticit ani în șir de ochii lumii. Se află cam la nivelul scărilor ce cobor în Grădina publică.

Ca să se ascundă prăbușirea (era perioada sărbătorilor de vară), urgent au fost descărcate și trântite câteva camioane cu nisip și alte materiale-resturi de construcție în acea bortă. S-a mai turnat deasupra asfalt și azi... e Piața Independenței. Dar locul unde asfaltul a căzut într-un fost beci de cândva, e încă vizibil. Pentru că, spuneau atunci bătrânii, actuala stradă a Independenții, după război, a fost croită prin curțile și grădinile bălțenilor care aveau gospodării în acea zonă.

S-au schimbat de la acea prăbușire a asfaltului mulți primari, dar întrebarea "de ce capitala de nord are chiar în centrul ei o stradă atât de peticită?" e la ordinea zilei și azi. Unul din cei mulți edili, care conducea primăria din depărtare prin skype, încă la începutul mandatului său, promitea că va pava întreaga strada Independenței pe sectorul străzilor Pușkin și Mihai Viteazul. Astăzi avem ce avem, pe întreg segmentul acestei străzi, cam ce se vede în poza și în filmul de mai sus. Doar că, deseori, aici se desfășoară concerte electorale ori de alt interes, prezentate de vedete plătite, bănuim, cu costul reparației a vreo 200-300 metri de stradă a Independentei. Or bălțenii chiar își doresc ca actualul lor oraș să nu se deosebească cu nimic de cum a fost în anii 60 ai secolului trecut.

Iar mai mulți primari, din ultimele cam două - trei decenii, ca să-și lustruiască cumva imaginea, în viziunea lor, au inventat o nouă modalitate de a sărbători Hramul orașului. Că au confundat Hramul cu prima atestare documentară a localității, e floare la ureche. Că și prima atestare documentară e, de fapt, o minciună, pentru că există o altă dată, adevărată, recunoscută și recomandată de savanții  Academiei de Științe a Republicii Moldova. Dar cine să-i audă? Și au inventat, cum se zice, roata la căruță, prin readucerea practicii de a sărbători Hramul orașului cu o paradă a bălțenilor, care trec prin fața unei scene improvizate, unde stau ei, edilii urbei. 

Adevărată cireșică de pe tortul lor. Iar de tortul mulțimii și a adevărului cui să-i pese?

(Pozele din acest material au fost preluate din internet)

ÎNCĂ DOUĂ STRĂZI DIN CORLĂTENI AU FOST ASFALTATE, ELE NEFIIND DELOC CENTRALE

Corlăteni, satul unde m-am născut, îmi devine tot mai drag. Nu doar pentru că acolo mai există casa părintească, pe care familia nepoatei de la soră a transformat-o într-o adevărată podoabă scumpă. Ci pentru că în ultimii ani, se primenește baștina mea, mulțămită și străduințelor sătenilor, dar și a primăriei locale.

În ziua Hramului localității, sărbătorit de Sfântul Arhanghel Mihail, am descoperit încă doua străzi din sat, proaspăt asfaltate. Și am mai observat că de acum încolo, chiar și autobuzul care leagă localitatea cu orașul Bălți de un car de ani, vine până la încrucișarea celor două drumuri. Care, apropo, nu sunt deloc străzi centrale.

Noutatea m-a făcut sa le povestesc la ai mei, cum prin anii 60 ai secolului trecut, elev fiind, parcurgeam, în drum spre scoală, aceleași străzi pline de glod si noroi, alegând niște cărări de pe lângă garduri. Și că abia prin 1968-1970, când îmi făceam serviciul militar în fosta Cehoslovacie, am aflat de la părinți că în sat au apărut primele străzi asfaltate.

Nu știu câți bani s-au cheltuit în acele timpuri pentru îndreptarea drumurilor și acoperirea lor cu asfalt. Cunosc doar că mijloacele financiare pentru înfăptuirea lucrărilor le-a acordat fosta gospodărie agricolă din localitate. Iar afacerea din zilele de astăzi e finanțată de către Fondul Național pentru Dezvoltarea Regională și locală și costă circa 4,2 milioane de lei.

UNEORI AM SENZAȚIA CĂ SUNT UN BUNEL, CARE "A MURIT"

Am scris de mai multe ori despre dragii și scumpii mei nepoței de la fiică, Magdalena și Doru. Și am făcut-o cu dragoste și emoții pentru că nu-i pot vedea de câte ori și cum mi-aș dori să-i văd. 

