E LUNA CÂND SE ÎMPLINESC 40 DE ANI DE LA MOARTEA TATĂLUI MEU, CARE PE 13 IULIE CURENT AVEA SĂ ROTUNGEASCĂ UN VEAC

Când ne-a părăsit, tata încă nu împlinise 60 de ani. Mai rămăsese vreo patru luni ca să atingă acea vârstă.

A decedat în noaptea dintre 5 spre 6 martie 1985, după ce medicul care-l trata la spitalul de oncologie din Bălți, m-a sfătuit să-l duc să moară acasă. Așa și mi-a zis: "I-al să moară în casa lui, pentru că azi va pleca". 

Iar acasă, la Corlăteni, în seara aceleiași zile de 5 martie, a venit să-l vadă și cineva din prietenii lui. Nu știu, dacă tata l-a recunoscut și a înțeles ce îi vorbea. Nouă, însă, acesta ne-a spus că vom avea în acea noapte două decese în mahala. În casa de alături, peste gard, tot atunci, murea un verișor de-al tatălui. 

Am mers să-l văd și să mă vadă, deoarece ținea mult la mine, dar și eu eram atașat de el. Ceea ce am văzut m-a făcut să cred că Dumnezeu nu e cu noi. Căci ne-a pus pe așteptare. 

Nu mai țin minte cine din cei doi verișori a murit primul. Dar s-a întâmplat după miezul nopții. La o distanță de circa jumătate de oră. 

Tata și-a dat sufletul în ochii noștri. Ai mamei, ai sorei și ai mei. Fiindcă am fost alături de el toată ultima lui noapte de viață în spital, acasă i-am urmărit răsuflările până i s-a oprit inima. Iar înainte de a se întâmpla, a încercat să ridice un braț ca să mă îmbrățișeze. Nu a reușit. 

ÎMBRĂȚIȘARE

Azi,

Pe la miezul nopții,

La început de zi,

Tata va muri.

O va face,

Fără să știe,

Că va rămâne dator

Cu o îmbrățișare

Mie.

Dorită și-ncepută,

Dar neterminată,

Căci inima în piept

Încetă

Să-i mai bată.