"PÂNĂ AJUNGI LA DUMNEZEU TE MĂNÂNCĂ SFINȚII"
(Poza e preluată dintr-o postare a Primăriei Bălți pe Facebook)
"PÂNĂ AJUNGI LA DUMNEZEU TE MĂNÂNCĂ SFINȚII"
(Poza e preluată dintr-o postare a Primăriei Bălți pe Facebook)
ION ESTE OMUL CARE GOSPODARESTE CASA IN CARE AM CRESCUT
-Dar Nanu ce zice?
Nanu sunt eu. Iar el este Ion, soțul nepoatei Violeta.
Cazul s-a întâmplat acum mulți ani în casa părintească. Deoarece mama era unicul proprietar al gospodăriei după moartea lui tata, discuția a convocat-o chiar ea pentru a ne clarifica cui rămâne casa, dacă, doamne ferește, pleacă și dânsa în ceruri.
Prezenți eram eu cu sora Larisa, precum și fiica sorei, Violeta cu Ion. Eu și sora eram principalii pretendenți ca urmași de gradul unu. Dar ce a urmat, o să înțelegeți din cele ce scriu mai jos.
Anume în timpul acelei convorbiri am auzit fraza cu care încep aceste amintiri. O rostise Ion atunci când mama anunțase oficial cine rămâne stăpânii casei.
Ieri a fost ziua lui de naștere. A împlinit 47 de ani. Deoarece întreaga zi s-a aflat la serviciu, i-am scris un mesaj și l-am felicitat. I-am urat pace, sănătate și... răbdare.
Nu știu dacă m-a înțeles corect când i-am dorit și răbdare.
MIC SOARE MARE, CARE A ADUS LUMINĂ, ZÂMBET ȘI MULT DANS ÎN CASĂ
AUTOGRAF DE LA PETRU ZADNIPRU: "STIMĂ ȘI RESPECT!"
Era anul 1970, an când devenisem student. După două încercări nereușite de a fi admis la facultate și doi ani de armată.
Neumblat prin lumea scriitorilor, foloseam orice ocazie de a mă apropia de ei. Cum s-a întâmplat și în ziua de 1 noiembrie, la o întâlnire a unui grup de scriitori cunoscuți cu studenți ai Universității de Stat. Întâlnire care a avut loc la Casa de Cultură a instituției.
Intuind că scriitorii vor acorda autografe, am cumpărat și eu în holul blocului câteva cărți, una dintre care e cea din poza de mai sus. E o culegere ieșită de sub tipar un an mai devreme, "prima din această serie eșalonată în timp, a cărei periodicitate va fi o dată pe an", anunțau editorii ei în Cuvântul adresat cititorilor. Cartea include poezii și câteva proze a unui număr destul de mare de autori, astfel încât studenții au profitat de acest avantaj și au venit în fața mai multor scriitori prezenți la întâlnire pentru a obține autografe.
Un autograf pe care l-am obținut în acea zi și eu, spre exemplu, este de la Petru Zadnipru. Mi l-a lăsat la pagina 62 a cărții, unde este inserat eseul "Primul meu redactor". E o lucrare pe care am întâlnit-o și în programul de învățământ de la anul patru, pare-mi-se, de rând cu încă o poezie a poetului de la Sauca, întitulată "Scrisoare la institut".
Iar la Sauca și la mormântul lui Petru Zadnipru, am fost după facultate. Am mers încolo la un eveniment desfășurat în memoria poetului, unde am imprimat un reportaj pentru televiziunea moldoveneasca de atunci.
Acolo, la baștina scriitorului am aflat mai multe detalii din viața și activitatea lui. Cineva dintre colegii lui spunea, bunăoară, că s-a stins noaptea într-un taxi, în timp ce se întorcea cu alți scriitori de la o întâlnire cu cititorii. Și avea doar 49 de ani.
Tot acolo am aflat că Petru Zadnipru a fost poetul care a crescut poeți. Vasile Romanciuc, spre exemplu, consideră că fără numele lui Zadnipru nici o antologie a poeziei basarabene nu e completă.
Petru Zadnipru este și scriitorul care în opera sa a pledat pentru valori ce nu pot fi tăgăduite. În amintitul deja eseu "Primul meu redactor" scrie că cel dintâi redactor al său a fost chiar tatăl lui, Ivanaș. "- Iaca, să nu fie cu bănat, că nu-ți știu numele, dar dacă-i la o adică, apoi eu i-am fost redactor băietului meu". Și în "Scrisoare la institut" eroul liric al poemului, o mamă, amintește institutului unde-și făcea studiile feciorul ei "Cu atâtea fete și băieți / L-ai îndreptat pe drum de soare / Și cât era să-l mai înveți / Să scrie mamei o scrisoare?" Iar vestita strofă "Moldovenii când se strâng / Și-n petreceri se avântă, / La un colț de masă plâng, / La alt colț de masă cântă" din altă poezie a lui Zadnipru, rămâne un cântec veșnic, un imn care ne reprezintă pe noi, românii basarabeni.