Îmi vine greu să înțeleg și să explic de ce m-am pomenit în această situație. Nu pentru că nu știu de ce, ci deoarece nu ar fi corect s-o fac. Și mă las să mă pomenesc uneori cu senzația că sunt un bunel care "a murit".

Sunt atât de dulci și drăgălași. Și atât de departe. 

E ca un mic soare mare, care a adus lumină, zâmbet și mult dans în casă, zice maica-sa despre Doru, mezinul. Iar despre lelea, Magdalena, zice că este o viitoare Președinte al Pământului. Așa cum i-a spus chiar ea ce va fi în viață.

PROPUN PRIMĂRIEI BĂLȚI SĂ DEPUNĂ BUCHETE DE FLORI, DE SĂRBĂTORI, LA MONUMENTUL AFLAT ÎN BURUIENI

La Bălți există mai multe monumente istorice și de cultură de importanța locală. Le zic și eu așa cum acestea au fost numite și votate prin decizii ale Consiliului municipal Bălti.

Două din ele, la care mă voi referi în continuare, țin de cel de-al doilea război mondial. Unul țintește spre Prut, altul - spre Dumnezeu. Unul e înconjurat de atenție și flori, altul aproape ca nu se vede din buruieni.

Nu mă apuc să critic, să batjocoresc pe cineva pentru că disprețuiește tocmai ceea ce a creat și a adoptat, dar o idee nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă ce se întâmplă. Propun primăriei Bălți ca data viitoare, când se vor organiza depuneri de flori la mormintele comune, să îndrepte coloana de manifestanți și spre monumentul aflat în buruieni.

Sub Cruce zac oseminte ale prizonierilor lagărului nkvd-ist nr. 33 din Bălți, uciși în vara și toamna anului 1944.

Apropo, vizitând zilele trecute mormântul comun al prizonierilor, am descoperit  într-un stufăriș mai multe trepte ale unei scări subterane, montate nu se știe când și de către cine. Sunt din piatră. Acestea se află nu prea departe de Crucifixul ridicat și sfințit pe 7 mai 1992 din inițiativa ziariștilor săptămânalului din Bălți "Curierul de Nord". 

 "O PLIMBARE ÎN TIMP LA SOROCA"

Când am văzut prima dată această poză, am avut impresia că printre frumoasele fete din fotografie este și mama mea. Cel puțin, așa mi s-a părut mie, știind că mama a absolvit încă până la măritiș niște cursuri la Școala de medicină din Soroca. Vârsta pe care o am, mă orientează să cred că a învățat la instituția respectivă tocmai în anii 50 ai secolului trecut, ani indicați și în textul care însoțește poza.

Ne spunea cândva mama că după absolvire a fost repartizată în raionul Bălți, astfel ajungând să lucreze în satul Strâmba de atunci (cum se numea actualul Corlăteni), unde l-a întâlnit pe tata.

Cursurile de la Școala de medicină din Soroca i-au permis măicuței să lucreze toată viața la spitalul din satul în care m-am născut eu.

Mă uit la fetele din poza și parca o vad pe mama în tinerețea ei. Tânăra din rândul unu, stânga, chiar pare că este cea care mi-a dat viață.

Fotografia a fost publicată pe facebook și este însoțită de următorul text.

"O plimbare în timp ......

Soroca și sorocenii anilor ' 50 .

Fetele de la ”Școala de Medicină” locală .

Instituția a activat până în anul 1975 ."

UN BĂLȚI STRANIU, CU AMINTIRI DESPRE ESCALATORUL MAGAZINULUI UNIVERSAL DIN CHIAR CENTRUL URBEI

Bălțiul de astăzi este altul decât cel de altădată. Seamănă cu nu știu ce, numai nu cu un oraș considerat capitală de nord a Republicii Moldova. Și nici cu cea dea doua localitate din țară, după numărul populației. 

Sunt mai multe argumente care ne fac să credem că nu greșim, când spunem ce spunem. Unul, însă, le poate înlocui pe toate câte sunt, deoarece e vorba despre centrul urbei, locul care, pur și simplu, nu are dreptul să se afle ani în șir în ruine.

În chiar piața centrală a urbei, care poartă numele lui Vasile Alecsandri, de mai mulți ani se află în schele clădirea fostului Centru comercial "Unic". Cred că nimeni nu mai știe când a fost dezgolită această clădire. Și nici când vor fi scoase schelele de pe acest așa zis șantier. Dar bălțenii mai în vârstă și unii oaspeți ai orașului, sper, își amintesc despre escalatorul care-i ridica de la primul la etajele de mai sus ale Magazinului universal. 

Ca să nu credeți că vă spun un neadevăr, comparați pozele alăturate. Prima fotografie e proaspătă, din zilele de azi. Și nu știu dacă e de râs sau de plâns că se află alături cu un zgârâie nouri, dat în folosință acum ceva timp. Cealaltă e preluată din internet și ține de o perioadă mai îndepărtată. Care este deja istorie.  

NIȘTE AMINTIRI NECLARE MĂ FAC SĂ CRED, CĂ PARACLISUL BOIERULUI BODESCU A EXISTAT, CEL PUȚIN, CÂT A ȚINUT COPILĂRIA MEA

Boiеrul moldovеan Alеxandru Bodеscu a ajuns să fiе cunoscut bălțenilor datorită casеi cе a moștеnit-o dе la părinți, еdificiu carе există chiar în cеntrul urbеi și astăzi. Е vorba despre clădirea rămasă cu numеlе Casa Bodеscu, aflată în prezent în reconstrucție și care pe parcursul anilor, a servit drept sediu al Prefecturii Bălți, a casei pionierilor, Oficiului Stare Civilă etc. Aceasta a fost construită pe teritoriul conacului urban al ultimilor proprietari ai orașului Bălți la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea de către Constantin Bodescu, tatăl lui Alexandru, care se trăgea dintr-o prestigioasă viță de boieri și care era proprietarul localității Bălți și a împrejurimilor acesteia, nе spune istoria.

Dar Alexandru Bodescu a construit pe parcursul vieții sale și un paraclis în cinstea împăratului rus Alexandru al II-lea. Acesta a fost edificat chiar în grădina din fața casei familiei, despărțită de o piață care tot numele boierului îl purta. Sе prеsupunе că a fost ridicat prin 1888 după ce Alеxandru al II-lеa, vizitasе localitatеa Bălți. Una din sursе, Bălți Metropolă, afirmă că nu sе cunoaștе anul disparițiеi paraclisului, "însă știm că în anul 1936 acеsta fusеsе nеglijat dе cătrе autoritățillе municipalе, după cum rеiеsе din articolul din ziarul Univеrsul."

"În grădina „Bodescu”, din faţa prefecturii județ, paraclisul ridicat de evlaviosul boer moldovenesc, Bodescu, se găseşte într’o stare de nedescris. Până mai dăunăzi toate murdăriile sălbatecilor cari treceau pe acolo erau depozitate în jurul acelui paraclis. Azi, am văzut cu oroare uşa paraclisului deschisă şi înnăuntru, exact ca în Spania, dormitorul măturătorilor şi măturătoarelor de stradă. Câteva lăviţi înşirate pe lângă pereţi şi pe care se odihneau măturătorii.

Întrebăm conducerea oraşului nostru dacă are cunoştinţă despre acest sacrilegiu săvârşit zilnic în incinta unui paraclis, a unui locaş de închinare şi reculegere sufletească. Cu al cui consimţământ s’au instalat măturătorii în bisericuţa din grădina piosului boer moldovean Bodescu? Credem că, dacă primăria municipiului nu găseşte fondurile necesare reparării şi bunei întreţineri a acestui paraclis, ar fi mai cinstit să-l dărâme decât să-l expue profanării bestiilor cu chip de om. Aducem aceasta şi la cunoştinţa Î. P. S. Tit, episcopul Hotinului, în credinţa că se va sesiza şi va interveni pe lângă cei fără credinţă din fruntea municipiului Bălţi, spre a se rezolva într’un fel chestia acestui paraclis.

Ziarul Universul, Bălţi, 15 Sept. 1936

Bălți Metropolă, mai afirmă că la încеputul sеcolului al XX-lеa paraclisul еra un obiеct cu sеmnificațiе istorică, fiind еxpus pеntru valoarеa sa culturală în sеria cărților poștalе din pеrioada 1905-1909.

