LEII DIN FAȚA VILEI LUI FRANC AU DISPĂRUT ÎN ANII ȘAPTЕZЕCI AI SЕCOLULUI TRECUT, ODATĂ CU DЕMOLARЕA CLĂDIRII
Așteptam că cineva să posteze măcar o fotografie cu clădirea aceasta. Mult timp am așteptat. Deoarece nu-mi scapă din memorie și chiar întrebam cândva pe cineva unde au dispărut leii de la intrarea principală a ei.
Prin iunie 1970, când mă demobilizasem din armata sovietică, am avut treabă să intru în clădirea cu cei doi lei. Еa găzduia în acеa perioada o filială a Băncii dе Еconomii, de unde am ridicat niște bani câștigați pe un cont în timpul serviciului militar în Cehoslovacia. Atunci am și observat cât de simpatici erau cei doi lei.
Recunosc, până mai ieri credeam ca edificiul mai există și astăzi. Și că cineva pusese mâna pe cei doi lei de la intrare. Acum, îmi dau seama că am confundat-o cu cea în care azi se află Întreprinderea de Stat Servicii Pază a MAI. Adevărul l-am descoperit doar după ce am lecturat o postare semnată de Bălți Metropolă. Din care aflăm că clădirea cu doi lei a fost demolată în anii 70 ai secolului trecut și că ea s-a aflat undeva în apropiere, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și fosta Gorki, azi Mihai Viteazul. Plus că aveam și o informație furnizată de un angajat din structura fostului comitet executiv, care-mi șoptise, acum mulți ani, că funcționarul care a decis s-o demoleze, a făcut-o pentru a pune mâna pe cei doi lei din marmoră.

Clădirea cu cei doi lei, spune istoria, era cunoscută ca Vila lui Franc. Posesorul ei, scrie Bălți Metropolă, era cunoscut pentru mai multe fabrici și proprietăți pe care le deținea în Bălți, precum și a locuinței lui, care avea un aspect de palat și era decorată cu doi lei de marmură la intrare. "În cadrul acestei reședințe, familia Franc adesea primea vizite de la oficiali și lideri guvernamentali români. Printre invitații frecvenți se număra și Generalul Ion Papană, comandant al diviziei a 14-a din Bălți, apoi director al Armamentului în Ministerul de Război, la București", precizează sursa citată.
Leii de la intrarea în casa familiei Franc nu erau doar simple ornamente. Bălți Metropolă precizează că aceștia "erau o copie fidelă a celebrelor sculpturi ale lui Antonio Canova, ce încadrează mormântul Papei Clement al XIII-lea din Bazilica Sfântul Petru din Vatican".
Dar vă spuneam mai sus că prin anii 70 ai secolului trecut, Vila lui Franc a fost demolată. Aceeași sursă constată că un arhitect cu numele Soihet "a decis demolarea respectivei case emblematice împreună cu toate celelalte structuri ale orașului de altădată. În locul acestei vile, astăzi putem observa pavilioanele comerciale de la stația centrală de transport în comun. Leii au dispărut odată cu aceasta, lăsând doar amintirea unui trecut fastuos. Еxistă, totuși, varianta în care unul dintre lei se găsește într-o curte a unor blocuri, însă nu cunoaștem cu siguranță dacă ar fi vorba de unul dintre leii Vilei Franc sau de o altă replică a sculpturii italiene", precizează sursa nominalizată mai sus.
Și regretatul actor Iulian Codău aprecia mult frumusețea celor două sculpturi din marmoră. Acum mulți ani mă întreba dacă nu cunosc cumva unde au dispărut leii de la intrarea în Banca de Еconomii din Bălți. Dacă nu cumva ei sunt chiar cei instalați în fața Sălii cu Orgă din centrul Chișinăului.
P.S. Familia Franc este o altă temă, pe care sper să o abordez mai detaliat în altă postare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu