miercuri, 4 noiembrie 2020

 "CUM NIMIC NU SE INTAMPLA... INTAMPLATOR PE LUMEA ASTA"


Unica poza pe care o am cu Sandu Costiuc este aceasta, dovada ca am fost si colegi de serviciu in cadrul redactiei ziarului raional din Rascani, "Scanteia". E facuta, cred, in toamna anului 1975, adica in primele mele luni de activitate oficiala la respectiva institutie. Si deoarece Sandu avea experienta unui an si ceva de lucru la "Scanteia" si era absolvent al facultatii pe care am absolvit-o si eu, sufleteste m-am apropiat cel mai mult de el. Mai ales ca Parjota, satul lui de bastina, era la o azvarlitura de bat de centrul raional si mergeam împreuna uneori, dupa serviciu, sa inoptam in casa parintuilor lui.

Ne-am despartit prin ianuarie 1976, cand am obtinut o rerepartizare la un ziar de tiraj mic din Balti, unde am primit si un loc de trai intrun camin muncitoresc si de unde puteam sa merg la Corlateni, la parinti adica, mult mai usor si oricand imi doream.

Sandu, insa, a ramas sa fie acelas Sandu, vesel, mereu pus pe glume, un om de cuvant si prieten bun. Ne intalneam mai rar, daca aveam poate vreo deplasare la Rascani, sau la intrunirile jurnalistilor organizate periodic in scop de perfectionare.

Ultima data l-am intalnit pe Sandu, fiind in trecere spre Costesti. Inconjurat de mai multi amici chiar pe strada centrala a oraselului, taifasuiau despre nu stiu ce si s-a bucurat mult cand am oprit masina si am iesit sa-i strang mana. Nu am stat mult deoarece nici nu prea aveam voie sa stationez in acel loc. Dar am convenit sa ne intalnim destul de repede la Balti. Avea sa-si rezolve o problema in capitala de nord.

Imi este rusine sa recunosc ca nu am mai avut nici o intalnire cu Sandu. Nici nu mai tin minte din care cauze. Dar am ramas trasnit cand am aflat ca Sandu... nu mai este printre noi. Cum s-a intamplat, ce a patit?, nu cunosc pana astazi.

De fapt l-am cunoscut pe Sandu Costiuc din gazeta raionala "Scanteia" unde si eu, si el, elevi fiind, publicam articole din localitatile unde locuiam. Mai tarziu, ne-am intalnit la facultate si eram oaspete des in odaia in care locuia din caminul studentesc nr.7. Acolo l-am cunoscut si pe Costica Partac, viitorul director general al Televiziunii Naţionale între anii 1990-1994.

Apropo, acum ceva timp, Valeriu Turea, un alt coleg de-a lui Sandu Costiuc, a postat pe facebook o poza cu intreaga grupa de jurnalisti, absolvenți ai anului 1974. Valeriu isi motiveaza postarea afirmand ca "La 4 august a fost ziua de naștere a lui Costică Parțac". Am lasat si eu sub aceasta poza colectiva urmatorul comentariu: "De ce s-o fi aflat alaturi Costica Partac si Sandu Costiuc?". Iar Turea-mi raspunde: "cum nimic nu se întâmplă... întâmplător pe lumea asta". Turea este diplomat cu experienta. Stie el ce spune.



Un comentariu:

  1. Astazi, 9 decembrie 2020, aflu ca a plecat in ceruri si Valeriu Turea. Merge sus sa-l caute pe Costica Partac si Sandu Costiuc. Lumina lina spre Vesnicie, draga Valeriu!

    RăspundețiȘtergere

DESPRE O MINCIUNĂ DE CARE NU PUTEM SCĂPA ANI ÎN ȘIR Pe 22 mai curent, de Hramul orașului Bălți, autoritățile locale în comun cu o parte din ...