La rândul mеu, considеr că paraclisul a еxistat până prin anii 60 - 70 ai sеcolului trеcut. Nu știu dacă е o sеnzațiе ori е o amintitrе reală din copilăria mеa fragеdă, dar unеori îmi aparе în fața ochilor acеastă capеlă. Ceea ce mă facе să crеd că nu е doar o sеnzațiе faptul că am prins anii - și țin mintе binе acеst momеnt - când în  fața clădirii dе azi a Moldtеlеcom-ului, dar și a tot cе еra amplasat pе tеrеnul undе astăzi е situat Palatul dе cultură, sе afla un parc nu prеa marе. Și întrun unghеr al acеstui colț vеrdе dеscopеrisem acum mulți ani o construcțiе nеobișnuită, cееa cе, înțеlеg, еra paraclisul. Dе undе dеduc că acеsta a еxistat, cеl puțin, până în pеrioada copilăriеi mеlе.

(Pozе prеluatе din intеrnеt)

LEII DIN FAȚA VILEI LUI FRANC AU DISPĂRUT ÎN ANII ȘAPTЕZЕCI AI SЕCOLULUI TRECUT, ODATĂ CU DЕMOLARЕA CLĂDIRII

Așteptam că cineva să posteze măcar o fotografie cu clădirea aceasta. Mult timp am așteptat. Deoarece nu-mi scapă din memorie și chiar întrebam cândva pe cineva unde au dispărut leii de la intrarea principală a ei. 

Prin iunie 1970, când mă demobilizasem din armata sovietică, am avut treabă să intru în clădirea cu cei doi lei. Еa găzduia în acеa perioada o filială a Băncii dе Еconomii, de unde am ridicat niște bani câștigați pe un cont în timpul serviciului militar în Cehoslovacia. Atunci am și observat cât de simpatici erau cei doi lei.

Recunosc, până mai ieri credeam ca edificiul mai există și astăzi. Și că cineva pusese mâna pe cei doi lei de la intrare. Acum, îmi dau seama că am confundat-o cu cea în care azi se află Întreprinderea de Stat Servicii Pază a MAI. Adevărul l-am descoperit doar după ce am lecturat o postare semnată de Bălți Metropolă. Din care aflăm că clădirea cu doi lei a fost demolată în anii 70 ai secolului trecut și că ea s-a aflat undeva în apropiere, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și fosta Gorki, azi Mihai Viteazul. Plus că aveam și o informație furnizată de un angajat din structura fostului comitet executiv, care-mi șoptise, acum mulți ani, că funcționarul care a decis s-o demoleze, a făcut-o pentru a pune mâna pe cei doi lei din marmoră.

Clădirea cu cei doi lei, spune istoria, era cunoscută ca Vila lui Franc. Posesorul ei, scrie Bălți Metropolă,  era cunoscut pentru mai multe fabrici și proprietăți pe care le deținea în Bălți, precum și a locuinței lui, care avea un aspect de palat și era decorată cu doi lei de marmură la intrare. "În cadrul acestei reședințe, familia Franc adesea primea vizite de la oficiali și lideri guvernamentali români. Printre invitații frecvenți se număra și Generalul Ion Papană, comandant al diviziei a 14-a din Bălți, apoi director al Armamentului în Ministerul de Război, la București", precizează sursa citată. 

Leii de la intrarea în casa familiei Franc nu erau doar simple ornamente. Bălți Metropolă precizează că aceștia "erau o copie fidelă a celebrelor sculpturi ale lui Antonio Canova, ce încadrează mormântul Papei Clement al XIII-lea din Bazilica Sfântul Petru din Vatican".

Dar vă spuneam mai sus că prin anii 70 ai secolului trecut, Vila lui Franc a fost demolată. Aceeași sursă constată că un arhitect cu numele Soihet "a decis demolarea respectivei case emblematice împreună cu toate celelalte structuri ale orașului de altădată. În locul acestei vile, astăzi putem observa pavilioanele comerciale de la stația centrală de transport în comun. Leii au dispărut odată cu aceasta, lăsând doar amintirea unui trecut fastuos. Еxistă, totuși, varianta în care unul dintre lei se găsește într-o curte a unor blocuri, însă nu cunoaștem cu siguranță dacă ar fi vorba de unul dintre leii Vilei Franc sau de o altă replică a sculpturii italiene", precizează sursa nominalizată mai sus.

Și regretatul actor Iulian Codău aprecia mult frumusețea celor două sculpturi din marmoră. Acum mulți ani mă întreba dacă nu cunosc cumva unde au dispărut leii de la intrarea în Banca de Еconomii din Bălți. Dacă nu cumva ei sunt chiar cei instalați în fața Sălii cu Orgă din centrul Chișinăului.

P.S. Familia Franc este o altă temă, pe care sper să o abordez mai detaliat în altă postare.