AM AVUT SENZAȚIA CĂ LUI ALEXANDRU BODESCU I-AR FI FOST RUȘINE DE STAREA ÎN CARE SE AFLĂ CASA UNDE A LOCUIT
Există la Bălți (încă mai există) o clădire construită acum peste 120 de ani. E o raritate, în primul rând, dacă ne referim la vârsta pe care o are acest edificiu. E o raritate și pentru aspectul arhitectural unic al ei. Zic astea, deoarece cu excepția, poate, a doar Catedralei "Sfântul Nicolae", nu cunoaștem prea multe alte case din Bălți edificate în acea perioadă și mai devreme.
Wikipedia precizează că e vorba despre o clădire de importanță arhitecturală și istorică numită astăzi Casa Bodescu. A fost construită pe teritoriul conacului urban al ultimilor proprietari ai orașului Bălți la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. Inițial a fost casa de locuit a lui Alexandru Bodescu, fiul lui Constantin Bodescu, care se trăgea dintr-o prestigioasă viță de boieri și care era proprietarul localității Bălți și a împrejurimilor acesteia.
După decesul lui Alexandru Bodescu, în anul 1914, casa a fost cumpărată de administrația localității. Iar până în 1918 clădirea a găzduit Zemstva orașului, ca la 3 martie 1918 în acest local, reprezentanții ei să voteze și să ceară Unirea Basarabiei cu România. Ulterior, până la cel de-al doilea război mondial, edificiul a servit drept sediu pentru prefectura județului Bălți.
În perioada sovietică, clădirea a găzduit Palatul pionierilor, apoi Oficiul Stării Civile Bălți. În acest răstimp edificiul a fost reparat de multiple ori. Doar că lucrările din acea perioadă se făceau... de mântuială, încât în ultimii ani edificiul a ajuns într-o stare critică. Iar pentru a redresa cumva situația, autoritățile au tot elaborat și aprobat numeroase decizii, care au rămas nerealizate.
Având statut de monument de importanță națională ocrotit de stat, Consiliul Național pentru Monumentele istorice, într-o ședință din 4 februarie 2016, a decis restaurarea fațadei clădirii. S-a pus la cale instalarea ușilor și ferestrelor după modelul istoric, reconstituirea din ghips a chenarelor ferestrelor și a altor elemente decorative ale fațadei. Au fost programate lucrări de finisare și de reconstituire a formei originale a soclului edificiului și a acoperișului. Și toate astea au rămas doar pe hârtie. Ca în noiembrie 2022, edificiul aflat în starea sa de ruinare, să fie transmis cu titlu gratuit de la administrarea Cancelariei de Stat în cea a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, pentru a fi gestionat de ADR Nord.
"PĂREREA MEA E CĂ ACESTA E UN ACT DE SABOTAJ ȘI DISCREDITARE A UNEI IDEI NOBILE"
Fraza din titlul de mai sus nu-mi aparține. A scris-o un internaut, lăsând un comentariu sub o postare în care a apărut poza cu chipul Marelui Eminescu chiar lângă Primăria Bălți. Monumentul este o "opera" edificata in timpul primarului Grigorisin pe bani europeni si face parte din cadrul proiectului "Eminescu: o cultură, o rută în zona transfrontalieră Botoșani-Bălți".
E adevărat că bălțenii au salutat ideea autorului proiectului, dar au rămas nemulțumiți de realizarea lui. În special, au criticat dur decizia amplasării monumentului din bronz a poetului vizavi de tancul sovietic, considerat și el de către adepții partidelor pro-ruse drept un monument. Ei sunt nemulțumiți și de faptul că la două luni după instalarea elementelor din metal, acestea sunt acoperite deja de rugină.
Să se clarifice specialiștii de ce se întâmplă ce vedem. Eu nu cred că proiectul includea asamblarea și instalarea acestor elemente artistice dintr-un metal care ruginește la prima ploiță.
CA AȘA-I LA BĂLȚI Întrun magazin "Linela" din Bălți, când mă apropii de casă să achit marfa cumpărată, sunt întâmpinat cu "З...